— Vreau să ţi-o dau în gură, Anastasia, şi o voi face curând, îmi spune cu vocea aspră, răguşită, iar respiraţia lui e şi mai neregulată.

  Să mi-o dea în gură! Gem şi-i muşc degetul. El geme şi mă trage de păr mai tare, dureros, ca să-i dau drumul.

  — O fetiţă dulce şi neastâmpărată, şopteşte, apoi întinde mâna spre măsuţa de lângă pat după un prezervativ. Stai locului, să nu te mişti, îmi porunceşte, dându-mi drumul la păr.

  Rupe folia în timp ce eu respir din greu, iar sângele-mi cântă în vene. Aşteptarea e excitantă. Se apleacă, sprijinindu-şi iar greutatea pe mine, şi mă prinde de păr, imobilizându-mi capul. Nu mă pot mişca. Sunt prinsă în mrejele lui într-un mod ispititor, iar el e hotărât şi pregătit să mă mai ia o dată.

  — De data asta, o vom face cât se poate de lent, Anastasia, mă previne cu un murmur.

  Şi, cu o mişcare lentă, pătrunde în mine, încet, încet, până intră complet în mine. Mă posedă şi mă umple. Scot un geamăt puternic, îl simt mai adânc de data asta, într-un mod încântător. Gem din nou, iar el îşi mişcă în mod deliberat şoldurile în cerc şi se trage înapoi, se opreşte o clipită, după care pătrunde iar înapoi. Repetă aceeaşi mişcare de mai multe ori. Mă scoate din minţi – Împingerile Iul aţâţătoare, deliberat lente, şi senzaţia intermitentă de plinătate este copleşitoare.

  — Mă faci să mă simt atât de bine, geme el, iar părţile mele intime încep să tremure. Se trage înapoi şi aşteaptă. Oh, nu, iubito, încă nu, murmură şi, când tremurul încetează, începe din nou acelaşi proces delicios.

  — Oh, te rog, îl implor.

  Nu-s sigură că mai sunt în stare să suport. Trupul meu e încordat li maximum, tânjind să se descarce.

  — Vreau să te doară, iubito, murmură el şi-şi continuă tortura dulce şi tihnită, înapoi, înainte. La fiecare mişcare pe care o vei face mâine, vreau să-ţi aduci aminte că am fost aici. Numai eu. Eşti a mea.

  Gem.

  — Te rog, Christian, şoptesc.

  — Ce vrei, Anastasia? Spune-mi.

  Gem din nou. El o scoate din mine şi mă pătrunde iar lent, mişcându-şi şi de data asta şoldurile în cerc.

  — Spune-mi, murmură el.

  — Pe tine, te rog.

  Accelerează ritmul infinitezimal, iar respiraţia îi devine mai neregulată. Părţile mele intime încep să tremure, iar Christian măreşte ritmul.

  — Eşti. Atât. De. Dulce, murmură el între fiecare penetrare. Te. Vreau. Atât. De. Mult.

  Scot un geamăt.

  — Eşti. A. Mea. Dă-ţi drumul pentru mine, iubito, spune el răguşit.

  Cuvintele lui înseamnă distrugerea mea, împingându-mă peste buza prăpastiei. Trupul meu, cuprins de convulsii, se contractează în jurul lui şi îmi dau drumul strigând cu glas tare o versiune deformată a numelui său, cu gura în saltea. Christian vine pe urmele mele cu două împingeri aprige şi încremeneşte, revărsându-se în mine în momentul când îşi găseşte uşurarea. Se prăbuşeşte peste mine, cu faţa în părul meu.

  — Oh, Ana, şuieră el.

  Iese din mine imediat şi se rostogoleşte pe partea lui de pat. Îmi trag genunchii la piept, complet sleită, şi imediat adorm sau leşin.

  Când mă trezesc, e încă întuneric. Habar n-am cât am dormit. Mă întind sub cuvertură şi am dureri, dureri delicioase. Pe Christian nu-l văd nicăieri. Mă ridic în capul oaselor şi mă uit la peisajul urban din faţa mea. Sunt mai puţine lumini aprinse în zgârie-nori, iar spre răsărit se simte o şoaptă de zori. Aud muzică. Note de pian cântate în cadenţă, o tânguire tristă şi dulce. Bach, cred, dar nu sunt sigură.

  Înfăşor cuvertura în jurul meu şi merg desculţă pe coridor spre camera mare. Christian stă la pian, complet absorbit de melodia pe care o cântă. Expresia lui e tristă şi deznădăjduită, ca şi muzica. Interpretarea lui e uluitoare. Rezemată de zidul de la intrare, ascult, vrăjită. E un muzician desăvârşit. Stă dezbrăcat, trupul lui e scăldat de lumina caldă aruncată de un lampadar solitar de lângă pian. Restul încăperii fiind în întuneric, e ca şi cum s-ar afla în propria mică oază de lumină, de neatins… singuratic, ca într-o capsulă.

  Mă apropii de el, ademenită de muzica sublimă şi melancolică. Sunt fascinată şi îi privesc degetele lungi şi pricepute care găsesc şi apasă cu delicateţe clapele, gândindu-mă cum aceleaşi degete s-au ocupat cu îndemânare de mine şi mi-au dezmierdat trupul. Amintirea mă face să roşesc şi să suspin şi-mi apropii şi mai mult coapsele. El ridică privirea, ochii lui cenuşii insondabili fiind aprinşi, iar expresia de nepătruns.

  — Îmi pare rău, şoptesc. N-am vrut să te deranjez.

  O uitătură încruntată îi traversează rapid faţa.

  — Desigur, ar fi trebuit să-ţi spun asta, murmură el.

  Termină de cântat şi-şi aşază palmele pe coapse.

  Acum observ că poartă pantaloni de pijama. Îşi trece degetele prin păr şi se ridică în picioare. Pantalonii îi atârnă pe şolduri, în felul acela… oh, Doamne. Simt cum mi se usucă gura în timp ce dă ocol pianului cu mişcări relaxate şi vine spre mine. Are umeri laţi, şolduri suple, iar muşchii abdominali fac vălurele când păşeşte. E de-a dreptul uluitor.

  — Ar trebui să fii în pat, mă mustră el.

  — A fost o piesă minunată. Bach?

  — Prelucrată de Bach, dar la origine e un concert pentru oboi de Alessandro Marcello.

  — A fost desăvârşit, dar foarte trist, o melodie tare melancolică.

  Buzele i se ridică într-o jumătate de zâmbet.

  — La culcare, îmi porunceşte. Mâine-dimineaţă o să fii epuizată.

  — Păi, m-am trezit şi nu erai acolo.

  — Mi-a fost greu să adorm şi nu sunt obişnuit să dorm cu cineva, murmură el.

  Nu pot să-i ghicesc dispoziţia sufletească. Pare puţin cam abătut, dar e greu să-ţi dai seama în întuneric. Poate că a fost tonul