pe insulă. Carrie l-a dus pe Will la un hotel din Edgartown și ne-a rugat pe mine și pe Gat să o urmăm imediat ce ne terminăm de strâns lucrurile. Angajații au plecat la opt dimineața. Mama ta s-a dus să-și vadă prietena aia a ei din Vineyard…

— Alice?

— Da, a venit Alice și a luat-o, dar tu n-ai vrut să pleci și, în cele din urmă, s-a hotărât să plece fără tine. Bunicul a luat un avion spre continent. Și atunci ne-am hotărât să punem focul.

— Am plănuit totul, zic.

— Da, așa am făcut. Am convins-o pe mătușa Bess să ia șalupa cea mare și copiii și să se ducă toți să vadă un film în Vineyard.

În timp ce vorbește Johnny, încep să mi se formeze amintirile. Umplu golurile cu detalii pe care nu le-a menționat cu voce tare.

— După ce au plecat, am băut vinul pe care îl lăsaseră desfăcut în frigider, spune Johnny. Patru sticle deschise. Și Gat era atât de supărat…

— Avea și de ce…, am zis eu.

Johnny își întoarce fața și vorbește din nou cu nasul în podea.

— Fiindcă n-avea să se mai întoarcă pe insulă. Dacă mama mea se mărita cu Ed, aveau să fie excluși din cercul familiei. Iar dacă mama îl părăsea pe Ed, Gat n-ar mai fi avut nicio legătură cu familia.

— Clairmontul devenise un simbol pentru tot ce era greșit – se aude vocea lui Mirren.

A intrat în cameră atât de încet, încât nici n-am simțit-o. Acum stă întinsă pe podea alături de Johnny, ținându-l de cealaltă mână.

— Domeniul patriarhatului, spune Gat.

Nici pe el nu l-am auzit când a intrat. Se așază pe jos lângă mine.

— Câtă nesimțire, Gat, spune Johnny cu blândețe. Întotdeauna spui „patriarhat”.

— Exact asta și vreau să spun.

— Strecori cuvântul ăsta oriunde ți se ivește ocazia. Patriarhat pe pâine prăjită. Patriarhat la mine în pantaloni. Patriarhat cu o feliuță de lămâie.

— Clairmontul părea să fie domeniul patriarhatului, repetă Gat. Și da, băuserăm de ne tâmpiserăm, și da, ne-am gândit că se va alege praful de familia asta din cauza lor, iar eu n-o să mai vin aici niciodată. Ne-am gândit că, dacă nu mai exista casa asta, și toate hârțoagele și amintirile dinăuntru, toate obiectele pentru care se certaseră atâta, atunci nu va mai exista nici puterea.

— Aveam să fim din nou o familie, spune Mirren.

— Era ca un soi de purificare, spune Gat.

— Ea nu-și amintește decât că am pus focul, spune Johnny, vorbind deodată foarte tare.

— Și alte câteva lucruri, adaug, ridicându-mă în fund și privindu-i pe Mincinoși în lumina dimineții. Încep să-mi revină amintirile, pe măsură ce-mi dați informații.

— Îți povestim tot ce s-a întâmplat înainte să punem focul, spune Johnny, vorbind în continuare prea tare.

— Da, zice Mirren.

— Am pus focul, spun, mirată. N-am stat să ne plângem de milă, am făcut ceva. Am produs o schimbare.

— Oarecum, spune Mirren.

— Glumești? Am făcut să ardă din temelii locul acela blestemat.

71.

După ce s-au certat mătușile și bunicul, eu am început să plâng.

Gat plângea și el.

Urma să părăsească insula, iar eu n-aveam să-l mai văd niciodată. El n-avea să mă mai vadă pe mine.

Gat, Gat al meu.

Era prima dată când plângeam împreună cu cineva. În același timp.

El plângea ca un bărbat, nu ca un băiat. Nu ca și cum ar fi fost frustrat sau ceva nu se întâmplase așa cum voia el, ci ca și cum viața în sine era amară. Ca și cum rănile lui nu mai puteau fi vindecate.

Iar eu voiam să i le vindec.

Am fugit singuri spre plaja cea mică. M-am agățat de el și am stat amândoi pe nisip și, pentru prima dată, n-aveam nimic de zis. Nicio analiză, nicio întrebare.

În sfârșit am zis ceva de genul

ce-ar fi dacă

ce-ar fi dacă

am lua situația în mâinile noastre?

Și Gat a zis:

Cum?

Și eu am zis ceva de genul

ce-ar fi dacă

ce-ar fi dacă

nu s-ar mai certa?

Avem ceva ce putem salva.

Și Gat a zis:

Da. Tu și cu mine, Mirren și Johnny, da, avem.

Dar, desigur, putem să ne vedem unii cu alții, noi patru.

La anul o să ne luăm carnetele de șoferi.

Există telefoane.

Dar aici, am zis. Povestea asta a noastră.

Da, aici, spune el. Povestea asta.

Tu și cu mine.

Am zis ceva de genul

ce-ar fi dacă

ce-ar fi dacă

am înceta cumva să mai fim

Frumoasa Familie Sinclair și am fi doar o familie?

Ce-ar fi dacă am înceta să mai fim

de culori diferite, provenind din medii diferite și am fi doar pur și simplu îndrăgostiți?

Ce-ar fi dacă am putea să-i facem pe toți ceilalți să se schimbe?

Să-i facem, să-i forțăm.

Vrei să te joci de-a Dumnezeu, a zis Gat.

Vreau să trec la acțiune, am zis. Există și telefoanele, a zis el.

Dar aici? am zis eu. Povestea noastră de aici?

Da, aici, a zis el. Povestea asta.

Gat era iubirea mea, prima și singura. Cum aș fi putut să renunț la el vreodată?

O persoană care nu era în stare să zâmbească fals, dar zâmbea deseori. Îmi bandajase încheieturile în tifon alb și credea că rănile au nevoie de atenție. Își scrisese pe mâini și mă întrebase la ce mă gândesc. Îi mergea mintea întruna, neobosită. Nu mai credea în Dumnezeu și totuși încă își dorea ca Dumnezeu să-l ajute.

Iar acum era al meu și eu spusesem că n-aveam să lăsăm pe nimeni să ne amenințe dragostea pe care ne-o purtam.

N-aveam să lăsăm familia să se destrame.

N-aveam să acceptăm un rău pe care puteam să-l schimbăm.

Aveam să ne ridicăm împotriva sa, nu-i așa?

Da. Așa ar fi trebuit.

Aveam să fim chiar eroi.

•

Gat și cu mine am vorbit cu Mirren și