I-am convins să treacă la acțiune.

Ne-am spus unul altuia

o dată și încă o dată: fă ce ți-e teamă să faci.

Ne-am spus unul altuia.

O dată și încă o dată, ne-am spus-o.

Ne-am spus unul altuia

că aveam dreptatea de partea noastră.

Planul era simplu. Luam canistrele de benzină, care erau ținute de rezervă, undeva în șopronul pentru bărci, în vestibulul de la Clairmont erau deja ziare și cutii de carton: puteam să facem un turn de materiale reciclabile și să le îmbibăm în benzină. Apoi să udăm și podele de lemn. Ne dăm la o parte. Aprindem o rolă de șervete de hârtie și o aruncăm. Ușor.

O să aprindem fiecare etaj, fiecare cameră, dacă avem cum, ca să ne asigurăm că arde casa din temelii. Gat la subsol, eu la parter, Johnny la etaj, Mirren la mansardă.

— Pompierii au ajuns foarte târziu, spune Mirren.

— Două secții diferite, spune Johnny. De la Woods Hole și din Martha’s Vineyard.

— Ne și bazam pe asta, spun, dându-mi seama că așa a fost.

— Aveam de gând să sunăm după ajutor, zice Johnny. Bineînțeles că cineva trebuia să sune sau ar fi părut că e vorba de un incendiu intenționat. Urma să spunem că noi eram cu toții la Cuddledown, uitându-ne la un film, și știți cum e înconjurată toată casa de copaci. Nu poți să vezi celelalte case decât dacă te urci pe acoperiș. Prin urmare avea sens și să nu fi sunat nimeni.

— Secțiile alea de pompieri sunt formate în mare parte din voluntari, spune Gat. Nimeni n-avea nici cea mai vagă idee ce s-a întâmplat. Casă veche de lemn. Ca o cutie de chibrituri.

— Dacă mătușile și bunicul ne-ar fi bănuit pe noi, cu siguranță că nu ne-ar fi adus nicio acuzație, adaugă Johnny. Puteam să ne bazăm pe asta.

Bineînțeles că nu ne-ar fi acuzat.

Nimeni în familia noastră nu e criminal.

Nimeni nu e dependent.

N-avem niciun ratat.

Simt cum mă trec fiorii de încântare, când mă gândesc la ce-am făcut.

Numele meu întreg este Cadence Sinclair Eastman și, contrar așteptărilor acestei frumoase familii în care am fost crescută, eu am incendiat intenționat o casă.

Sunt o vizionară, o eroină, o rebelă.

Genul de om care schimbă istoria.

O criminală.

Dar dacă eu sunt o criminală, atunci sunt și o dependentă? Sunt și o ratată?

Mintea mea se joacă răstălmăcind înțelesurile, ca întotdeauna.

— Am făcut să se întâmple una ca asta, zic.

— Depinde la ce te referi, spune Mirren.

— Am salvat familia, au luat-o de la capăt.

— Mătușa Carrie, care bântuie insula noaptea, spune Mirren. Maică-mea, care curăță chiuvetele până i se fac mâinile carne vie. Penny, care te urmărește cum dormi și își notează tot ce mănânci. Beau toate de rup. Se îmbată până li se umflă fețele de lacrimi.

— Când te-ai dus la Noua Clairmont ca să vezi asta? spun.

— Mă mai duc din când în când, spune Mirren. Tu crezi că am rezolvat ceva, Cady, dar eu aș zice că a fost…

— Suntem aici, insist eu. Fără focul ăla, n-am mai fi fost aici. Asta încerc să spun.

— OK.

— Bunicul avea prea multă putere, spun. Și acum nu mai are. Am schimbat un rău care exista pe lumea asta.

Înțeleg atât de multe lucruri care nu-mi erau clare înainte. Ceaiul meu e cald, Mincinoșii sunt frumoși, la Cuddledown este frumos. Ce contează că sunt pete pe pereți. Ce contează că eu am dureri de cap sau că lui Mirren îi e rău. Ce contează că Will are coșmaruri și Gat se urăște pe sine. Am comis crima perfectă.

— Bunicul a pierdut puterea doar fiindcă l-a lovit demența, spune Mirren. Ar tortura în continuare pe toată lumea dacă ar putea.

— Nu sunt de acord cu tine, spune Gat. Noua Clairmont mie mi se pare că e o pedeapsă.

— Cum? întreabă ea.

— O pedeapsă pe care a ales s-o ispășească. Și-a construit o casă care nu e o casă. Este în mod deliberat inconfortabilă.

— De ce ar face asta? întreb.

— Tu de ce ți-ai dat toate lucrurile pe care le aveai? întreabă Gat.

Se uită fix la mine. Se uită cu toții fix la mine.

— Dintr-un act de caritate, răspund. Ca să fac un bine pe lume.

Se lasă o tăcere stranie.

— Nu suport aglomerația, spun.

Nu râde nimeni. Nu-mi dau seama cum de-a ajuns această conversație să fie despre mine.

Niciunul dintre Mincinoși nu vorbește vreme îndelungată. Apoi Johnny spune:

— Nu forța lucrurile, Gat.

Iar Gat spune:

— Mă bucur că ți-ai amintit focul, Cadence.

Iar eu spun:

— Da, măcar în parte.

Apoi Mirren spune că nu se simte bine și se duce înapoi în pat.

Băieții și cu mine stăm întinși pe podeaua bucătăriei și ne uităm fix în tavan vreme îndelungată, până când îmi dau seama, oarecum stânjenită, că amândoi au adormit.

O găsesc pe mama pe veranda de la Windemere împreună cu câinii. Croșetează un fular din lână de un albastru spălăcit.

— Stai toată vremea la Cuddledown, se plânge mami. Nu e bine să-ți petreci așa de mult timp acolo. Carrie a trecut pe acolo ieri, căutând ceva, și a zis că e mare mizerie. Ce se întâmplă acolo?

— Nimic. Îmi pare rău de mizerie.

— Dacă e chiar așa de murdar, știi că nu o putem ruga pe Ginny să se ocupe. N-ar fi corect față de ea. Iar Bess o să facă o criză dacă vede ce-i acolo.

Nu vreau să vină nimeni la Cuddledown. Vreau să fim doar noi acolo.

— Nu-ți face griji. Mă așez și-l mângâi pe Bosh pe capul lui drăguț și blond. Auzi, mami?

— Da?

— De ce ai rugat familia să nu vorbească cu mine despre foc?

Lasă din mână fularul și se uită la mine multă vreme.

— Îți amintești focul?

— Azi-noapte m-au copleșit o groază de amintiri. Nu-mi amintesc totul, dar da, îmi amintesc că s-a întâmplat. Îmi