mai târziu, îl ridicase şi-l aşezase frumos pe căruciorul electric, cu vârful în sus. Pe vârf se putea citi A161410USAF. Anvelopele de cauciuc dur ale căruciorului se lăsaseră vizibil sub greutatea imensă.

Se apropia acum de capătul culoarului. Chiar în faţa lui se deschideau larg uşile liftului pentru marfă. Ar fi avut destul loc să intre cu transportorul, dar curentul electric nu funcţiona. Trash coborâse pe trepte. Şi troliul îl coborâse în acelaşi fel. Troliul era uşor în comparaţie cu focosul. Nu cântărea decât vreo şaptezeci de kilograme. Coborâse totuşi cu dificultate cele cinci paliere.

Cum avea să urce focosul pe trepte?

O macara acţionată cu motor, îi şopti o voce interioară.

Aşezat pe scaunul şoferului şi luminând cu lanterna la întâmplare, în jur, Trash clătina din cap. Desigur, aceasta era soluţia. Să urce focosul cu o macara. Motorul rămânea sus şi trăgea, treaptă cu treaptă, dacă era nevoie. Dar unde găsea el cinci sute de metri de lanţ, dintr-o singură bucată?

Probabil că nu avea unde. Dar putea să sudeze bucăţi de lanţ. Oare era bine? Aveau să reziste sudurile? Greu de zis. Şi chiar dacă ţineau, cum rămânea cu meandrele pe care le făceau palierele?

Sări jos şi mângâie suprafaţa netedă a focosului ucigaş în liniştea şi întunericul ce-l înconjurau.

Dar dragostea te face ingenios.

Lăsând focosul nuclear în cărucior, urcă din nou scările. Într-o bază ca aceasta, puteai găsi orice. Avea să descopere şi el ceea ce-i trebuia.

Urcă două etaje şi se opri să-şi tragă respiraţia. Deodată îi veni în minte următoarea întrebare: Am fost iradiat? Toate substanţele acestea erau ascunse în spatele unui scut de plumb. Dar în filmele de la televizor, oamenii care mânuiau substanţe radioactive purtau întotdeauna costume de protecţie şi ecusoane prevăzute cu film, care-şi schimbau culoarea de îndată ce luai o porţie prea mare de radiaţii. Din cauză că radiaţiile nu făceau zgomot. Nu le vedeai. Îşi făceau cuib în carnea şi în oasele tale. Nu ştiai că eşti bolnav până ce nu începeai să borăşti, să-ţi pierzi părul şi să ieşi la baie din cinci în cinci minute.

Avea să i se întâmple şi lui la fel?

Ajunse la concluzia că nu-i pasă. Cum-necum, bomba avea să ajungă sus. Într-un fel sau altul avea s-o urce. Într-un fel sau altul avea să ajungă cu ea la Las Vegas. Trebuia să îndrepte cumva răul teribil pe care-l făcuse la Indian Springs. Dacă i se cerea să moară pentru a-şi ispăşi greşeala, atunci era gata să moară.

― Îmi dau şi viaţa pentru tine, şopti el în întuneric, continuând apoi să urce scara.

CAPITOLUL 71

Era aproape de miezul nopţii, în seara de 17 septembrie. Randall Flagg se afla în deşert, înfăşurat în trei pături, din cap până-n picioare. A patra pătură şi-o înfăşurase în jurul capului, ca un burnuz, încât numai ochii şi vârful nasului i se mai vedeau.

Încetul cu încetul, îşi alungă toate gândurile. Rămase nemişcat. Stelele răspândeau focul lor rece, lumina vrăjită.

Îşi trimise Ochiul.

Îl simţi cum se separă de el cu o mică smucitură nedureroasă. Plecă în zbor, tăcut ca un şoim, înălţându-se pe curenţii întunecaţi. Acum se contopise cu noaptea. Era ochi de cioară, ochi de lup, ochi de nevăstuică, ochi de pisică. Scorpionul, păianjenul pândind din ascunzişul lui subteran. Săgeata înmuiată în otrava letală plutind prin văzduhul deşertului. Indiferent de ce i se întâmplase până acum, Ochiul nu-l părăsise.

În timp ce Ochiul zbura fără efort, lumea lucrurilor condamnate să rămână lipite de pământ se întindea înaintea lui ca o tipsie.

Vin... au ajuns aproape în Utah...

Zbura la înălţime, departe şi tăcut deasupra unei lumi transformate în ţintirim. Dedesubtul lui, deşertul se întindea ca un sepulcru alb, tăiat de panglica întunecată a autostrăzii interstatale. Pluti spre est, traversând acum graniţa dintre state, în timp ce trupul îi rămăsese departe, în urmă, cu ochii daţi peste cap, albi şi orbi.

Peisajul începu să se schimbe. Movile, coloane stranii, săpate de vânt şi podişuri înalte. Şoseaua trecea printre ele, fără să se abată de la direcţie. La extremitatea nordică se distingeau Bonneville Salt Flats, iar Skull Valley undeva, la vest. Zbura. Foşnetul mort şi îndepărtat al vântului...

Un vultur cocoţat pe cea mai înaltă ramură a unui străvechi pin lovit de trăsnet, la sud de Richfield, simţi ceva trecând foarte aproape de el, ceva care trimitea priviri de moarte şuierând în noapte; vulturul porni în zbor neînfricat, pentru a fi întâmpinat de un val de răceală de moarte. Năucit, vulturul căzu până aproape de pământ, unde reuşi să-şi revină în simţiri.

Ochiul Omului Întunecat îşi continuă drumul spre est.

Şoseaua care se vedea acum dedesubt era I-70. Oraşele păreau nişte îngrămădiri informe, vizitate doar de şobolani, pisici şi de cerbii care începuseră să se strecoare dinspre păduri, pe măsură ce dispărea mirosul de om. Oraşe purtând nume ca Freemont, Green River, Sego, Thompson sau Harley Dome. Apoi un oraş mic, şi el rămas pustiu, Grand Junction, Colorado. Apoi...

Chiar la est de Grand Junction se vedea licărirea unui foc de tabără.

Ochiul prinse să coboare în spirală.

Focul era pe cale să se stingă. În jurul lui dormeau patru forme.

Înseamnă că era adevărat.

Ochiul le cercetă cu răceală. Veneau. Din raţiuni pe care nu-i era la îndemână să le pătrundă, veneau cu adevărat. Nadine grăise adevărul.

Auzi un mârâit furios şi Ochiul îşi îndreptă atenţia spre locul acela. De cealaltă parte a focului se găsea un câine, cu capul aplecat şi cu coada încolăcită şi lăsată în jos. Ochii îi scânteiau ca nişte funeste pietre de chihlimbar. Mârâitul lui continuu amintea de o pânză sfâşiată la nesfârşit. Ochiul se holbă la el, iar câinele îi răspunse fără teamă. Buza i se trase înapoi, dezvelindu-i colţii.

Una dintre forme se ridică:

― Kojak, nu vrei să te potoleşti, pentru numele lui Dumnezeu?

Kojak continuă să mârâie, cu părul zbârlit.

Glen Bateman, cel care se trezise din somn, se uită în jur, neliniştit.

― Cine-i acolo, băiete? îşi interogă în şoaptă câinele. E cineva prin preajmă?

Kojak continua să mârâie profund.

― Stu!

Glen îl scutură pe cel de alături. Forma mormăi ceva şi rămase tăcută în sacul de dormit.

Omul Întunecat, transformat acum în Ochiul Întunecat, văzuse destul. Porni spre înălţimi, urmărind o ultimă imagine