Aşa am petrecut prin sat vro două săptămîni, căci alte două săptămîni au trecut pe drum. Era frumos prin sat, lumia slobodă, îmbrăcată curat. De bună siamă că lipsia multă lume din sat, dar aiştia care erau pe loc trăiau tot după obiceiurile vechi, nunţi, jocuri, petreciri. Biserica era deschisă în toată duminica. Am intrat în biserică, am sărutat pămîntu, am plîns cu amar, căci 15 ani nu mi-a călcat picioru în biserică. M-am spovedit, m-am împărtăşit şi după toate am suspinat adînc cînd am eşit din biserică. Am mai petrecut cîteva zile pe la prietini şi cunoscuţi. Era tare interesant după atîţia ani să te întîlneşti, să sfătuieşti. Timpul era aşa frumos şi plăcut de parcă nu vrai să intri în casă. Aş fi stat tot timpu numai afară, să respir aieru cela aşa plăcut.

După toate, a venit şi ziua de plecare. Am mers din nou cu băietul la gară la Cernăuţi. Cînd am ajuns în gară, aşia mi-a fost de amar pe suflet că nu ştiam ce-i cu mine. Mă gîndiam, Doamne, oare ce am greşit eu înaintia lui Dumnezeu de nu am voie să trăiesc pe pămîntu ista, să respir aieru ista aşa plăcut. Cînd m-am gîndit de unde am venit şi că trebuie să merg iarăşi înapoi, cînd am pus piciorul pe scară să mă urc în tren, am gîndit, Doamne, mult mai fericită aş fi să-mi deie cineva un plumb să mor, să rămîn aici, pe pămîntul ista, decît să mă duc înapoi acolo. Dară nu am avut ce face, ni-am urcat amîndoi cu baietu şi trenul s-a pornit. Ne-am pus amîndoi la feriastra şi ne uitam cît prindeam cu ochii la cîmpurile întinse cu sămănături verzi, la lumia îmbrăcată curat şi cu feţele împrospătate, nu ca noi posomoriţi şi pîrliţi de ger. Am mers aşia pînă am trecut de Moscova. De acolo nu ne-am mai putut uita pe fereşti. A început frigul şi fereştile au început să îngheţe. Cum ne-am apropiet de munţii Urali, s-a făcut un ger şi un viscol de îţi clănţăneau dinţii în gură. Şi în vagon era frig de nu mai putiai. Am răbdat aşia cum am putut pînă am ajuns la locu nostru. Acolo gerul era la 40 de grade, un viscol de îţi închidia sufletu şi omătul era pînă la brîu.

Băieţii îmbiau la lucru, eu pe acasă, căci de acuma nu mai eram în lucru. Dar îmi era mult mai greu ca înainte de a merge acasă, căci în cincisprezece ani, trăind pe aceste locuri, ne-am deprins cu viaţa de acolo, şi faţă de anii de la început, acuma ne păria că trăim foarte bine. Dacă puteam cumpăra pîne să ne putem sătura, crediam că acuma aşa e viaţa în toată lumia. Dar am fost şi am văzut că lumia trăieşte aşia cum trăia şi mai înainte, climatul e aşa cald şi frumos, aieru plăcut de parcă ai fi stat numai afară. Şi aici la noi abia prin luna lui mai începia să se moaie omătul, să curgă păreiele şi pe la jumătatia lunei iunie să se cureţe apele de ghiaţă. După ce m-am întors de acasă, m-am cufundat în gînduri şi eram atît de amărîtă. Mă frămîntau gîndurile, pentru ce sufăr cu şi copiii atîtea necazuri şi greutăţi.

Cu atîta am avut noroc, că primiam scrisori de la fraţi, care mă mîngîiau tare mult şi mă îmbărbătau în nădejdea că vom scăpa de acolo şi ne vom întîlni toţi împreună. Cînd cetiam scrisorile lor, mă bucuram şi parcă îmi împrospătam puteria. Dară pe urmă mă gîndiam, doar aşia trebuie să scrie să mă mîngîie cu ceva, însă în ce depărtare şi pustiitate sîntem noi şi unde sînt ei, cum am putia să ne întâlnim. Dar orişicît te-ai fi frămîntat nu putiai face nici o schimbare.

Băieţii de acuma erau mari, înţălegiau şi ei foarte bine ce însiamnă viaţa şi unde se află ei. Au încercat întîi şi au scris pentru a-l căuta pe tatăl lor. Nu peste tare mult timp au primit răspuns că tatăl lor a murit în anul 1942, în luna martie, într-un lagăr în Corni. Aceia era nu la mare depărtare de unde trăiam noi, între munţii Urali. Despre tatăl lor am aflat. Acum au scris din nou şi au întrebat să le spuie pentru ce sîntem noi rădicaţi. Şi iarăşi a venit răspuns: pentru că tatăl vostru a fost «culac», aşia se zicia la ei, adică a fost tare bogat, a fost primar şi a purtat politică. Băieţii dacă au cetit asta, au scris din nou la miliţie, să margă în sat unde am trăit, să facă cercetări mai bune, că ce au răspuns ei nu-i adevărat, că tatăl lor primar nu a fost, politică nu a purtat şi bogat aşa tare tot nu a fost, a fost un om de rînd, care a avut grije de familia lui şi şi-a văzut dc triabă, de gospodăria lui. Peste mai mult timp au primit un plic de la miliţie, în care li-a trimis reabilitaţia tatălui lor. Scriau că au făcut cercetări mai de amăruntu în sat şi au descoperit că ceea ce a fost scris la început din sat, toate au fost minciuni. Cu asta tot nu au fost împăcaţi copiii. Dacă tatăl lor a fost pe nedrept rădicat şi ei au descoperit acuma şi i-au dat lui reabilitaţie şi el sărmanu îi mort, au cerut să le spuie, atunci ce sîntem noi vinovaţi, că eram copii mici, şi ce vină a avut mama. Pentru ce suferim noi aici atiţia ani. Au trimis din nou la miliţie asta. Au durat mai lung timp, dară totuşi ni-a venit răspuns în anul 1958. Ni-a venit de la miliţie un plic în care ni-au trimis la toţi reabilitaţie, că am fost pe nedrept rădicaţi şi că avem voie să ne întoarcem la locurile noastre.

Era în timpul verii şi băieţii erau toţi pe apă. Lor nu le dă voie nicidecum din lucru, pînă nu se închide sezonul de pescuit. A trecut aşia vara aceia, numărînd zilele şi aşteptînd cît mai