– Veţi avea nevoie de o escortă foarte puternică, doamna mea, zise Theon.

– Am să-l trimit pe Hal, cu un escadron de soldaţi din gardă, făcu Robb.

– Nu, rosti Catelyn. Un grup mare atrage o atenţie nedorită. Nu aş vrea ca Lannisterii să ştie că vin.

Ser Rodrik protestă:

– Doamna mea, permiteţi-mi ca să vă însoţesc eu, cel puţin. Drumul regelui poate fi periculos pentru o femeie singură.

– Nu voi merge pe drumul regelui, răspunse Catelyn. Rămase o clipă pe gânduri, apoi dădu din cap în semn de consimţire. Doi călăreţi se pot deplasa la fel de repede ca unul singur, mult mai repede decât o coloană încetinită de căruţe şi case pe roţi. Voi accepta compania dumitale, Ser Rodrik. Vom merge de-a lungul Cuţitului Alb, spre mare, şi vom închiria o corabie la Portul Alb. Cai puternici şi vânturi aprige ne vor aduce la Debarcaderul Regelui chiar cu mult înaintea lui Ned şi a Lannisterilor. Iar apoi, se gândi ea, vom vedea ce-i de văzut.

SANSA

Eddard Stark plecase înaintea zorilor, o informă Septa Mordane pe Sansa.

– Regele a pus să fie chemat. Cred că pentru o altă vânătoare. Mi s-a spus că încă mai există bizoni pe pământurile astea.

– N-am văzut niciodată bizoni, spuse Sansa, hrănind-o cu o bucată de şuncă pe Lady, pe sub masă.

Lupul străvechi o luă din mâna ei cu delicateţea unei regine. Septa Mordane pufni dezaprobatoare.

– O doamnă nobilă nu hrăneşte câinii pe sub masă, zise ea, rupând încă o bucată de fagure şi lăsând mierea să se scurgă peste pâine.

– Ea nu-i câine, e un lup străvechi, remarcă Sansa, pe când Lady îşi lingea ghearele cu o limbă aspră. Oricum, tata mi-a spus că-i putem ţine cu noi dacă vrem.

Septa nu era încântată.

– Eşti o fată bună, Sansa, dar când este vorba despre creatura aceea, devii la fel de refractară ca şi sora ta, Arya. Apoi se încruntă. Pe unde umblă Arya în dimineaţa asta?

– Nu-i e foame, spuse Sansa, ştiind prea bine că sora sa se strecurase, probabil, în bucătărie cu câteva ore înainte şi-şi făcuse rost de un mic dejun de la vreun băiat de pe acolo.

– Aminteşte-i să se îmbrace frumos astăzi. Poate în catifea cenuşie. Suntem cu toatele invitate să ne plimbăm împreună cu regina şi Prinţesa Myrcella în casa regală pe roţi şi trebuie să arătăm cât se poate de bine.

Sansa arăta, deja, cât se poate de bine. Îşi pieptănase părul lung, roşcat, până la strălucire şi îmbrăcase cele mai frumoase mătăsuri albastre ale ei. De-abia aşteptase ziua de astăzi, de mai bine de o săptămână. Era o mare onoare să te plimbi cu regina şi, în afară de asta, s-ar putea ca şi Prinţul Jeffrey să fie pe acolo. Logodnicul ei. Numai gândindu-se la asta, inima începea să-i bată nebuneşte, deşi nu se vor căsători decât peste ani şi ani. Sansa încă nu-l cunoştea cu adevărat pe Jeffrey, dar se îndrăgostise de el. Era tot ceea ce visase că ar putea fi prinţul ei, înalt şi frumos, puternic, cu un păr ca aurul. Preţuia orice ocazie de a fi împreună cu el, puţine câte erau. Singurul lucru care o speria pe ziua de azi era Arya. Arya avea un stil de a distruge totul. Niciodată nu puteai şti ce va face.

– Am să-i spun, zise Sansa deloc sigură, dar se va îmbrăca aşa cum face întotdeauna. Sper că nu va fi ceva prea jenant. Aş putea fi scuzată?

– Da.

Septa Mordane îşi oferi încă o felie de pâine cu miere, iar Sansa se ridică de pe bancă. Lady se luă după ea când ieşi din sala mare a hanului.

Afară, se opri pentru o clipă în mijlocul strigătelor şi blestemelor şi scârţâitului roţilor de lemn, pe când bărbaţii adunau corturile şi pavilioanele şi încărcau căruţele pentru încă o zi de marş. Hanul era o clădire cu trei etaje, din piatră spălăcită la culoare, cel mai mare pe care-l văzuse Sansa vreodată, dar chiar şi aşa, avea spaţii de cazare pentru numai o treime din suita regelui, care se mărise la peste patru sute de oameni, plus curtea tatălui ei şi călăreţii liberi care li se alăturaseră pe drum.

O găsi pe Arya pe malul Tridentului, încercând să o ţină pe Nymeria nemişcată în timp ce-i peria noroiul uscat din blană. Lupului străvechi nu-i plăcea procedeul. Arya purta aceleaşi haine de piele pentru călărie pe care le avusese şi ieri şi alaltăieri.

– Mai bine ai pune pe tine ceva frumos, îi spuse Sansa. Aşa a zis Septa Mordane. Călătorim astăzi în casa pe roţi a reginei, împreună cu Prinţesa Myrcella.

– Nu vreau, zise Arya, încercând să descâlcească o şuviţă din blana cenuşie a Nymeriei. Mycah şi cu mine vom călări în sus pe râu şi vom căuta rubine la vad.

– Rubine? făcu Sansa uimită. Ce fel de rubine?

Arya îi aruncă o privire de parcă i-ar fi spus că era o proastă.

– Rubinele lui Rhaegar. Acolo este locul unde l-a ucis regele Robert şi a câştigat coroana.

Sansa o privi neîncrezătoare pe sfrijita de soră-sa.

– Nu poţi să cauţi rubine, ne aşteaptă prinţesa. Regina ne-a invitat pe amândouă.

– Nu-mi pasă, răspunse Arya. Casa pe roţi nici măcar nu are ferestre, nu poţi vedea nimic.

– Ce-ai vrea să vezi? zise Sansa, iritată. Fusese atât de entuziasmată de invitaţie, iar acum proasta de soră-sa avea de gând să distrugă totul, aşa cum se temuse ea. Sunt numai câmpii, ferme şi avanposturi.

– Ba, nu, făcu Arya cu încăpăţânare. Dacă vii o dată cu noi, ai să vezi.

– Detest să călăresc, spuse Sansa agitată. Nu faci altceva decât să te murdăreşti, să te umpli de praf şi de bătături.

Arya dădu din umeri.

– Stai nemişcată, o repezi ea pe Nymeria. Nu te rănesc. Apoi, către Sansa: Când traversam Gâtul, am numărat treizeci şi şase de flori pe care nu le-am mai văzut înainte, iar Mycah mi-a arătat o şopârlă-leu.

Sansa se înfiora. Le trebuiseră douăsprezece zile ca să traverseze Gâtul, hurducăindu-se pe un drum întortocheat, printr-o mlaştină întunecată, nesfârşită, iar