spre capătul traiectoriei. Stu auzea de acum bine bătaia obosită a motorului, gâlgâitul sufocat al carburatorului pe moarte şi ţăcănitul supapelor care funcţionau aiurea. Nu nimeri prima intrare şi sări peste trotuar. Tuburile fluorescente de deasupra pompelor se reflectau în parbrizul murdar al maşinii şi era greu să vezi ce se petrece înăuntru; Stu distinse totuşi silueta vagă a şoferului clătinându-se moale odată cu şocul. Maşina nu dădea niciun semn c-ar vrea să încetinească, înaintând constant cu cei douăzeci şi cinci de kilometri la oră.

― Aşadar, eu îţi zic că dac-ar fi mai mulţi bani în circulaţie, ai fi...

― Ai face bine să închizi pompele, Hap, îi spuse Stu cu blândeţe.

― Pompele? Cum?

Norm Bruett se întoarse şi privi pe fereastră.

― Isuse Cristoase! exclamă el.

Stu se ridică de pe scaun, se întinse peste Tommy Wannamaker şi Hank Carmichael şi stinse dintr-o singură mişcare toate cele opt comutatoare, câte patru cu fiecare mână. Din această cauză rămase singurul care nu văzu cum Chevroletul loveşte pompele de benzină de pe una dintre insule, retezându-le ca pe nişte popice.

Intră în ele cu o încetineală ce sugera caracterul implacabil şi oarecum măreţ al loviturii. A doua zi, Tommy Wannamaker jură la Indian Head că stopurile nu se aprinseseră nici măcar o clipă. Maşina îşi văzuse netulburată de drumul ei, cam cu douăzeci şi cinci de kilometri la oră, precum carele alegorice în timpul paradei Turneul Rozelor. Şasiul se frecă de insula de beton, scoţând un zgomot strident, iar când se izbiră şi roţile, toată lumea în afară de Stu văzu cum capul şoferului se bălăbăne fără vlagă şi loveşte parbrizul, pe care apăru imediat spărtura în formă de stea.

Maşina sări ca un câine bătrân care a luat un şut în coaste şi mătură pompa pentru benzină premium, care se desprinse din postament şi se rostogoli mai încolo, răspândind în jur câţiva stropi. Ajutajul se desprinse şi el din furtun şi căzu pe jos, sclipind în lumina tuburilor fluorescente.

Toată lumea văzu şi scânteile provocate de ţeava de eşapament a maşinii la contactul cu cimentul, iar Hap, care văzuse explozia unei benzinării din Mexic, îşi acoperi instinctiv ochii, ferindu-se de mingea de foc care se aştepta să apară. Însă spatele automobilului se răsuci şi căzu de pe insulă în partea dinspre clădirea benzinăriei. Botul se înfipse în pompa de benzină fără plumb, doborând-o cu un zdrăngănit de table goale.

Chevroletul îşi încheie tacticos rotaţia de 360 de grade, lovind iarăşi insula, de această dată cu latul. Partea din spate se căţără peste bordură şi puse la pământ pompa de benzină regular. Apoi îşi găsi în sfârşit liniştea, smucind în urma ei pentru ultima oară toba de eşapament ruginită. Distrusese cele trei pompe de benzină de pe insula cea mai apropiată de şosea. Motorul se mai învârti cu greu câteva secunde, apoi se stinse. Tăcerea ce se lăsase era atât de neaşteptată, încât îţi provoca un soi de nelinişte.

― Sfinte Sisoe, spuse Tommy Wannamaker, cu respiraţia tăiată. Sare în aer, Hap?

― Dacă era să sară, se întâmpla până acum, spuse Hap.

Se ridică apoi în picioare, lovind cu umărul raftul cu hărţi şi împrăştiindu-le. Texas, New Mexico şi Arizona, care încotro. Hap era fericit, în modul lui precaut. Pompele erau asigurate, iar ratele le plătise la zi. Mary insistase să facă asigurarea, înainte de orice.

― Tipul trebuie să fie foarte beat, zise Norm.

― Am urmărit tot timpul stopurile, comentă Tommy, cu vocea ascuţită de emoţie. Nu s-au aprins nici măcar o singură dată. Sfinte Cristoase! Dacă ar fi mers cu nouăzeci la oră, am fi fost morţi cu toţii.

Se grăbiră să iasă din oficiu, cu Hap în frunte şi Stu în urma plutonului. Hap, Tommy şi Norm ajunseră lângă maşină în acelaşi timp. Se simţea mirosul de benzină şi se auzea ticăitul discret, ca de ceas, al motorului care se răcea. Hap deschise portiera şoferului, iar omul de la volan se întinse pe jos ca un sac de bulendre vechi.

― Fir-ar afurisit! strigă Norm Bruett.

Apucă să se întoarcă cu spatele, îşi strânse burta lui mare şi începu să verse. Nu din cauza omului care căzuse din maşină (de altfel, Hap îl prinsese înainte de a se prăbuşi pe pavaj), ci a putorii ce se răspândea din interior, un amestec de duhori grele de sânge, materii fecale, vomă şi putreziciune umană. Un miros înfiorător, de boală şi moarte.

Hap îl apucă imediat pe şofer de subsuori şi-l târî departe de maşină. Tommy se grăbi să-i ridice picioarele şi cei doi îl transportară până în clădire. În lumina lămpilor de deasupra, feţele lor arătau verzui şi indignate. Hap uitase cu totul de banii ce i se cuveneau de pe urma asigurării.

Ceilalţi se uitară în maşină, apoi Hank se răsuci pe călcâie, cu o mână la gură şi cu degetul mic în sus, de parc-ar fi ridicat paharul şi s-ar fi pregătit să rostească un toast. Fugi spre capătul dinspre nord al staţiei şi dădu şi el la boboci.

Vic şi Stu cercetară o vreme interiorul maşinii, se uitară unul la celălalt, apoi îşi îndreptară din nou privirile spre scena dinăuntru. Pe locul pasagerului stătea o tânără femeie cu rochia ridicată până la coapse. De ea se sprijinea un copil, băiat sau fată, cam de trei ani. Amândoi erau morţi. Gâturile li se umflaseră ca nişte imense tuburi, iar carnea din acele locuri căpătase o nuanţă neagră-purpurie, ca de vânătaie. Carnea le era tumefiată şi pe sub ochi. După cum povesti Vic mai târziu, arătau ca jucătorii de baseball care se mânjesc cu funingine pe obraji ca să nu le lucească. Ochii lor ieşiţi din orbite se holbau în gol. Femeia ţinea mâna copilului. Din nas li se scurseseră valuri de mucozităţi, care apoi se întăriseră. În jur bâzâiau muşte, se aşezau pe scursori, le intrau şi le ieşeau din gurile deschise. Stu făcuse războiul, însă nu văzuse niciodată vreo imagine mai mizerabilă decât asta. Nu-şi puteau dezlipi privirile de mâinile lor împreunate.

El şi Vic se traseră simultan înapoi, apoi îşi aruncară priviri goale. Porniră spre clădire. Îl văzură înăuntru pe Hap, care ţipa ceva în receptor, la telefonul public. Norm venea spre staţie