biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Marcus Zusak top cărți de citit într-o viață .Pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Marcus Zusak top cărți de citit într-o viață .Pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 4 5 6 ... 118
Mergi la pagina:
plimbarea cu maşina era ceva nou.

Nu mai fusese niciodată în vreuna.

Avea un nod în stomac şi speranţa că se rătăciseră sau se răzgândiseră. Dincolo de toate, gândurile ei se întorceau întruna la mama ei, înapoi la Bahnhof, la momentele de dinaintea plecării. Tremurând. Făcută ghem în haina inutilă. Îşi rosese unghiile, aşteptând trenul. Peronul era lung şi incomod – o fâşie de ciment rece. Oare mama ei va fi atentă să zărească mormântul fiului ei în timpul călătoriei de întoarcere? Sau va dormi prea adânc?

Maşina înainta, în vreme ce Liesel era îngrozită de ultima cotitură fatală.

 

Ziua era gri, culoarea Europei. Draperii de ploaie erau trase în jurul maşinii.

– Aproape că am ajuns. Asistenta ei socială, Frau Heinrich, se întoarse şi zâmbi. Dein neues Heim. Noua ta casă.

Liesel făcu un rotocol pe geamul pe care picura apă şi privi afară.

O FOTOGRAFIE DE PE STRADA HIMMEL Clădirile par să fie lipite laolaltă, în mare parte mici case şi blocuri ce par nervoase. Zăpadă întunecată se întinde ca un covor. Erau beton, copaci goi ca nişte cuiere şi aer cenuşiu.

Era şi un bărbat în maşină. Rămase cu fata, în vreme ce Frau Heinrich dispăru înăuntru. El nu vorbea niciodată. Liesel presupuse că era acolo să se asigure că nu fuge sau să o determine să intre în casă dacă făcea nazuri. Totuşi, mai târziu, atunci când problemele chiar au apărut, el doar stătea şi privea. Poate că el era doar ultima salvare, o soluţie finală.

După câteva minute, ieşi un bărbat foarte înalt. Hans Hubermann, tatăl adoptiv al lui Liesel. Lângă el era Frau Heinrich, o femeie de înălţime medie. În cealaltă parte se afla silueta ghemuită a Rosei Hubermann, care arăta ca un dulap cu o haină aruncată peste el. Mergea cu o legănare specifică. Aproape drăguţă, dacă faţa nu i-ar fi fost ca un carton încreţit şi nu ar fi avut o expresie agasată, ca şi cum abia ar fi tolerat situaţia. Soţul ei mergea drept, cu o ţigară arzându-i mocnit între degete. Îşi răsucea propriile ţigări.

 

Problema era următoarea:

Liesel nu voia să iasă din maşină.

 

– Was ist los mit diesem Kind? o interogă Rosa Hubermann. Repetă: Ce are copilul ăsta? Îşi băgă capul în maşină şi zise: Na, komm. Komm.

Spătarul scaunului din faţă fu azvârlit înainte. Un coridor de lumină rece o invită afară. Nu voia să se mişte.

Afară, prin rotocolul făcut, Liesel vedea degetele bărbatului înalt încă ţinând ţigara. Din capăt cădea scrum care sălta şi se ridica de mai multe ori înainte să ajungă jos. Au trecut cincisprezece minute până când au reuşit să o smulgă din maşină. Bărbatul înalt a fost cel care a izbutit.

Încet.

După aceea a urmat poarta de care s-a agăţat.

Din ochi îi curgeau lacrimi în timp ce se ţinea cu îndârjire şi refuza să intre. Începuseră să se adune oameni pe străzi, până când Rosa Hubermann i-a înjurat şi ei au plecat de unde veniseră.

O TRADUCERE A ANUNŢULUI ROSEI HUBERMANN: La ce vă uitaţi, nenorociţilor?

În cele din urmă, Liesel Meminger intră prudentă înăuntru. Hans Hubermann o ţinea de mână. În cealaltă, avea gentuţa. Îngropată sub stratul răsucit de haine era o carte mică, neagră, pe care probabil o tot căuta, în ultimele ore, un gropar în vârstă de paisprezece ani dintr-un orăşel fără nume. Mi-l imaginez zicându-i şefului: „Îţi jur, nu am idee ce s-a întâmplat cu ea. Am căutat peste tot. Peste tot!” Sunt convinsă că nu ar fi bănuit-o pe fată şi totuşi acolo era – o carte neagră, cu litere argintii ascunsă sub hainele sale.

MANUALUL GROPARULUI Un ghid în doisprezece paşi pentru succesul în meseria de gropar, publicat de Asociaţia Cimitirelor din Bavaria.

Hoţul de cărţi dăduse lovitura pentru prima dată, era începutul unei ilustre cariere.

Crescând un Saumensch

Da, o carieră ilustră.

Totuşi, m-aş grăbi să recunosc că există o pauză considerabilă între prima carte furată şi cea de-a doua. Un alt element de notat este că prima a fost furată din zăpadă şi a doua din foc. Nu trebuie să omit că altele i-au fost date. În total, deţinea paisprezece cărţi, însă a înţeles că povestea ei era alcătuită în mare parte din zece dintre ele. Din acele zece, şase erau furate, una apăruse pe masa din bucătărie, două fuseseră făcute pentru ea de un evreu ascuns şi alta îi fusese adusă de o după-amiază cu haină galbenă.

Când a început să-şi scrie povestea, se întreba când exact cărţile şi cuvintele începuseră nu doar să însemne ceva, ci totul. Fusese atunci când pusese ochii prima oară pe camera plină de rafturi cu cărţi? Sau fusese momentul în care Max Vandenburg sosise pe strada Himmel plin de suferinţă şi cu Mein Kampf a lui Hitler? Fusese cititul prin adăposturi? Ultimul drum spre Dachau? Fusese Scuturătoarea de cuvinte? Probabil că nu va exista vreodată un răspuns precis despre când şi unde s-a întâmplat. În orice caz, să o luăm cu începutul. Înainte de orice, prima oară, trebuie să facem o prezentare a începuturilor lui Liesel Meminger pe strada Himmel şi a artei saumensching-ului{2}.

 

Când a sosit, încă puteai vedea muşcăturile zăpezii pe mâinile ei şi sângele îngheţat pe degete. Totul la ea indica subnutriţia. Picioare ca nişte fuse. Braţe ca nişte beţe. Nu o făcea prea des, dar, în acele rare ocazii, avea un zâmbet înfometat.

Nuanţa părului ei se apropia de ajuns de mult de blondul german, dar avea ochi periculoşi. Căprui-închis. În perioada aceea, nu prea voiai ochi căprui în Germania. Probabil, îi primise de la tatăl ei, dar nu avea de unde să ştie, pentru că nu şi-l amintea. De fapt, ştia un singur lucru despre tatăl ei. Era o

1 ... 4 5 6 ... 118
Mergi la pagina:


Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾