— De ce? întrebă tânărul.

— Pentru că misiunea mea aici s-a încheiat. Ce crezi că am făcut vreme de două sute douăzeci de ani?

— Ai folosit gravitaţia artificială ca pe o formă de artă, zise Alice.

— Da, şi asta. În principal, însă, am urmărit radicalii de litiu cu energie înaltă din Săgetător. — Îi privi dinapoia măştii chipului său: Nu sunt criptic. Încerc să vă explic, ca să vă relaxaţi. Aici am avut de îndeplinit o misiune. În ultimele săptămâni, am descoperit ceea ce căutam. Acum voi pleca. Nu-mi închipuisem că vorîntârzia atât de mult.

— Cine?

— Cei din neamul Pak. Ia să vedem… probabil că v-aţi documentat în detaliu despre incidentul Phssthpok, altfel n-aţi fi ajuns până aici. V-aţi întrebat ce vor fi făcut Protectorii fără copii de pe Pak după plecarea lui Phssthpok?

În mod evident, cei doi nu se întrebaseră.

— Eu am făcut-o. Phssthpok a pus bazele unei industrii spaţiale pe Pak. El a aflat cum poate creşte arborele-vieţii pe planetele din braţele galactice. A construit o navă care a funcţionat, cel puţin atât timp cât a putut fi detectată de ceilalţi confraţi ai săi. Dar după aceea? Existau mulţi Protectori fără copii, care-şi căutau un ţel în viaţă. Exista o industrie spaţială care putea construi nave, dar se limitase la una singură. Pe de altă parte, Phssthpok putea păţi vreun accident. Sau, la jumătatea călătoriei, îşi putea pierde voinţa de a mai trăi.

Elroy înţelese.

— Au trimis încă o navă.

— Aşa ar fi trebuit să facă, încuviinţă Brennan. Chiar dacă ar fi ajuns aici, Phssthpok putea folosi ajutoare pentru a scotoci un spaţiu cu raza de treizeci de ani-lumină. Indiferent cine l-ar fi urmat pe Phssthpok, nu s-ar fi îndreptat direct spre Soare, deoarece până ajungea acolo, Phssthpok ar fi cercetat deja regiunea. Aşadar, ajutoarele lui ar fi optat pentru zonele adiacente sectorului evident de căutare. M-am gândit că în felul acesta câştigam nişte ani. Mă gândisem că vor trimite a doua navă aproape imediat. Mă temusem că nu voi fi pregătit.

— Şi de ce au întârziat atâta?

— Nu ştiu, răspunse Brennan cu un ton vinovat. Poate că au avut cale mai mari… Poate că au avut Prăsitori menţinuţi în anabioză, pentru eventualitatea că noi muriserăm cu toţii acum două milioane şi jumătate de ani.

— Spuneai c-ai urmărit…, începu Alice.

— Da. Într-o stea, hidrogenul nu arde chiar la fel ca într-un stato-reactor Bussard. Acolo există presiune şi temperaturi gigantice, iar gazele se dilată în spaţiu chiar în timpul procesului de fuziune. Statoreac-torul Bussard evacuează o mulţime de elemente specifice: hidrogen şi heliu cu energie înaltă, radicali de litiu, boraţi, chiar şi hidrură de litiu, care practic este un compus imposibil. În timpul decelerării, toate acestea ies într-un jet cu energie mare, foarte aproape de viteza luminii. Âşa funcţiona nava lui Phssthpok şi nu mă aşteptam ca vreun Pak din cei rămaşi acasă să modifice proiectul. Nu fiindcă cel anterior fusese încununat de succes, ci pentru că era soluţia cea mai bună. Când ai o inteligenţă ca a lor, există un singur răspuns corect pentru un set prestabilit de condiţii. Mă întreb dacă după plecarea lui Phssthpok nu s-a petrecut nimic şi cu tehnologia lor? Oricum, am descoperit nişte compuşi chimici anormali în Săgetător. Cineva se apropie.

— Câte nave? îndrăzni Elroy să întrebe.

— Una, bineînţeles. N-am captat nici o imagine, dar trebuie s-o fi expediat de îndată ce au construit-o. La ce bun să mai fi aşteptat? E posibil să fie încă o navă după ea, urmată de alta. Le voi căuta de aici, câtă vreme mai am „telescopul”.

— Şi apoi…?

— Apoi !e voi distruge.

— Pur şi simplu?

— De ce oare capăt mereu reacţia asta? exclamă amar Brennan. Fiţi atenţi: Dacă un Pak ar fi ştiut cum este rasa omenească, ar fi încercat să ne extermine. Ce-ar trebui să fac eu? Să-i trimit un mesaj, să-i solicit un pact? Informaţia respectivă i-ar fi suficientă.

— L-ai putea convinge că eşti Phssthpok, zise Alice.

— De acord, aş putea reuşi asta. Şi apoi? El ar înceta să mai mănânce, bineînţeles. Dar mai întâi, ar dori să-mi dăruiască nava. Nu va crede niciodată că noi am dezvoltat deja tehnologia de fabricare a monopolilor artificiali, iar nava lui este de abia a doua de acest tip din Sistemul Solar. De aceea, s-ar putea să avem nevoie şi de oxidul de taliu.

— Hm-m-m.

— Hm-m-m, o îngână Brennan. Crezi că-mi face plăcere ideea să ucid pe cineva care a străbătut treizeci şi unu de ani-lumină pentru a ne salva de noi înşine? Am reflectat îndelung la asta. Nu există alternativă. Asta nu-nseamnă că trebuie să-mi luaţi spusele ca atare. — Brennan se sculă în picioare. — Mai reflectaţi. Între timp, aţi putea explora Kobold. În cele din urmă, va fi al vostru, toate chestiile periculoase sunt înapoia uşilor. Distraţi-vă, înotaţi unde găsiţi apă — dacă vreţi, puteţi juca şi golf.

Nu mâncaţi însă nimic şi nu deschideţi nici o uşă. Roy, povesteşte-i legenda lui Barbă-Albastră.

După o clipă arătând spre o colină scundă, adăugă:

— Pe acolo, apoi prin grădină, şi ajungeţi în laboratorul meu. Vă aştept oricând doriţi. Nu vă grăbiţi.

Se îndepărtă, nu la pas, ci în fugă.

Cei doi se priviră.

— Crezi că vorbea serios? întrebă Alice.

— Mi-ar plăcea să fie aşa. Gravitaţie artificială… Plus locul acesta, Kobold… Folosind generatorii de gravitaţie, l-am putea deplasa în Sistemul Solar, unde să fie un soi de Disneyland.

— Apropo… ce voia să spună cu Barbă-Albastră?

— Voia să spună: „Vorbesc cât se poate de serios — nu deschideţi nici o uşă”.

— Aha…

* * *

Putând merge în absolut orice direcţie doreau, aleseră să-l urmeze pe Brennan peste colină. Nu-I mai zăriră. Kobold avea orizontul de curbură mică al oricărui asteroid de dimensiuni reduse, cel puţin de pe suprafaţa exterioară a torului.

Găsiră însă grădina. Aici existau pomi şi tufişuri fructifere, şi răzoare cu legume în toate fazele de dezvoltare. Elroy scoase din pământ un morcov, şi acesta îi