UN CUVÂNT STRANIU Kommunist

Îl auzise de mai multe ori în ultimii ani.

Erau aziluri înţesate de oameni, camere pline de întrebări. Şi acel cuvânt. Cuvântul acela straniu era întotdeauna undeva, stând într-un colţ, privind din întuneric. Purta costume, uniforme. Indiferent unde mergeau, acolo era, de fiecare dată când tatăl ei era menţionat. Când a întrebat-o pe mama ce însemna, ea a spus că nu era important, că nu trebuia să-şi facă griji despre astfel de lucruri. La un azil, era o femeie mai în putere, care încerca să-i înveţe pe copii să scrie, scriind cu cărbune pe perete. Liesel a fost tentată să întrebe ce însemna cuvântul, dar nu a apucat. Într-o zi, femeia a fost luată pentru a fi interogată. Nu s-a mai întors.

Când Liesel ajunse în Molching, cel puţin avea o oarecare bănuială că era salvată, dar nici asta nu reprezenta o mângâiere. Dacă mama ei o iubea, de ce o lăsa la uşa altcuiva? De ce? De ce?

De ce?

Era irelevant faptul că ştia răspunsul, chiar dacă numai la un nivel intuitiv. Mama ei era în mod constant bolnavă şi nu erau niciodată bani pentru a se face bine. Ştia asta. Dar asta nu însemna că trebuia să accepte. Indiferent de câte ori i se spusese că era iubită, ea nu putea admite că dovada consta în abandon. Nimic nu schimba faptul că era un copil slăbuţ, pierdut într-un alt loc străin, cu şi mai mulţi oameni străini. Singură.

Familia Hubermann locuia într-una dintre casele mici de pe strada Himmel. Câteva camere, o bucătărie şi baia afară, împărţită cu vecinii. Acoperişul era plat şi exista o pivniţă puţin adâncă pentru depozitare. Nu era o pivniţă de mărime adecvată. În 1939, asta nu era o problemă. Mai târziu, în ’42 şi ’43, a fost. Când raidurile aeriene au început, mereu trebuiau să se grăbească pe stradă, într-un adăpost mai bun.

La început, necunoaşterea avu cel mai mare impact. Totul era atât de vehement şi de prolific! Fiecare al doilea cuvânt era ori Saumensch, ori Saukerl, ori Arschloch. Ar trebui să explic pentru cei nefamiliarizaţi cu aceste cuvinte. „Sau”, bineînţeles, se referă la porci. În cazul lui „Saumensch”, serveşte la pedepsirea, mustrarea sau pur şi simplu umilirea unei femei. „Saukerl” este pentru un bărbat. „Arschloch” poate fi tradus direct prin „gaură-n fund”. Însă, acest cuvânt nu diferenţiază sexele. Pur şi simplu, este folosit.

– Saumensch du dreckigs{3}! îi strigă asistenta maternală a lui Liesel  prima seară, când ea refuză să facă baie. Scroafa mizerabilă! De ce nu te dezbraci?

Era pricepută în a fi furioasă. De fapt, s-ar putea spune că Rosa Hubermann avea o faţă decorată de o furie constantă. Astfel apăruseră încreţiturile pe textura ca de carton a tenului ei.

În mod firesc, Liesel era îngrozită. În niciun caz, nu voia să intre în baie sau în pat. Stătea contorsionată într-un colţ al camerei de baie nu mai mare decât un dulap, agăţându-se de braţe inexistente ale peretelui, în căutarea unui sprijin oarecare. Nu era decât vopsea uscată, respiraţie grea şi potopul de insulte din partea Rosei.

– Las-o în pace! interveni Hans Hubermann în încăierare. Glasul său blând se făcu auzit, de parcă îşi croia calea printr-o mulţime. Las-o în seama mea.

Se apropie şi se aşeză pe podea, lângă perete. Gresia era rece şi neprimitoare.

– Ştii cum să răsuceşti o ţigară? o întrebă el şi au stat aproximativ o oră în întunericul tot mai dens, jucându-se cu tutun şi foiţe, iar Hans Hubermann fumându-le.

Când ora s-a terminat, Liesel putea să înfăşoare o ţigară destul de bine. Tot nu a făcut baie.

CÂTEVA LUCRURI DESPRE HANS HUBERMANN Adora să fumeze. Ce adora cel mai mult la fumat era răsucitul. Era zugrav de meserie şi cânta la acordeon. Asta era convenabil mai ales iarna, când putea câştiga ceva bani cântând în cârciumile din Molching, cum este Knoller. Deja mă ocolise într-un război mondial, dar se va găsi mai târziu într-altul (ca un fel de recompensă perversă), unde va reuşi cumva să mă evite din nou.

Pentru cei mai mulţi oameni, Hans Hubermann abia dacă era vizibil. O persoană insignifiantă. Cu siguranţă, abilităţile sale de zugrav erau excelente. Priceperea sa la muzică era deasupra mediei. Totuşi, într-un fel, şi sunt convinsă că aţi cunoscut astfel de oameni, părea a se afla în fundal chiar dacă stătea în faţa cozii. Mereu, era doar acolo. Neobservabil. Neimportant sau fără prea mare valoare.

Frustrarea provenea din faptul că aspectul lui era complet înşelător, să spunem. Bineînţeles că avea ceva valoros, iar acest lucru nu a fost trecut cu vederea de Liesel Meminger. (Omul-copil, mult mai perspicace câteodată decât adulţii uimitor de obtuzi.) Îl văzu imediat.

Felul său de a fi.

Aerul liniştit din jurul său.

Liesel observă stranietatea ochilor tatălui adoptiv atunci când aprinse lumina în baia rece. Erau făcuţi din blândeţe şi argint. Ca argintul moale topindu-se. Văzând acei ochi, Liesel a înţeles că Hans Hubermann valora mult.

CÂTEVA LUCRURI DESPRE ROSA HUBERMANN Avea puţin peste un metru şi jumătate înălţime şi îşi purta laţele castanii-cenuşii ale părului elastic prinse într-un coc. Pentru a suplimenta venitul familiei Hubermann, ea spăla şi călca pentru gospodăriile mai bogate din Molching. Gătea cumplit. Poseda abilitatea unică de a scoate din sărite aproape pe oricine întâlnea. Dar chiar o iubea pe Liesel Meminger. Modalitatea de a o arăta se întâmpla să fie însă ciudată. Însemna să o atingă cu o lingură