jetului posterior dovedeşte că vine direct încoace. Aşadar, trebuie să presupun că el mi-a urmărit mişcările, vrând să vadă dacă Phssthpok pleacă de aici. Eu am expediat nava lui Phssthpok spre Wunderiand, dar se pare că nu s-a lăsat păcălit. Aşadar, dacă Phssthpok n-a plecat de aici, este posibil să fi găsit ceea ce căuta. Prin urmare, al doilea Pak vine aici.

— Şi unde ar trebui să se găsească acum?

Cerul ţâşni din nou înainte. Stele orbitoare şi stele minuscule, nori întunecaţi de gaze şi praf, o panoramă a Universului se derulă înaintea ochilor lor şi se opri pe neaşteptate.

— Acolo.

— Nu-l văd.

— Nici eu.

— Deci, nu l-ai găsit. Tot mai susţii că înţelegi rasa Pak?

— Exact. (Brennan nu şovăise. De când îl văzuse EIroy, nu ezitase decât o singură dată.) Dacă ei procedează într-un mod neaşteptat, aceasta se datorează numai unei modificări a ambientului lor.

— N-ar putea fi mai multe nave? întrebă Alice.

— Nu. De ce s-ar deranja să trimită o flotă încoace?

— Nu ştiu. O flotă s-ar găsi însă mai departe decât ai putea aprecia pe baza densităţii compuşilor chimici anormali. Ar fi şi mai dificil de detectat.

Fata stătea pe podea, cu picioarele încrucişate şi capul lăsat pe spate, ca să vadă mai bine stelele. Brennan nu părea c-o ascultă -manipula comenzile telescopului —, iar ea continuă:

— Jeturile posterioare ar fi mai neclare. Iar dacă s-ar afla mai departe, s-ar mişca şi mai rapid, nu? Ai obţine particule cu viteze mai mari.

— Nu şi în cazul în care transportă mai multă încărcătură, explică Brennan. Masa suplimentară i-arîncetini. (Cerul se năpusti spre ei şi se înceţoşa.) Dar este al naibii de improbabil! Există o singură ipoteză adecvată. Te rog să fii atentă, reglarea corectă a câmpurilor este o treabă foarte migăloasă. (Bolta înstelată se limpezi pe jumătate, apoi redeveni ceţoasă.) Oricum ar fi trebuit să fac chestia asta. După aceea, putem înceta să ne mai facem griji.

Pâcla cerului se condensă în puncte albe, precis conturate. În câmpul vizual nu mai exista acum nici o stea gigant. Se distingeau în schimb aproximativ două sute de puncte albastre micuţe, toate de aceeaşi mărime, dispuse în ceea ce EIroy îşi dădu seama că era o reţea hexagonală.

— Pur şi simplu, nu-mi venea să cred, mormăi Brennan. Coincidenţa era prea mare!

— Alice a avut dreptate! strigă EIroy, simţind un fior de groază şi începutul panicii. Este o flotă întreagă!

O flotă Pak se apropia de Sistemul Solar… iar Brennan, Protectorul Omului, nu anticipase acest lucru.

El se încrezuse în Brennan.

— Trebuie să fie şi mai mulţi, zise Brennan. Mai departe, spre centrul galaxiei. Prea departe ca să poată fi distinşi de instrumentele mele. Un al doilea val. Poate chiar un al treilea.

— Astea nu sunt suficiente?

— Nu. Nu pricepi? S-a întâmplat ceva cu nucleul galactic. Este singurul motiv pentru care atâtea nave ar fi ajuns până aici. Asta implică evacuarea planetei Pak. Nu cred că există suficiente nave ca s-o facă, nici chiar dacă ţinem seama de războaiele care s-au purtat, fiecare Protector încercând să-şi îmbarce descendenţii pe primele nave.

Luminiţe albastre pe fundalul unui cer cu stele orbitoare.

— Ce să se fi întâmplat? întrebă Alice, masându-şi ceafa.

— Orice… Găuri negre rătăcind printre stelele nucleului galactic, sporindu-şi treptat masa, poate ajungând prea aproape de planeta lor… Sau poate un tip de viaţă interstelară… Sau explozia nucleului galactic într-un lanţ de supernove… În alte galaxii s-au întâmplat asemenea evenimente. Mă intrigă însă faptul că a trebuit să se întâmple tocmai acum!

— Nu poţi găsi altă explicaţie?

— Nici una validă. De fapt, nu este o coincidenţă atât de mare pe cât pare, vorbi obosit Brennan. Pentru a-şi plănui cursul pe o distanţă cât mai lungă cu putinţă, Phssthpok a realizat cel mai bun sistem astronomic din milenii de existenţă. După plecarea lui, probabil că cei rămaşi acasă au privit în jur şi au descoperit… ceva. Supernove într-un roi dens de stele mai vechi… Stele ce dispăreau… Locuri în care lumina era deformată… Rămâne totuşi o coincidenţă tip Finagle. Pur şi simplu, n-o acceptam.

— Poate că nu voiai s-o accepţi, observă fata.

— Eşti în stare să crezi aşa ceva?

— De ce să vină încoace? De ce să vină spre noi?

— Pentru că este singura planetă locuibilă cunoscută în exteriorul nucleului galactic? în plus, am avea timp să găsim şi altele.

— Mda.

Brennan se întoarse spre ei.

— Nu vă este foame? Mie îmi este.

* * *

În adâncurile ameţitorului labirint al „Relativităţii lui Esher” se afla o bucătărioară. Văzută dintr-un anumit unghi, părea un palier obişnuit, dar din altul era un perete care adăpostea dulapuri cu ustensile pentru gătit, o chiuvetă, două cuptoare cu microunde şi o platformă mobilă cu arzătoare electrice. Materiile prime fuseseră îngrămădite lângă perete: dovlecei, un pepene, doi iepuri, morcovi, ţelină şi nenumărate mirodenii.

— la să vedem cât de rapid putem produce ceva, zise Brennan şi se transformă într-o ceaţă de mişcări iuţi.

Elroy şi Alice se retraseră din faţa braţelor lui, care parcă se înmulţiseră. Unul ţinea un cuţit şi se deplasa în fulgere argintii, astfel că morcovii deveniră feliuţe ce se rostogoleau, iar iepurii părură că se descompun de la sine.

Tânărul se simţea dezorientat, rupt de realitate. Luminiţele albastre de deasupra odăii din turn nu-i trezeau în minte nici o asociere cu o flotă de superfiinţe decise să extermine omenirea. Scena casnică la care asista acum nu-l ajuta cu nimic. În vreme ce un alien îi prepara cina, mânuind un cuţit, Elroy Truesdale privea prin uşa înaltă a castelului spre peisajul înclinat într-o parte.

— Mâncarea provine de afară, nu-i aşa? întrebă Alice. Atunci, de ce ne-ai interzis să ne atingem de fructe şi de celelalte?

— Ei bine, există posibilitatea ca virusul arborelui-vieţii să le fi infestat. Prin gătit, virusul este distrus, deşi şansele lui de supravieţuire sunt mult reduse dacă nu îmbogăţesc solul cu oxid de taliu. (Brennan nu se întrerupse din activitate şi nici nu-şi desprinse ochii de la munca lui.) Când am rupt-o cu Pământul, m-am găsit confruntat cu o Dilemă Finagle. Aveam