— Nu știu.

— Ei bine, crede-mă pe mine, nu durează.

— Noi nu suntem ca tine și ca tata, am zis. Nu suntem deloc.

Mami și-a încrucișat brațele la piept.

— Maturizează-te odată, Cady, și vezi lumea așa cum e, nu cum ți-o dorești tu să fie.

M-am uitat la ea. Mama mea, adorabilă și înaltă, cu părul ei frumos împletit în coc și gura ei tăioasă și amară. Venele ei nu fuseseră niciodată deschise. Niciodată nu-i sărise inima din piept ca să se zbată neajutorată pe peluză. Nu se topise niciodată într-o băltoacă. Ea era normală. Întotdeauna. Cu orice preț.

— Pentru binele familiei noastre, a zis în cele din urmă, te vei despărți de el.

— N-o voi face.

— Trebuie. Și când ai terminat-o cu el, fă în așa fel încât să afle și bunicul. Spune-i că nu înseamnă nimic pentru tine și n-a însemnat niciodată nimic. Spune-i că nu trebuie să-și mai facă niciodată griji în legătură cu băiatul ăla, apoi vorbește cu el despre Harvard, despre echipa de tenis și despre viitorul pe care îl ai în fața ta. Mă înțelegi?

Nu o înțelegeam și nu voiam să o înțeleg.

Am fugit afară din casă și în brațele lui Gat.

Am sângerat în brațele lui și pe el nu l-a deranjat.

•

Târziu în noaptea aceea, Mirren, Gat, Johnny și cu mine am coborât până la magazia de unelte din spatele Clairmontului. Am găsit acolo niște ciocane. Erau numai două, așa că Gat a pus mâna pe o rangă și eu am luat o pereche de foarfeci grele de grădină.

Am adunat gâsca de fildeș de la Clairmont, elefanții de la Windemere, maimuțele de la Red Gate și broasca de la Cuddledown. Le-am adus pe doc, pe întuneric, și le-am făcut zob cu ciocanele, cu ranga și cu foarfecele, până când din fildeșul ăla n-a mai rămas decât o pudră.

Gat a scufundat o găleată în apa rece a mării și a clătit scândurile docului, curățându-le.

Ne-am gândit.

Am vorbit.

Ce-ar fi dacă, am spus noi,

ce-ar fi dacă

într-un alt univers,

o realitate împărțită în două,

Dumnezeu și-ar întinde un deget

și ar fulgera Clairmontul?

Ce-ar fi dacă

Dumnezeu ar face-o să se năruie în flăcări?

Astfel i-ar pedepsi pe cei lacomi, pe cei meschini, pe cei cu prejudecăți, pe cei normali și pe cei lipsiți de bunătate.

Și-ar ispăși cu toții păcatele.

Și după aceea, ar învăța să se iubească din nou unii pe alții.

Și-ar deschide sufletele. Și-ar deschide venele. Și-ar șterge rânjetele alea de pe față.

Ar fi o familie. Ar rămâne o familie.

Nu era nimic religios în felul în care ne gândeam noi.

Sau poate că era.

Pedeapsa.

Purificarea prin foc.

Poate amândouă.

A doua zi, spre sfârșitul lui iulie, în vara numărul cincisprezece, a avut loc un prânz pe peluza de la Clairmont. Un prânz ca toate celelalte, în jurul mesei celei mari. Și mai multe lacrimi.

Se certau atât de tare, încât noi, Mincinoșii, am urcat pasarela dinspre Red Gate și am rămas jos, în grădină, ascultând.

— Trebuie să-ți câștig dragostea în fiecare zi, tată, zicea mama nedeslușit. Și în majoritatea zilelor nu reușesc. E al naibii de nedrept. Carrie primește perlele, Bess primește casa de la Boston, Bess primește și Windemere. Carrie îl are pe Johnny și lui o să-i dai Clairmontul, știu că așa vei face. Și eu o să rămân singură, fără nimic, deși Cady e prima ta nepoată. Prima ta nepoată, întotdeauna ai spus asta.

Bunicul s-a ridicat de la locul lui din capul mesei.

— Penelope.

— O s-o iau de aici, mă auzi? O iau pe Cady și n-ai s-o mai vezi niciodată.

Vocea bunicului a bubuit de-a lungul grădinii.

— Aici suntem în Statele Unite ale Americii, a spus el. Nu pari să fi înțeles asta, Penny, așa că lasă-mă să-ți explic. În America, uite cum stau lucrurile: muncim ca să obținem ce ne dorim și facem planuri pentru viitor. Nu acceptăm să fim refuzați și merităm să fim recompensați pentru perseverența noastră. Will, Taft, sunteți atenți?

Băieții au dat din cap, cu bărbiile tremurând. Bunicul a continuat:

— Noi suntem familia Sinclair, o familie grandioasă, o familie cu vechime. Ăsta e un lucru cu care să ne mândrim. Tradițiile și valorile noastre formează principiile fundamentale pe care se bazează generațiile viitoare. Insula este casa noastră, așa cum a fost a tatălui meu și a bunicului meu înaintea lui. Și totuși, voi trei, femeile, cu divorțurile voastre și casele distruse, cu lipsa voastră de respect față de tradiție, nepricepute la nicio muncă, n-ați făcut nimic altceva decât să dezamăgiți un bătrân care a crezut că v-a crescut cum trebuie.

— Tată, te rog, a spus mătușa Bess.

— Să n-aud un cuvânt! a tunat bunicul. Nu vă puteți aștepta din partea mea să accept felul în care călcați în picioare valorile acestei familii și să vă răsplătesc pe voi împreună cu copiii voștri oferindu-vă siguranță financiară. Nu puteți, niciuna dintre voi, să vă așteptați la asta. Și totuși, zi după zi, observ că asta faceți. Nu voi mai tolera acest lucru.

Mătușa Bess s-a prăbușit plângând.

Carrie l-a apucat pe Will de cot și a luat-o împreună cu el spre doc.

Mami și-a aruncat paharul de vin spre un perete al Clairmontului.

— Și ce se întâmplă după aceea? îl întreb pe Johnny.

Încă stăm unul lângă altul pe podeaua de la Cuddledown, dimineața devreme. În vara numărul șaptesprezece.

— Nu-ți amintești? îmi zice.

— Nu.

— Lumea a început să plece de