Cărți «Marcus Zusak top cărți de citit într-o viață .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
Primul eveniment din carte era o crimă. O înjunghiere. O stradă din Viena. Nu departe de Stephansdom.
UN MIC EXTRAS DIN OMUL CARE FLUIERA Ea zăcea acolo, înfricoşată, într-o baltă de sânge, o melodie ciudată cântându-i în ureche. Îşi amintea cuţitul care intra şi ieşea din ea şi un zâmbet. Ca întotdeauna, omul care fluiera zâmbise pe când fugea într-o noapte întunecată şi criminală…
Liesel nu era sigură dacă vorbele sau fereastra deschisă o făcea să tremure. De fiecare dată când lua sau aducea ceva la casa primarului, citea trei pagini şi tremura, dar nu putea rezista prea mult timp.
Cam în acelaşi fel, Max Vandenburg nu mai putea suporta prea mult pivniţa. Nu se plângea – nu avea dreptul –, dar putea simţi cum frigul îl distruge. După cum s-a dovedit, salvarea a venit odată cu puţină lectură şi scris, şi cu o carte numită Ridicarea din umeri.
– Liesel, zise Hans într-o noapte. Haide!
De la venirea lui Max, a existat o lacună considerabilă în exerciţiul de citit al lui Liesel şi papa. Era limpede că simţea că acum era un moment bun de a continua de unde rămăseseră.
– Na Komm, îi spuse. Nu vreau să te laşi pe tânjală. Du-te şi adu una dintre cărţi. Ce zici de Ridicarea din umeri?
Elementul derutant în toate acestea a fost atunci când ea aduse cartea, iar papa îi indică să-l urmeze jos, în vechea lor cameră de lucru. Pivniţa.
– Dar, papa, încercă ea să-l oprească. Nu putem…
– Ce? E vreun monstru pe-acolo?
Era începutul lunii decembrie şi ziua fusese rece. Pivniţa devenea tot mai neprimitoare cu fiecare treaptă de ciment coborâtă.
– E prea frig, papa.
– Nu te-a deranjat până acum.
– Da, dar nu a fost niciodată aşa de frig.
Când au ajuns jos, papa i-a şoptit lui Max.
– Putem să împrumutăm lampa, te rog?
Trepidând, cearşafurile şi bidoanele s-au mişcat şi lumina a fost trecută dintr-o mână în alta. Uitându-se la flacără, Hans dădu din cap şi rosti:
– Es ist ja Wahnsinn, net? E o nebunie, nu-i aşa? Înainte ca mâna de dinăuntru să rearanjeze cearşafurile, a prins-o. Vino şi tu. Te rog, Max!
Apoi, încet, cearşafurile stropite de vopsea au fost trase la o parte, iar corpul emaciat şi chipul lui Max Vandenburg şi-au făcut apariţia. În lumina jilavă, se ridică în picioare cu o dificultate magică. Tremura.
Hans i-a atins braţul, să-l aducă mai aproape.
– Doamne, Isuse Hristoase! Nu poţi sta aici, jos. O să mori de frig. Se răsuci. Liesel, umple cada. Nu prea fierbinte. Fă-o ca atunci când începe să se răcească.
Liesel fugi sus.
– Doamne, Isuse Hristoase!
Auzi exclamaţia din nou când ajunse în hol.
Când el se află în cada de mărimea unei halbe, Liesel pândi uşa camerei de baie, închipuindu-şi că apa călduţă se transformă în abur în timp ce încălzea trupul lui ca un aisberg. Mama şi papa erau în toiul unei dezbateri în camera de zi care servea şi ca dormitor, cu glasurile lor domoale captive dincolo de peretele coridorului.
– O să moară acolo, îţi jur.
– Dacă se uită cineva înăuntru?
– Nu, nu, nu urcă decât noaptea. Ziua, lăsăm totul deschis. Nimic de ascuns. Şi o să folosim mai degrabă camera asta decât bucătăria. Cel mai bine este să ne ferim de uşa din faţă.
Tăcere. Apoi, mama.
– Bine… Da, ai dreptate.
– Dacă tot riscăm pentru un evreu, zise papa puţin mai târziu, aş prefera să riscăm pentru unul viu.
Din acel moment, o nouă rutină a luat naştere.
În fiecare noapte se aprindea focul în camera mamei şi a lui papa, iar Max apărea pe nesimţite. Stătea într-un colţ, chircit şi total surprins, cel mai probabil de bunătatea oamenilor, de chinul supravieţuirii şi, mai presus de toate, de splendoarea căldurii.
Cu draperiile trase bine, dormea pe podea, cu o pernă sub cap, în timp ce focul se stingea şi se transforma în cenuşă.
Dimineaţă, se întorcea în pivniţă.
O fiinţă umană lipsită de voce.
Un şobolan evreu, înapoi în gaura lui.
Crăciunul a sosit şi a trecut înmiresmat de pericolul suplimentar. După cum se aşteptau, Hans junior nu s-a întors acasă (o binecuvântare şi o prevestire rea), dar Trudy a venit ca de obicei şi lucrurile s-au desfăşurat fără probleme.
CE ÎNSEAMNĂ FĂRĂ PROBLEME Max a rămas în pivniţă. Trudy a venit şi a plecat fără vreun dram de bănuială.
S-a decis că Trudy, în ciuda comportării blânde, nu era de încredere.
– Avem încredere doar în oamenii în care trebuie neapărat, a declarat papa, şi ăştia suntem noi trei.
Era mâncare în plus şi scuza către Max că asta nu era religia lui, dar era totuşi un ritual.
Nu s-a plâns.
Ce motive ar fi avut?
A explicat că era născut şi crescut evreu, dar că a fi evreu nu era nimic mai mult decât o etichetă – un element dezastruos al celui mai tâmpit ghinion posibil.
Atunci, a folosit ocazia să spună că îi părea rău că fiul Hubermannilor nu venise acasă. În replică, papa i-a zis că nu puteau controla astfel de lucruri.
– În cele din urmă, spuse el, ar trebui să ştii şi tu – un tânăr e încă un băiat şi un băiat are câteodată dreptul să fie încăpăţânat.
Au lăsat-o aşa.
În primele câteva săptămâni în faţa focului, Max a rămas tăcut. Acum, că făcea o baie cum se cuvine o dată pe săptămână, Liesel a observat că părul lui nu