— Dacă există un filon în blocul acesta, de ce nu s-ar continua în stînca din care s-a desprins blocul?

— Tot ce se poate! Desigur, o să mai căutăm, dar e posibil să găsim filonul într-o stînca inaccesibilă și atunci o să privim la el cu jind ca vulpea la struguri.

— Nu există stînci inaccesibile dinamitei și lucrărilor miniere! exclamă cu înflăcărare Makșeev. Numai de-am descoperi noi aur!

— Cred că interesul nostru în această descoperire ar fi pur teoretic. Cu bărcile noastre nu putem transporta nici măcar o sută de kilograme de aur, dar’mite o tonă!

— Ce-are a face! Luăm cît putem, pe urmă trimitem o expediție specială în adîncul Pămîntului, în căutare de aur.

După ce examinară stîncile ce se înălțau la intrarea în văgăună deasupra unui morman de blocuri și se încredințară că nicăieri nu mai există aur, geologii urcară prin trecătoare, care mai departe se lărgea. Pereții ei se ridicau drept în sus, iar fundul era presărat cu pietriș și sfărîmături de rocă. În pereți nu se vedea decît magnetită, dar în pietriș, Kaștanov descoperi și alte roci.

— Uite și aici aur! exclamă Makșeev, după ce urcă vreo cincizeci de pași prin trecătoare. El luă de jos o bucată de rocă încrustată cu aur.

La vreo două sute de pași de gura văgăunei, terenul începu să urce, iar apoi dădură de un șir de terase. După ce trecură de primele terase, geologii se pomeniră în fața unei stînci cu desăvîrșire abrupte, de vreo patru metri înălțime, care le închidea drumul. De escaladarea peretelui neted de magnetită nici vorbă nu putea fi.

Makșeev lovi înciudat cu ciocanul în peretele abrupt și exclamă:

— Trebuie să ne oprim aici, iar nădejdea de a descoperi un filon de aur s-a dus pe apa sîmbetei!

— Da. da, va trebui să căutăm altă trecătoare.

— Ei drăcie! se înfurie Makșeev. În loc să ne dea aur, stînca vrea să-mi fure ciocanul!

Aceste cuvinte ciudate se datorau faptului că ciocanul se lipise parcă de perete și căutătorul de aur încerca zadarnic să-l desprindă.

Între timp, Kaștanov, care cerceta o rocă în apropierea stîncii, se întoarse la ea cu spatele. Deodată se simți tras de o forță puternică; arma pe care o purta în spate se lovi de perete și geologul, cu toate sforțările sale, rămase țintuit de stîncă.

— Ce uriașă e forța magnetică a acestui minereu! exclamă el, cînd înțelese în sfîrșit despre ce e vorba. Magnetita asta a atras și ciocanul dumitale și pușca mea!

— Și-acum ce facem? Doar n-o să lăsăm aici aceste lucruri atît de necesare spre veșnică amintire a excursiei noastre neizbutite!

Kaștanov își scoase umărul din bandulieră și arma rămase pironită de perete. În vremea asta, Makșeev apucă cu amîndouă mîinile ciocanul, și, smucindu-l o dată cu toată puterea, reuși să-l desprindă de zid. Apoi apucară amîndoi pușca și, cu forte unite, o smulseră și pe aceasta.

— N-avem încotro, trebuie să ne întoarcem! zise Kaștanov. E un chin să vii aici cu lucruri de fier.

— Stai, am o idee! Știu cum să ajungem sus. Lăsăm armele aici, pentru că în văgăuna asta pustie n-o să întîlnim nici o fiară.

— Bine, și pe urmă?

— Pe urmă iată ce fac I Și zicînd acestea, Makșeev începu să adune cîteva bucăți de rocă colțuroase, destul de mari, pe care le așeză cu partea netedă pe peretele abrupt al terasei; pietrele se lipeau îndată și se țineau bine. Din ele se formă un fel de scară, pe care se putea urca, ce-i drept, cu oarecare riscuri.

— Ești nemaipomenit de ingenios, spuse Kaștanov. Un adevărat căutător de aur și descurcăreț cum nu-s mulți.

— Îți mulțumesc pentru compliment! Dar ideea asta mi-a sugerat-o ciocanul. Cînd s-a lipit de zid cu coada spre mine și nu l-am putut mișca din loc, deși apăsam cu toată puterea pe coada lui, mi-am zis: uite o treaptă pentru scară. Restul e lesne de înțeles.

Lăsînd în văgăună puștile, cartușierele și traista cu probele de rocă adunate pentru colecție, geologii începură suișul. Primul se urcă Makșeev, care construia mereu scara din pietrele aruncate de jos de tovarășul său. După cinci minute, amîndoi erau sus.

Aici, înfățișarea văgăunei era aceeași: în stînga și în dreapta — pereți abrupți, pe fund — un șir de terase și pretutindeni — minereu magnetic. După ce mai urcară vreo două sute de pași, geologii zăriră pe fundul văgăunei un bolovan de un galben strălucitor, cît un cap de bou. Bolovanul era din aur curat.

— Acu să te văd, căutătorule de aur, cum ai să cari bulgărașul ăsta pînă la campament, glumi Kaștanov.

— Da, bună bucată, răspunse Makșeev, izbind cu piciorul bolovanul, care însă nici nu se clinti. Cred că bulgărașul ăsta cîntărește cam optzeci de ocale și valorează vreo sută de mii de ruble! Vîna de aur trebuie să fie pe aproape!

Ridicară amîndoi privirile și începură să cerceteze cu luare-aminte marginile abrupte ale văgăunei. Curînd zăriră în partea dreaptă, la vreo patru metri înălțime, un filon galben de aur, care tăia în diagonală masa neagră de magnetită. Filonul ba se lățea, ajungînd pînă la o jumătate de metru, ba se subția, și atunci din el porneau în sus și în jos vinișoare strălucitoare.

— Aicea-s milioane! oftă Makșeev, după ce măsură din ochi lungimea filonului. Filonul acesta are zeci de mii de tone de aur!

— Prea te pasionează aurul, observă Kaștanov. Să admitem că acest filon valorează zeci de milioane de ruble, dar nu e decît un filon! În jur însă e un munte întreg de magnetită, miliarde de tone de minereu, prețuind miliarde de ruble.

— Dar e foarte probabil că nici acest filon nu e singurul; s-ar putea ca porțiuni întregi să fie formate din aur. Atunci cantitatea de aur care s-ar afla aici ar valora de asemenea miliarde de ruble.

— Dacă am extrage cantități atît de mari de aur, prețul lui ar scădea repede. Aurul e scump pentru că e rar. Pentru om însă aurul e mai puțin important decît fierul, de care tehnica