făcut, dar lua numai vite, porci, păsări şi nu avei ce să deschizi gura să spui un cuvînt. Într-o femeie o înfipt suliţa şi a picat jos, moartă, pentru nişte păsări. Era un feli de armată, nişte cazaci, umblau calări pe cai şi purtau un feli de armatură, nişte suliţi lungi cam de vro trei metri. Aceia au intrat în ogradă şi prindiau nişte gîşte, găini, dar femeia a eşit din casă şi nu li-a zis alta nimic, decît li-a zis de ce nu spun ce le trebuie, că ea li-i da. Atunci, unu a rădicat suliţa şi a înfipt-o întrînsa şi s-a dus mai departe şi multe cazuri aşa urîte se făciau cînd fugiau moscalii. Din cauza asta să răscolia lumia cînd auzia că vin moscalii.

Prin anu 1916, cînd s-au retras, au început să fure şi lume. Era vara, cam pe timpu cînd se strîngia pînia cea albă. Într-o zi, vine cineva la mama şi întriabă, unde ţi-i bărbatu, unde-s băieţii. Dar mama deodată întriabă, da ce este că întrebi unde-s. Şi atunci îi spune, uite ce-i, moscalii fug şi acuma au dus un transport de barbaţi, ce i-au găsit pe cîmp pe la marginea satului, şi acuma îmblă prin sat şi strîng bărbaţi şi băieţi. Uite, la cutare casă au început să strîngă băieţi şi în altă parte iarăşi îi spune unde strîng bărbaţi. Mama, tremurînd de frică, îndată a dat de ştire şi l-a chemat pe tata acasă, şi-i spune ce-i. A cautat băieţii şi i-a adus acasă, căci aviam încă doi fraţi care au mai ramas pe lîngă părinţi, Floria şi Toader. Şi îndată, mult nu să gîndesc, era o grămadă mare de lemne, face tata loc între lemne cît să încapă băieţii. Îi pune acolo, le pune acolo pîne şi apă şi astupă cu lemne să nu să cunoască. Mai vine un vecin, tot cu grijia asta, şi întriabă ce-i de făcut. Tata îi zice: nu-i cînd sta mult de vorbă, hai la triabă. Şi a făcut o groapă mare în gunoiu vitelor, au mai pus lemne, scînduri, diasupra iarăşi gunoi, mai un braţ de paie uscate, să aibă pe ce să se pună jos şi s-au vîrît acolo tata şi cu un vecin. Şi mama a astupat cu gunoi să nu să cunoască. Eu cu mama am rămas, căci partia femeiască nu luau. Mama n-are răbdare să steie acasă, ar vra să mai audă, să mai vadă ce să petrece. Eu sîngură să rămîn acasă mă temiam. Am eşit şi eu cu mama. Nu mult mergem şi întâlnim o femeie care o întriabă îndată pe mama, unde mergi şi unde ţi-s băieţii, că uite ce-i, îi spune mamei, la cutare casă strîng moscalii băieţi şi, cu lacrimi în ochi, îi arată mamii o mojilă de gunoaie în grădină. Uite, acolo eu l-am îngropat pe a meu baiet de viu. Am sapat o groapă în pămînt, am pus nişte lemne deasupra şi am făcut o mojilă de gunoaie să nu se cunoască. De bună siamă, i-a lasat ca să aibă oliacă de aier, ca să poată sta pînă a trece nenorocirea asta. Mama porneşte spre casa unde i-a spus că au strîns moscalii băieţi. Acolo, ce să vezi, stă un moscal cu puşca în mînă la uşa casei. Alţi moscali îmblă prin sat şi unde găsesc pe neaşteptate cîte un băiet, îl prind, îl aduc şi-l vîră acolo în casă. Mamile băieţilor plîng, răcnesc la poartă, nu le dă voie să între în ogradă. Deodată vine o femeie zdravănă, voinică. Era şi a ei băiet închis în casă şi întriabă pe femeile ce sta la poartă, ce staţi aice? Ele spun, uite nu ne dă voie mai aproape. Ea nu se gîndeşte mult, deschide poarta, întră în ogradă, îşi despleteşte părul din cap, cum era portul pe atunci la noi părul se purta strîns în vîrful capului, să zicia că-i cîrpă, şi-a farmat cîrpa, mai a chicat jos într-o baltă, căci nu mult înainte de asta a fost o ploaie. Cînd s-a sculat de jos, avea părul mare despletit, dintrînsa curgea apă, era tăt plină de glod, dar ei nu-i păsa de nimic. S-a dus drept la uşa casei unde sta sentinela şi erau băieţii închişi. Celelalte mame, tot răcnind în urma ei.

Santinela nu li-a mai putut opri. S-a trîntit în uşe, a deschis uşa, băieţii ca păsările au zburat peste grădină, care şi încotro. Mamile s-au întors acasă, aşa că femeia asta a scapat pe toţi băieţii. De asta s-au bucurat, că i-a scăpat pe băieţi, dar erau cu mare grije ca nu cumva să vie mai mulţi moscali, să nu facă ceva mai rău. Dar a dat Dumnezeu, că din urmă i-ajungia armata austriacă şi nu au mai avut timp să facă nimic.

Cînd venia armata austriacă să simţia lumia mai vie, nu era cu atîta frică. De bună siamă, că era timp de război, luau lume la lucru, luau cai, căruţă de proşpant, aşa zicia pe atunci, dar se ştia că luau pe un timp, apoi le da drumu la aceia şi-i lua pe alţii. Păşiune, pîne, o vită, un porc, dacă trebuia pentru armată, erai sălit să dai. Adică ei plătiau un preţ redus, dar asta era, că faciau cu lege şi lumia nu era aşa cu mare frică.

Nu după mult timp, vedem că iarăşi se retrag austriecii. Au rupt moscalii fronlu în altă parte şi-ii înconjurau şi au fost nevoiţi să se retragă. S-au retras numai peste Prut şi pe celălalt mal a Prutului s-au oprit şi au stat. Frontu austriac era pe celălalt mal, dinspre Cernăuţi, şi a moscalilor pe ista mal dinspre satu nostru. Am rămas iarăşi pe mîna moscalilor.

Împuşcături şi plumbi, căci de la satu nostru şi pînă la Prut dacă sînt vro cinci chilometri. Ajungeau plumbii pînă în sat, spărgiau fereşti, treciau şi prin păreţi care case erau mai slabe, căliciau şi omorau vita şi lume din sat, căci plumbu nu alege numai pe soldaţi. De multe ori, cînd începia atacul să începia împuşcătura.

La părinţii mei să