S-a urcat înapoi peste cuşti. Sub el fluturau zeci de aripi. Piciorul i s-a prins deodată în plasă. Antiaeriana a izbucnit din nou.

Şi-a smucit piciorul, eliberându-şi gheata din ochiurile plasei. Pe când se târa spre ieşire, ţinând strâns cuşca Ducesei, a auzit ceva ca o explozie de dinamită. S-a izbit cu spatele de plafon. A căzut din nou în coada avionului, îngropat sub un morman de cuşti.

A deschis ochii. Porumbeii dădeau înnebuniţi din aripi.

— Ducesa! a strigat Ollie, dar nu şi-a auzit glasul, din cauza ţiuitului din urechi. Avionul vibra. Tot mai multe explozii cutremurau pământul. Când sunetele ascuţite din urechi au încetat, a auzit zgomotul elicei.

Capitolul 22 NORTH WEALD, ANGLIA

Avionul Blenheim a făcut un salt înainte, lipindu-l pe Ollie de peretele din spate, apoi a început să zdrăngăne şi să se zgâlţâie pe măsură ce accelera pe pistă.

— Aşteaptă! a strigat Ollie, dar glasul i s-a pierdut în vacarmul exploziilor.

S-a zbătut să dea la o parte cuştile. Aripile fâlfâiau. Fulgii zburau. Avionul s-a balansat puternic spre stânga, izbindu-l cu umărul de o grindă de susţinere.

— Sunt aici, înăuntru!

Fâşâitul roţilor pe pistă a încetat brusc. Podeaua a părut să se încline şi avionul s-a aplecat spre dreapta. Isuse Cristoase, suntem în aer, şi-a spus Ollie. Cuştile îi acopereau capul şi pieptul. S-a prins de plasă şi s-a tras în sus. Când a ieşit din mijlocul mormanului, a zărit capul unui mitralior în turelă.

Bărbatul s-a lăsat pe spate, îndreptând ţeava spre cer. Braţele i se zgâlţâiau în timp ce banda de cartuşe a mitralierei trăgea foc după foc. Pe deasupra avionului a trecut zumzăind ceva incredibil de rapid. Când trăgătorul a întors ţeava, l-a zărit pe Ollie făcându-şi apariţia dintre cuşti.

— Cine naiba...

În fuzelaj au apărut o mulţime de găuri. Prin ele treceau acum raze subţiri de lumină. Deodată, mitraliorul a căscat gura şi s-a îndoit brusc de mijloc, ca un boxer care încasează pe nepregătite o lovitură la rinichi. Ollie a coborât târâş de pe stivele de cuşti şi s-a dus la el. Bărbatul, prăbuşit peste cutia cu muniţii, a început să tuşească, împroşcându-şi cu sânge jacheta de aviator.

— Nu te lăsa, a spus Ollie în timp ce îi apăsa cu mâinile abdomenul.

— Benny! a strigat cineva din carlingă.

Când trăgătorul a încercat să răspundă, din laringe i-a ieşit doar un gâlgâit.

— L-au nimerit! a strigat Ollie.

În carlingă s-au ivit două capete.

Gloanţele au făcut în fuzelaj şi mai multe găuri prin care ţâşneau scânteieri de lumină.

Avionul s-a înclinat puternic pe o parte în timp ce făcea un viraj. Forţa gravitaţiei l-a izbit pe mitralior de pereţii avionului, făcându-l să geamă.

Ollie l-a întors, sprijinindu-i capul. I-a apăsat abdomenul cu mâinile, simţind că jacheta lui era caldă şi lipicioasă.

Bărbatul a gemut şi a mişcat din buze încercând să vorbească, dar nu reuşea să scoată nici un sunet, de parcă avea coardele vocale tăiate.

Ollie s-a uitat în jur şi a descoperit o trusă de prim-ajutor montată pe peretele avionului. A smuls-o de acolo, dar gloanţele care intrau ţiuind prin podea l-au alungat în turelă. Prin domul de sticlă, a văzut un roi de avioane de vânătoare inamice de jur împrejur. Deşi bombardierele Blenheim manevrau când spre stânga, când spre dreapta, rămâneau totuşi în formaţie. Cerul se umpluse de urmele fosforescente ale trasoarelor. Mult deasupra lor, bombardierele Luftwaffe se îndreptau spre vest, lăsând să cadă încărcături care păreau interminabile. Ollie a rotit turela şi a zărit un Messerschmitt în picaj care urmărea bombardierul Blenheim aflat în spate. Avionul de vânătoare inamic a tras. Geamurile carlingii s-au făcut ţăndări. Botul s-a înclinat în jos şi avionul s-a prăbuşit în spirală spre pământ.

Messerschmitt-ul a plonjat spre stânga, apoi spre dreapta şi a luat la ţintă avionul lor. Lui Ollie era gata să-i sară inima din piept. A aruncat trusa de prim-ajutor şi, cu mâinile pline de sânge, a apucat mitraliera. A îndreptat-o spre avion cât de bine s-a priceput, pentru că până acum nu ţintise decât cu ţeava de suflat boabe de mazăre, şi a apăsat pe trăgaci. Braţele i se scuturau de parcă mânuia un ciocan pneumatic. Gloanţele au trecut pe lângă ţintă, dar Messerschmitt-ul şi-a schimbat brusc direcţia.

Ollie a îndreptat ţeava în toate direcţiile în căutarea unui inamic, însă avioanele de vânătoare se îndepărtau deja pentru a-şi escorta bombardierele. Tirul inamic a încetat până la urmă, lăsând să se audă doar huruitul motoarelor de pe Blenheim. Ollie a simţit că avionul urcă. În câteva secunde, s-a ascuns în nori.

S-a întors la bărbatul rănit, care stătea cu ochii închişi şi cu o spumă roşie în jurul gurii. I-a luat pulsul. O bătaie slabă. A rupt repede cutia de carton a trusei de prim-ajutor şi a scos bandajele cele mai mari. Când a desfăcut fermoarul de la jacheta mitraliorului, l-a izbit un miros de metal coclit. Şi-a dat seama că starea lui era mult mai gravă decât crezuse. Glonţul îi străpunsese abdomenul, ieşind într-o parte, unde se vedea o gaură mare cât un măr. I-a pus bandajele pe burtă, încercând disperat să oprească sângele. Preţ de o clipă, s-a gândit la tatăl său prins sub tractor, cu piciorul rupt şi şoldul sfărâmat, şi la degetele pline de sânge ale mamei, zdrelite în timp ce scormonea pământul disperată să-şi scoată soţul de acolo. A alungat gândul din minte şi a pus şi ultimul bandaj. Tifonul s-a îmbibat imediat cu sânge.

Când a aruncat o privire spre carlingă, l-a văzut pe căpitan folosind radioul. Copilotul, aflat la comandă, împingea înainte manşa în formă de volan pentru a redresa avionul. Şi-a îndreptat din nou atenţia spre mitralior, presându-i rana cu amândouă mâinile. Bărbatul a scos un scâncet, ca un copil cu febră, prea slăbit să se trezească.

Căpitanul a ieşit din carlingă şi s-a apropiat de mitralior.