O siluetă acoperită de o mantie stătea acolo unde, un moment mai devreme, negustorul era sigur că nu se afla nimic. O ființă uriașă, ale cărei vorbe erau însoțite de bubuituri joase:

— Îndrăznești să iei de la mine fără a avea intenția să plătești?

— Dar cine ești? a întrebat negustorul, cutremurându-se.

— Ajunge să spunem că sunt cel de la care ai furat.

Negustorul i-a explicat că îi promisese fiicei lui să-i aducă un trandafir din lunga sa călătorie.

— Poți să păstrezi trandafirul furat, a spus ființa, dar în schimb îmi vei aduce ceva ce îți aparține, primul lucru de care vei da cu ochii în clipa când te întorci acasă.

Apoi și-a dat jos gluga și și-a arătat chipul – o bestie hidoasă, cu colți și rât. Un bour sălbatic împreunat cu un șacal.

— M-ai înșelat o dată, a zis bestia. Fă-o încă o dată și vei muri.

Negustorul a luat-o spre casă cât de repede putea calul să-l ducă. Încă era la un kilometru depărtare, când a văzut-o pe fiica cea mare așteptându-l în drum.

— Am primit veste că te vei întoarce în seara asta! a strigat ea, repezindu-se în brațele tatălui ei cu lacrimi în ochi.

Era primul lucru care îi aparținea și de care negustorul dăduse cu ochii la întoarcerea acasă. Acum știa ce preț ceruse bestia, cu adevărat, de la el.

Și mai departe?

Cu toții știm că Frumoasa se îndrăgostește de bestie. Ajunge să-l iubească, în ciuda lucrurilor pe care le crede familia ei – pentru farmecul și educația sa, pentru cunoștințele sale despre artă și sensibilitatea inimii sale.

Într-adevăr, este o ființă umană și a fost dintotdeauna așa. N-a fost niciodată un bour sălbatic sau un șacal. Era doar o iluzie hidoasă.

Problema este că e tare dificil să-și convingă tatăl de una ca asta.

Tatăl ei vede fălcile și râtul, aude mârâitul oribil, ori de câte ori Frumoasa vine împreună cu soțul în vizită. Nu contează cât de civilizat și erudit este bărbatul ei. Nu contează cât este de bun.

Tatăl vede un animal din junglă. Repulsia pe care o simte față de el nu-l va părăsi niciodată.

Într-o noapte, în vara numărul cincisprezece, Gat mi-a aruncat cu pietricele în geam. Am scos capul și l-am văzut stând printre copaci, cu lumina lunii scânteindu-i pe piele și ochii arzând.

Mă aștepta la baza scărilor de la verandă.

— Mi-e o poftă teribilă de ciocolată, mi-a șoptit, așa că dau spargere la cămara din Clairmont. Vii cu mine?

Am dat din cap și am luat-o împreună pe aleea îngustă, ținându-ne de mână, cu degetele împreunate. Am ocolit până la intrarea din spate de la Clairmont, care ducea către un vestibul plin cu rachete de tenis și prosoape de plajă. Cu o mână lipită de ușa din plasă, Gat s-a întors și m-a tras în brațele lui.

Buzele lui calde atingându-le pe ale mele,

mâinile încă împreunate,

acolo, în ușa casei.

Pentru un moment, eram singuri pe planetă,

cu toată vastitatea cerului, a viitorului și a trecutului întinzându-se în jurul nostru.

Am străbătut pe vârfuri vestibulul, către cămara imensă din bucătărie. Încăperea era de modă veche, cu sertare grele de lemn și rafturi pe care se țineau gemurile și murăturile, pe vremea când fusese construită casa. Acum înmagazina prăjiturele, lăzi de vin, chipsuri, rădăcinoase, apă minerală. N-am aprins lumina, în caz că venea cineva la bucătărie, dar eram siguri că doar bunicul dormea la Clairmont. Nu erau șanse să se trezească noaptea din cauza zgomotelor. Purta aparat auditiv în timpul zilei.

Cotrobăiam în voia noastră, când am auzit niște voci. Erau mătușile, venind spre bucătărie, vorbind împiedicat, pe un ton isteric.

— De asta ajung oamenii să se omoare unii pe alții, a spus mătușa Bess cu amărăciune. Ar trebui să plec din camera asta, înainte să fac ceva regretabil.

— Nu vrei să spui una ca asta, a zis mătușa Carrie.

— Nu-mi spune tu mie ce vreau să zic! a țipat mătușa Bess. Tu îl ai pe Ed. N-ai nevoie de bani cum am eu.

— Ți-ai înfipt deja ghearele în casa de la Boston, a răspuns mami. Lasă insula în pace.

— Cine s-a ocupat de înmormântarea mamei? s-a răstit mătușa Bess. Cine a stat lângă tata săptămâni întregi, cine a luat la mână toate hârtiile, a vorbit cu rudele, a scris bilete de mulțumire?

— Fiindcă tu