„autoare de best-seller-uri” îi sfătuiesc pe toţi ceilalţi. O specializare propriu-zisă are punctele ei tari, dar şi punctele ei slabe. Am prieteni care sunt nişte genii, dar nu pot comunica eficient cu ceilalţi oameni şi, ca urmare, câştigurile lor sunt jalnice. Îi sfătuiesc să-şi petreacă un an învăţând cum să vândă. Chiar dacă nu câştigă nimic, arta comunicării se va îmbunătăţi în cazul lor considerabil. Şi acest lucru este nepreţuit.

Pe lângă faptul că trebuie să ştim să acumulăm informaţii, să vindem şi să facem marketing, trebuie să fim buni profesori, dar şi buni învăţăcei. Pentru a fi cu adevărat bogaţi trebuie să fim capabili să oferim aşa cum suntem capabili să primim. În cazul unor probleme financiare sau profesionale, intervine tocmai această incapacitate de a oferi şi de a primi. Ştiu mulţi oameni care sunt săraci pentru că nu sunt nici buni elevi, nici buni profesori.

Ambii mei taţi erau generoşi. Amândoi puneau pe primul loc dăruirea. Predatul era una dintre modalităţile lor de a oferi ceva. Cu cât ofereau mai mult, cu atât primeau mai mult. Exista însă o diferenţă izbitoare în privinţa darurilor în bani. Tatăl meu cel bogat dăruia mulţi bani, dona la biserică, pentru opere de caritate, pentru fundaţiile sale. El ştia că pentru a primi bani trebuie să dai bani. A da bani este secretul majorităţii familiilor foarte bogate. De aceea există organizaţii precum Fundaţia Rockefeller şi Fundaţia Ford. Acestea sunt organizaţii concepute pentru a spori averi, dar şi pentru a dărui permanent.

Tatăl meu cel cu şcoală spunea mereu: „Când o să am un ban în plus am să-1 dăruiesc.” Problema era că niciodată n-avea un ban în plus. Muncea tot mai mult pentru a obţine mai mulţi bani, în loc să se concentreze asupra legii celei mai importante a banilor: „Dă şi ţi se va da.” în loc de a crede în asta, el credea în „Primeşte şi apoi vei da.”

În concluzie, eu am devenit într-un fel asemeni ambilor mei taţi. Parte din mine este un capitalist înrăit, căruia îi place jocul de noroc al banilor care fac bani. Cealaltă parte îl reprezintă pe profesorul cu răspundere socială, profund preocupat de veşnica prăpastie dintre cei care au şi cei care n-au. Personal, socotesc că principalul vinovat de adâncirea acestei prăpăstii este sistemul de învăţământ arhaic.

 

 

CAPITOLUL 8

 

Depăşirea obstacolelor

 

Chiar şi după ce oamenii studiază şi se alfabetizează din punct de vedere financiar, ei tot se mai lovesc de obstacole în obţinerea independenţei financiare. Există cinci motive principale pentru care cei iniţiaţi din punct de vedere financiar nu reuşesc totuşi să aibă o coloană a activelor suficient de bogată. Coloana activelor este cea care poate produce mari sume de bani din circuitul financiar. Coloana activelor este cea care îi poate scăpa de probleme, astfel încât ei să ducă existenţa la care visează în loc să muncească tot timpul doar pentru a-şi plăti facturile. Cele cinci motive sunt:

 

1. Frica.

2. Scepticismul.

3. Lenea.

4. Obiceiurile proaste.

5. Aroganţa.

 

Motivul nr. 1. Înfrângerea fricii de a pierde bani. N-am cunoscut niciodată pe nimeni căruia să-i facă plăcere să piardă bani. Şi de când mă ştiu n-am cunoscut nici un om bogat care să nu fi pierdut bani. În schimb, cunosc o mulţime de oameni săraci care n-au pierdut nici un bănuţ... investindu-1, adică.

Teama de a pierde bani este firească. Toată lumea o are. Chiar şi cei bogaţi. Dar problema nu este teama, ci felul cum este ea stăpânită. Felul cum reacţionaţi la pierderi. Felul cum manevraţi eşecul. Asta contează de fapt. Asta are cea mai mare valoare în viaţă, nu banii. Principala diferenţă dintre un om bogat şi un om sărac constă în felul în care îşi stăpâneşte frica.

E normal să vă fie frică. E normal să fiţi laşi când e vorba de bani. Dar încă vă puteţi îmbogăţi. Cu toţii suntem eroi în unele direcţii şi laşi în altele. Soţia prietenului meu este asistentă la urgenţe. Când vede sânge, se apucă imediat de treabă. Când îi pomenesc de investiţii, o ia la fugă. Eu când văd sânge nu fug. Leşin.

Tatăl meu cel bogat a înţeles foarte bine fobia banilor. „Unora le e frică de şerpi, altora le e frică să nu piardă bani. În ambele cazuri este vorba de fobii”, spunea el. Soluţia lui pentru fobia pierderii banilor erau nişte versuri care sunau cam aşa: „Dacă urăşti riscul şi grijile... apucă-te de treabă cât mai devreme.” De aceea băncile le recomandă tinerilor să-şi formeze obiceiul de a economisi. Dacă începeţi de foarte tineri, este mai uşor să vă îmbogăţiţi. Nu am să aprofundez aceste idei aici, dar este o mare diferenţă între o persoană care începe să pună deoparte la 20 de ani şi una care o face la 30 de ani. Este o diferenţă izbitoare.

Se spune că una dintre minunile lumii este puterea de a combina diverse interese. Cumpărarea Insulei Manhattan se zice că ar fi fost cel mai mare chilipir al tuturor timpurilor. New York-ul a fost cumpărat cu echivalentul a 24 de dolari în gablonţuri şi mărgele. Şi totuşi, dacă cei 24 de dolari ar fi fost investiţi cu 8% dobândă anual, ar fi valorat până în 1995 peste 28 de miliarde de dolari. Manhattan-ul ar fi putut fi cumpărat din nou cu ceea ce mai rămânea după achiziţionarea unei mari părţi din Los Angeles, mai ales la nivelul preţurilor de pe piaţa imobiliară din 1995.

Vecinul meu lucrează la o importantă companie de calculatoare. Este acolo de 25 de ani. Peste încă 5 ani, el va pleca de la companie având 4 milioane de dolari incluşi în planul de pensii 401K. Majoritatea banilor sunt investiţi în fonduri mutuale cu creştere rapidă, pe care el le va transforma în obligaţiuni şi titluri de stat. Va avea doar 55 de ani când va ieşi la pensie şi în continuare va beneficia de un circuit pasiv de bani de peste 300.000 de dolari pe an, mai mult decât câştigă acum din leafă. Deci se poate, chiar dacă nu vă place să pierdeţi sau urâţi riscul. Trebuie doar să începeţi foarte devreme şi să