Înseamnă atunci că „nevoia de carte“ e rezultatul unei domesticiri, al unui élévage, al unei „crescătorii de oameni“. Cei care ajung să aibă nevoie de carte sunt crescuți și antrenați de un „crescător“ și ei se nasc înăuntrul omenirii așa cum se naște o rasă nouă de câini sau de cai.

Gândul lui Platon despre neajutorarea cărții: odată aruncată în lume, ea se desparte de autorul ei și intră în tăcerea tautologică a textului; ea nu poate nici să pledeze în apărarea adevăratului sens și nici să se ascundă atunci când este cazul. Logosul scris intră în lume fără asistența tatălui său. Nimeni nu mai este lângă el pentru a-l putea apăra.

Iar autorul, care pare să vorbească prin text, odată ce s-a despărțit de el, intră la rândul lui în tăcere. Expusă și părăsită, cartea „se mișcă în toate direcțiile“ și este obligată să suporte tot ceea ce se poate imagina în intervalul dintre un act de iubire și un viol, dintre sensul răstălmăcit și suprema inteligență.

„A crede pe cuvânt.“ – Dacă am putut crește în timp este pentru că ne-am crezut, unii pe alții, pe cuvânt. Orice carte este un principiu de economie. Ea depozitează experiența făcută de altul și astfel mă scutește de reiterarea ei. Cuvintele și-ar pierde rostul dacă fiecare ar trebui să facă pe cont propriu ceea ce alții au făcut deja înaintea lui. Dacă am trăi experimentând la tot pasul în chip originar, atunci viețile noastre ar trebui să aibă vârsta omenirii. Şi invers, omenirea nu ar fi depășit niciodată experiența pe care o face un om într-o viață, dacă noi nu „am fi crezut pe cuvânt“. Pentru a înainta în istorie, oamenii au trebuit să se creadă pe cuvânt, adică să scrie cărți și să le citească.

Prezumția de bună-credință de care beneficiază fiecare autor. Tocmai pentru că omenirea a avansat „crezând pe cuvânt“, a minți cu ajutorul cuvântului scris este un atentat la adresa umanității.

Definiții ale cărții. De ce citim?

Justificarea igienică (Noica) — Pentru că nu numai trupul, ci și spiritul poate fi „nespălat“, cititul este un mijloc de a-ți face toaleta în ordinea spiritului. Cartea ca element central în igiena mentală. Spiritul are și el nevoie de o dietă; el „arată“ după cum îl hrănești. Cum poți să te îndobitocești necitind.

Citim pentru că suntem ființe de interval — Țuțea: „În afară de cărți nu trăiesc decât dobitoacele și sfinții: unele pentru că nu au rațiune, ceilalți pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de conștiință“. Când ne reprezentăm spiritul pur cu ajutorul undei și al luminii, noi continuăm să facem apel la „corporalitate“, fiind de fapt incapabili să înțelegem instantaneitatea comunicării într-un sistem în care corpul nu există. Privit de la acest nivel, cuvântul — scris și vorbit — este o reparație ingenioasă a stării de dizgrație (dar bolovănos și căznit, dacă e comparat cu locul de unde am căzut), iar cărțile, în raport cu comunicarea divină, nu sunt decât cârje improvizate în mersul către un absolut ieșit din raza nemijlocirii.

Principiul dez-depărtării — „Cartea e un mijloc de a sta de vorbă cu departele tău“ (Noica). — „Cărțile sunt scrisori mai groase scrise prietenilor“ (Jean Paul).

În ambele cazuri este vorba de telecomunicație, de anularea depărtării. Datorită cărții pot sta de vorbă cu cel care nu e lângă mine. Pot fi contemporan cu un gânditor latin care a trăit cu două milenii în urmă sau pot sta de vorbă cu cineva care nu s-a născut încă. Pot deveni, ca cititor sau autor, contemporan cu omenirea toată. Sau, datorită cărții, pot să mă „întâlnesc“ cu cineva care locuiește pe cealaltă față a planetei. În toate aceste cazuri autorul scrierii și primitorul ei nu se cunosc și, cel mai adesea, ei se întâlnesc venind din lumi și din epoci diferite.

Ideea lui Sloterdijk că umanismul a apărut ca o telecomunicație născătoare de prietenie în mediul scrierii. Cultura umanistă este în mod esențial epidemie erotică având ca virus cartea. Orice pagină scrisă este o „seducție la distanță“, o „erotică a depărtării“.

Toată cultura Apusului, spune Sloterdijk, este bazată pe o „poștă catenară“. Inaugurali fiind, grecii n-au imaginat niciodată lucrul la care aveau să dea naștere. Ei n-au știut că sunt la începutul unui lanț de „scrisori mai groase“ care vor traversa și circumscrie un spațiu spiritual numit Europa. Ei nu știau că inventă un continent scriind scrisori prietenilor din Italia și, prin ei, întregii modernități.

Umanismul se bazează pe:

1. Ideea că spiritul poate fi cultivat (instrucție, pedagogie, paidee, educație etc.).

2. Ideea că spiritul poate fi depozitat. Metoda de depozitare a spiritului este cartea. „Depozitul de spirit“ se numește bibliotecă.

3. Ideea că edificiul uman depinde de calitatea cărămizii din care e construit. Lumea poate fi deci schimbată prin modelarea spiritului, prin „iluminarea“ lui, așadar prin cărți.

Cărțile și ideile depozitate în