Îşi înălţă privirea, ca să vadă dacă cei doi pricepuseră aluzia, apoi urmă:

— Am obţinut o varietate care se putea dezvolta în igname, şi atunci am ştiut că voi putea supravieţui aici.

Brennan aranjase iepurii şi legumele ca într-un decor pentru pictarea unei naturi moarte. Introduse recipientul în cuptor.

— Bucătăria mea are tot felul de produse liofilizate. Din fericire, obişnuiam să mănânc bine. Ulterior, am obţinut seminţe de pe Pământ. N-am fost niciodată cu adevărat în pericol, oricând mă puteam întoarce acasă. Nu-mi plăcea însă ceea ce s-ar fi întâmplat cu civilizaţia, dacă aş fi făcut-o. — Se răsuci şi-i anunţă: Este gata în cincisprezece minute.

— Nu te-ai simţit singur? întrebă fata.

— Ba da.

Brennan ridică o masă din podea. Nu era un obiect din plastic cu memorie, care să apară singur, ci o placă groasă de lemn, îndeajuns de masivă ca să-i solicite muşchii. O privire aruncată Alicei îi spuse că aceasta aştepta mai mult decât un răspuns simplu.

— Uite ce-i, aş fi fost singur oriunde. Tu ştii asta.

— Nu, n-o ştiu. Noi te-am fi primit cu braţele deschise.

— Roy, schimbă brusc vorba Brennan, tu ai mai fost aici înainte. Ţi-ai dat seama.

Tânărul încuviinţă din cap.

— Ştii cum ţi-am anulat amintirile respective?

— Nu ştiu şi nimeni n-o ştie.

Elroy se încordase, pregătindu-se să asculte.

— Cel mai simplu lucru din lumel Imediat după ce te-am ameţit cu o armă paralizantă, am efectuat o înregistrare a creierului tău. Amintirile complete. Înainte de a te lăsa în Steiuri, ţi-am şters mintea şi am introdus înregistrarea făcută anterior. Bineînţeles, procesul este mult mai complex decât l-am prezentat eu — implică memoria ARN-ului şi nişte câmpuri electrice foarte complicate —, dar n-am fost nevoit să selectez amintirile pe care doream să le îndepărtez.

— Brennan, şopti Elroy, asta-i ceva oribili.

— De ce? Pentru că, pentru o vreme, n-ai fost decât o creatură lipsită de raţiune? Nu intenţionam să te abandonez în starea aceea. Am procedat aşa de peste douăzeci de ori şi n-am înregistrat nici un accident.

— Nu înţelegi, spuse tânărul. A fost un eu care a petrecut patru luni cu tine. El nu mai există, l-ai ucis.

— Începi să înţelegi.

Elroy îl privi drept în ochi.

— Ai avut dreptate. Tu eşti diferit. Ai fi fost singur oriunde.

Brennan aşeză masa. Trase scaune pentru musafirii săi, deplasându-se cu acea încetineală graţioasă specifică unui chelner perfect. Îi servi, oprind pentru sine jumătate din mâncare, apoi se aşeză şi înfulecă cu eficienţa unui lup. Se comportă conform manierelor elegante, dar termină cu mult înaintea lor. Sub stern i se zărea acum o proeminenţă vizibilă.

— Situaţiile neprevăzute îmi provoacă foame, spuse el. Vă rog să mă scuzaţi. Nu-i politicos, dar am de dus un război.

Plecă, alergând ca un sprinter.

* * *

În următoarele zile, Elroy şi Alice se simţiră ca musafirii nedoriţi ai unei gazde perfecte. Nu-I văzură prea mult pe Brennan. Când îl întrezăreau undeva pe Kobold, era în continuă alergare. Se oprea să-i întrebe cum se distrau, le pomenea despre ceva care poate că scăpaseră din vedere, apoi dispărea… În fuga mare.

Sau îl găseau în laborator, efectuând reglaje tot mai delicate ale „telescopului” său. Acum, pe fundalul de pitice roşii şi nori de praf interstelar se zărea o singură navă: o flacără albastră de fuziune, în jurul căreia scânteia lumina deplasată spre galben a heliului.

Vorbea cu ei, dar fără să-şi întrerupă munca.

— Este configuraţia Phssthpok, ti anunţă cu satisfacţie evidentă. N-au modificat un lucru bun. Vedeţi punctul negru din mijlocul flăcării? în timpul decelerării, cala ocupă prima poziţie. Este un modul mai mare decât cel pe care l-a avut Phssthpok, iar navele se deplasează mai încet decât a făcut-o el la distanţa respectivă. Nu s-au apropiat atât de mult de viteza luminii. Vor ajunge aici abia peste o sută şaptezeci şi doi sau o sută şaptezeci şi trei de ani.

— Este bine.

— Aşa ar trebui să fie. Întâi cala, în care se află Prăsitorii în anabioză. Nu vi se pare o configuraţie vulnerabilă?

— Nu atunci când ei sunt două sute treizeci, iar tu unul singur.

— Nu sunt nebun, Roy. Nu-i voi ataca singur, ci voi cere ajutor.

— De la cine?

— De la Wunderland. Este colonia cea mai apropiată.

— Cum? Nu! Pământul este mai aproape.

— Ai înnebunit? Nici măcar nu intenţionez să avertizez Pământul. Pământul şi Centura conţin optzeci la sută din omenire, incluzând toţi descendenţii mei. Şansa lor cea mai mare este să nu se implice în conflict. Dacă o alta planetă duce lupta şi pierde, este posibil ca amicii noştri să rateze Pământul pentru o vreme.

— Aşadar, foloseşti Wunderland ca pe o momeală? O să le spui amănuntul ăsta?

— Nu fi prostuţ!

* * *

Se plimbau pe Kobold şi încercau să-l evite pe Brennan. Acesta apărea pe neaşteptate lângă ei, dinapoia unei stânci, sau ieşind în goană dintre arbori, întotdeauna grăbit, întotdeauna menţinându-se pe picior de război; nu le spusese niciodată cum anume. Purta permanent aceeaşi vestă. Nu era pudic, nu-i trebuia protecţie în faţa elementelor naturii, dar avea nevoie de buzunare. Din câte bănuia Elroy, vesta conţinea şi materiale de protecţie; într-unui dintre buzunarele mai mari putea încăpea un costum spaţial pliat.

O dată, se întâlni cu ei lângă una dintre colibele emisferice. Îi conduse într-o ecluză şi le arătă ceva dincolo de peretele interior din sticlă.

Într-o imensă cavitate cu pereţi de stâncă plutea o sferă argintie cu diametrul de trei metri, lustruită ca o oglindă.

— Pentru a fi menţinută acolo, e necesar un câmp gravitaţional al dracu' de mare, zise Brennan. Este alcătuită în principal din neutroniu.

Elroy fluieră încetişor, iar Alice întrebă:

— Nu-i instabilă? Este prea mică.

— Sigur că ar fi instabilă, dacă nu s-ar afla într-un câmp de stază. Am realizat-o sub presiune, apoi am declanşat câmpul de stază înainte ca să-mi poată exploda în faţă. M-aţi crede dacă v-aş spune că acceleraţia gravitaţională la suprafaţa ei este de 8 milioane g?

— Eu