Ollie s-a crispat când l-a recunoscut.

— E praf, a spus Ollie.

Locotenent-aviatorul Boar l-a înşfăcat de jachetă.

— Ce naiba cauţi aici?

Ollie i-a înfruntat privirea.

— Când ne-au atacat pe aerodrom, tocmai căutam porumbelul luat de soldaţii tăi din greşeală.

Boar s-a uitat la mitralior.

— Nemernicule! L-ai omorât.

I-a dat mâna la o parte.

— Nemţii l-au împuşcat, a spus el şi a apăsat din nou bandajul de pe abdomenul bărbatului. Şi nu e mort.

Boar s-a uitat la găurile din fuzelaj, apoi a îngenuncheat lângă mitralior şi i-a luat capul în mâini.

— Benny!

Rănitul a gemut.

— Benny!

Mitraliorul a întredeschis ochii.

Boar l-a strâns cu disperare.

— Rămâi cu noi, Benny!

Bărbatul a clipit.

— Trebuie să ajungă la spital, a spus Ollie, apăsându-i rana.

— Nu ne mai întoarcem.

Ollie a simţit un fior.

— Misiunea a început. Ai grijă de el, a spus Boar scrâşnind din dinţi, apoi s-a ridicat în picioare şi s-a întors în carlingă.

Ollie a apăsat şi mai tare rana lui Benny, în încercarea disperată de a încetini sângerarea. Făcută de un glonţ de calibru mare care trecea şi prin oţel, gaura era însă prea mare. Sângele se prelingea de pe picior pe podea, unde se formase o baltă. Obrajii rănitului au pălit. Podeaua s-a înroşit. Mitraliorul şi-a dat ultima suflare deasupra Canalului Mânecii, când încerca să-şi umple plămânii cu aer. Apoi pieptul i s-a dezumflat, ca un balon umplut pe jumătate care este înţepat cu foarfeca.

Cu mâini tremurătoare, Ollie a închis fermoarul jachetei. Apoi şi-a trecut degetele peste faţa lui Benny pentru a-i închide ochii.

Capitolul 23 LA 3 000 DE METRI DEASUPRA CANALULUI MÂNECII

— A murit, a spus Ollie venind în spatele carlingii.

Geamul era acoperit de nori groşi, avionul parcă zbura printr-o mare de lapte.

Locotenent-aviatorul Boar a strâns comenzile avionului atât de tare, că i s-au umflat venele pe dosul mâinilor.

— Afurisită treabă! a exclamat copilotul.

Şi-a potrivit casca, s-a şters de transpiraţie pe frunte şi s-a întors spre american ca să îl măsoare din cap până-n picioare. A făcut ochii mari.

Ollie a băgat de seamă că bărbatul îi privea uluit mâinile şi atunci şi le-a ascuns la spate. Copilotul a scos din jachetă un mic medalion de bronz cu Sfântul Cristofor28. L-a frecat înfrigurat cu degetul mare, de parcă voia să şteargă gravura. Sau să se pătrundă de ajutorul divin.

28. Patronul celor care călătoresc pe uscat, pe apă sau prin aer. Este reprezentat ca un bărbat purtându-l în spate pe copilul Isus la trecerea unui râu, numele lui însemnând chiar „purtător de Cristos“.

— O să plăteşti pentru ce-ai făcut, iancheule. Dar acum ascultă comanda la mine, a spus Boar şi fălcile i s-au încleştat când s-a uitat la ceasul de mână. În patruzeci şi opt de minute ajungem deasupra ţintei. Prinde-l bine pe Benny. Nu vreau să-l pierdem când se deschid trapele.

Ollie a dat din cap.

Copilotul a înghiţit iar adânc, părând gata să vomite.

— Cine a fost? a întrebat Ollie.

— Mitraliorul nostru, a răspuns Boar.

— Nu, voiam să ştiu cine a fost.

Boar a rămas cu ochii lipiţi pe panoul de bord.

— Benny Sullivan, miner din South Wales, a spus el şi a clătinat din cap. Nefericitul credea că războiul din cer e ceva mai puţin periculos decât mina lui de sub pământ.

Copilotul a deschis geamul de lângă el, lăsând să intre aerul rece, ca să alunge mirosul tot mai puternic de cocleală.

Ollie s-a întors la mitralior. L-a rezemat de peretele avionului şi s-a uitat în jur după un loc unde să-l pună. Avionul era însă mic şi plin de cuşti. Singurele locuri unde putea să-l aşeze erau în turelă sau peste trapele din burta avionului, dar amândouă erau nepotrivite. Aşa că a mutat câteva cuşti în turela trăgătorului, asigurându-se că mitraliera avea destul loc să se rotească. A mai aşezat câteva cuşti pe o poliţă pentru bombe, acum goală, montată pe peretele fuzelajului.

Aplecat deasupra bărbatului mort, Ollie l-a apucat de subsuori, simţind partea stângă caldă şi lipicioasă. Brusc, i s-a făcut rău, dar şi-a adunat puterile şi a tras spre spatele avionului trupul care lăsa o dâră roşie pe podea. L-a acoperit cu plasa pentru încărcătură şi i-a trecut un braţ şi un picior prin ochiurile plasei, ca să nu alunece. Porumbeii din apropiere îşi închiseseră ochii sau îşi vârâseră capul sub aripă.

S-a aşezat apoi pe scaunul înalt din turelă pe care Benny stătuse doar cu puţin timp în urmă şi şi-a lăsat capul pe ţeava armei. Oţelul era rece. Un om murise. Iar el era în drum spre Franţa. Ăsta avea să fie ultimul lui zbor. O dăduse în bară. Chiar dacă Bertie se ducea la vicemareşalul Park, la Winston Churchill, la FDR, sau chiar la Dumnezeu, nu mai putea să-l scape cu vorba din beleaua asta. Dar mai ales îl durea gândul că nu avea s-o mai vadă pe Susan. O să ajung iar în închisoare. N-o să mai fiu niciodată cu ea. Se străduia să înţeleagă pe deplin urmările greşelilor sale. N-avea să-i mai audă niciodată glasul plăcut şi nici n-avea s-o mai ţină vreodată în braţe. A simţit o durere în inimă. Puteam avea un viitor împreună.

Înconjurat de zgomotul elicelor, se întreba ce-ar fi spus părinţii săi despre alegerile pe care le făcuse. Ar fi aprobat intenţia lui de a intra în luptă? Da, fireşte. Dar nu şi isprăvile sale – călătorise clandestin pe vapor, pocnise un locotenent, fusese aruncat în închisoare, era consemnat într-o crescătorie de porumbei. Iar acum, tocmai ce a fost surprins la bordul unui avion RAF aflat în misiune, o faptă