Lipire Permanentă cu care erau prinse, fiind convins că acestora nu le plăcuse deloc cum  îşi decorase camera fiul lor cel mare. Sirius părea să fi făcut totul pentru a-i enerva pe pârinţii săi. Erau mai multe stindarde ale Cercetaşilor, roşu cu auriu, dar mai decolorate, menite să  sublinieze faptul că el era diferit de restul familiei de Viperini. Erau multe poze cu motociclete încuiate şi (Harry nu putu să  nu admire tupeul lui Sirius) câteva afişe cu fete încuiate în  bikini. Harry îşi dădu seama că erau încuiate pentru că stăteau nemişcate, cu zâmbetele estompate şi ochii lipsiţi de strălucire imortalizaţi pe hârtie. Acestea contrastau cu singura poză  vrăjitorească de pe pereţi: o fotografie cu patru elevi la  Hogwarts, care stăteau braţ la braţ, râzând la aparat. Tresărind  de bucurie, Harry îl recunoscu pe tatăl său - avea părul negru ciufulit la ceafă exact ca al lui Harry şi purta şi el ochelari. Lângă el era Sirius, foarte chipeş, având chipul uşor arogant,  mult mai tânăr şi mai fericit decât îl văzuse vreodată Harry cât  fusese în viaţă. În dreapta lui Sirius era Pettigrew, cu un cap şi  ceva mai scund, dolofan şi cu ochii umezi, roşind de plăcere că  fusese inclus în una dintre cele mai tari găşti, alături de rebelii  celebri care fuseseră James şi Sirius. În stânga lui James era  Lupin, părând încă de pe atunci puţin ponosit, având însă  acelaşi aer de mirare bucuroasă faţă de faptul că era plăcut şi  inclus în grup... Oare Harry vedea toate acestea în poză doar  pentru că ştia cum se desfăşuraseră lucrurile? încercă să o  dezlipească de pe perete - până la urmă era a lui, Sirius îi  lăsase totul, dar nu voia să se urnească. Sirius avusese grijă ca  părinţilor săi să le fie imposibil să îi redecoreze camera. Afară,  cerul era din ce în ce mai luminos. Harry se uită în jur, pe podea - o rază de lumină dezvălui bucăţi de hârtie, cărţi şi  obiecte mici răspândite pe covor. Era evident că cineva scotocise şi în dormitorul lui Sirius, deşi se părea că nu se găsise aproape nimic, dacă nu chiar nimic de valoare. Câteva cărţi fuseseră  scuturate atât de tare, încât li se desprinseseră copertele şi  podeaua era acoperită cu pagini amestecate. Harry se aplecă,  ridică nişte foi şi le examină. Recunoscu una dintre ele ca  făcând parte dintr-o ediţie veche a Istoriei Magiei, de Bathilda Bagshot, şi o alta ca aparţinând unui manual de instrucţiuni  pentru întreţinerea motocicletelor. A treia era scrisă de mână şi  mototolită: Harry o netezi. Dragă Amprentă, îţi mulţumim de o mie de ori pentru cadoul de ziua lui Harry! A fost de departe preferatul lui. Abia dacă a împlinit un an şi zboară deja pe o mătură de jucărie, părea extrem de mândru de el, îţi trimit o poză, ca să poţi judeca singur. După cum ştii, se ridică la doar  jumătate de metru de la sol, dar era cât pe ce să omoare pisica şi a spart o vază oribilă, pe care mi-a trimis-o Petunia de Crăciun (nicio pagubă). Bineînţeles, James a fost încântat,  spune că Harry o să fie un jucător de vâjthaţ strălucit, dar tot a  trebuit să strângem toate obiectele decorative şi să avem grijă să  fim cu ochii pe el când se urcă pe mătură. Am sărbătorit bând liniştiţi un ceai, doar noi şi bătrâna Batnilda, care a fost  dintotdeauna foarte drăguţă cu noi şi îi face toate poftele lui  Harry.

Ne-a părut tare rău că nu ai putut veni, dar Ordinul trebuie să fie pe primul loc şi, oricum, Harry este prea mic ca  să-şi dea încă seama că este ziua lui! James e destul de frustrat  că stă închis aici, încearcă să o ascundă, dar pot să îmi dau seama că aşa este. De asemenea, Dumbledore încă nu i-a dat  înapoi Pelerina Invizibilă, aşa că micile escapade ies din  discuţie, iar face tare bine dacă ai putea veni în vizită. Şobo a  venit weekend-ul trecut, mi s-a părut că era abătut, dar  probabil că era din cauza veştilor despre familia McKinnon. Am  plâns toată seara când am aflat. Bathilda vine aproape zilnic,  este o bătrânică foarte interesantă şi spune nişte poveşti absolut extraordinare despre Dumbledore - nu sunt convinsă că  el s-ar bucura dacă ar şti! Sinceră să fiu, nu ştiu cât să cred,  pentru că mi se pare greu de crezut ca Dumbledore...

Lui Harry păreau să îi fi amorţit mâinile şi picioarele. Stătea complet nemişcat, ţinând foaia miraculoasă între degetele sale inerte, în timp ce în interiorul lui avu loc o explozie mocnită, care îi pompă în vene bucurie şi durere, în egală  măsură. Harry se împletici până la pat şi se aşeză. Reciti  scrisoarea, dar nu putu să descopere noi semnificaţii şi ajunse să se uite pur şi simplu la scrisul în sine. Litera ei „g" era la fel  ca a lui, le căută pe toate de acelaşi fel în scrisoare şi în fiecare avea senzaţia că o vedea pe mama sa făcându-i cu mâna din  spatele unui văl. Scrisoarea era o comoară extraordinară,  dovada că Lily Potter trăise, trăise cu adevărat, că mâna ei caldă  se plimbase cândva peste acest pergament, trasând cu cerneală  acele litere, acele cuvinte, cuvinte despre el, Harry, fiul ei.

Ştergându-se repede la ochi, o reciti, concentrându-se de data  aceasta asupra înţelesului. Era ca şi când ar fi ascultat o voce pe care şi-o amintea pe jumătate. Avuseseră o pisică... poate murise, la fel ca şi părinţii săi, la Peştera lui Godric... sau poate fugise când nu mai rămăsese cine s-o hrănească... Sirius îi  cumpărase prima mătură... părinţii săi o cunoscuseră pe Bathilda Bagshot. Oare le făcuse cunoştinţă Dumbledore?  „Dumbledore încă nu i-a dat înapoi Pelerina Invizibilă"... aici era  ceva ciudat...

Harry făcu o pauză, cântărind cuvintele mamei sale. De ce îi luase Dumbledore Pelerina Invizibilă lui James? Harry îşi  aminti clar cum directorul îi spusese, cu ani în urmă: „Nu am  nevoie de o pelerină pentru a fi invizibil". Poate că un alt membru mai puţin