lucrurile sigure şi ocaziile trec pe lângă noi. Ne uităm cum trece viaţa pe lângă noi, în vreme ce rămânem imobilizaţi cu un nod în stomac. Cu toţii am simţit asta măcar o dată în viaţă, unii mai mult decât alţii.

Peter Lynch de la fondul mutual Fidelity Magellan se referă la avertismentele de genul „drobul de sare” considerându-le nişte „zgomote de fond” pe care le auzim cu toţii. Acest „zgomot de fond” fie ia naştere în mintea noastră, fie iese la iveală. Adesea ni-1 spun prietenii, familia, colegii sau mas-media. Lynch îşi aminteşte de perioada din timpul anilor 1950, când exista ameninţarea unui război atomic, lucru atât de puternic prezentat la ştiri, încât oamenii au început să-şi construiască adăposturi şi să-şi facă rezerve de alimente şi apă. Dacă ar fi investit aceşti bani în mod înţelept, în loc să-i cheltuiască în adăposturi precare, probabil că în prezent ar fi cunoscut o adevărată independenţă financiară.

Când au început luptele de stradă de acum câţiva ani la Los Angeles, vânzările de arme în toată ţara au crescut spectaculos. O persoană moare din cauza cărnii crude dintr-un hamburgher mâncat în statul Washington şi departamentul de sănătate al statului Arizona dă un ordin către toate restaurantele să frigă bine carnea de vacă. O companie de medicamente prezintă o reclamă despre felul în care oamenii iau gripa pe un post naţional de televiziune. Anunţul se face în februarie, răcelile sunt tot mai numeroase, dar şi vânzările de medicamente pentru gripă.

Majoritatea oamenilor sunt săraci pentru că atunci când este vorba de investiţii, lumea e plină de „puişori laşi” care strigă disperaţi: „Pică cerul! Pică cerul!” Şi ei sunt foarte eficienţi, pentru că în fiecare dintre noi există câte un „puişor laş”. Uneori trebuie mult curaj pentru a nu lăsa zvonurile şi previziunile sumbre să facă să încolţească îndoiala şi teama.

În 1992, un prieten pe nume Richard a venit de la Boston să îi facă o vizită soţiei mele, dar şi mie în Phoenix. El a fost foarte impresionat de ceea ce am reuşit noi cu acţiunile şi proprietăţile imobiliare. Preţurile la proprietăţile imobiliare scăzuseră în Phoenix. Ne-am petrecut două zile explicându-i că acestea sunt nişte ocazii excelente pentru creşterea circuitului banilor şi a capitalului.

Soţia mea şi cu mine nu suntem de fapt agenţi imobiliari. Suntem doar investitori. După ce am identificat o clădire într-o zonă bună, am sunat un agent care i-a vândut-o în acea după-amiază. Preţul a fost de doar 42.000 de dolari pentru o casă de oraş cu două dormitoare. Casele similare merg până la 65.000 de dolari. Prietenul nostru dăduse de un chilipir. Încântat, a cumpărat-o şi s-a întors la Boston.

Două săptămâni mai târziu, agentul a sunat spunându-ne că prietenul nostru s-a răzgândit. L-am sunat imediat să aflu de ce. Mi-a zis doar că a vorbit cu vecinul lui, care i-a spus că e o afacere proastă. Că a plătit prea mult. L-am întrebat pe Richard dacă vecinul lui e investitor. Richard mi-a spus că „nu”. Când l-am întrebat de ce l-a ascultat, Richard a început să se apere din răsputeri şi mi-a zis că el vrea să mai caute. Piaţa imobiliară din Phoenix s-a modificat din nou şi în 1994 căsuţa respectivă se închiria cu 1.000 de dolari pe lună – 2.500 în lunile de iarnă grea. Casa valora 95.000 de dolari în 1995. Pentru Richard, ar fi fost suficient să plătească un avans de 5.000 de dolari şi ar fi ieşit din cursa şobolanului. Nici până în prezent n-a făcut nimic. Şi totuşi, chilipirurile în Phoenix încă există; trebuie doar căutate atent.

Faptul că Richard s-a răzgândit nu m-a surprins. Acesta reflectă „remuşcările cumpărătorului”, care ne afectează pe noi toţi. Îndoielile astea ne vin de hac. „Puişorul cel laş” a câştigat şi am pierdut o şansă de a ne descătuşa.

Iată un alt exemplu. O parte dintre activele mele sunt sub formă de drepturi asupra bunurilor debitorului în loc de certificate de depozit. Câştig 16% pe an pentru banii mei, ceea ce sigur că depăşeşte cu mult cele 5 procente oferite de bancă. Acest tip de certificate sunt în proprietăţi imobiliare şi sub puterea legii, ceea ce din nou este un sistem mai sigur decât banca. Formula prin care sunt cumpărate le face să fie mai sigure. Ele nu sunt sub formă de lichidităţi. Le-am privit comparativ cu certificatele de depozit între 2 şi 7 ani. Aproape de fiecare dată când spun cuiva, mai ales celor care au bani în certificatele de depozit, că eu îmi ţin banii în astfel de certificate, mi se răspunde că e riscant. Mi se explică de ce n-ar trebui să procedez aşa. Atunci când îi întreb de unde deţin aceste informaţii, îmi spun că de la un prieten sau dintr-o revistă de investiţii. Ei personal nu au procedat niciodată aşa, dar îi spun cuiva care a cunoscut această experienţă de ce nu trebuie s-o facă. Cel mai mic profit pe care l-am avut a fost de 16%, dar cei care îşi manifestă neîncrederea preferă să accepte 5%. Îndoiala costă scump.

După părerea mea, aceste îndoieli şi acest scepticism îi face pe cei mai mulţi să fie săraci şi să acţioneze fără riscuri. Lumea de fapt de-abia aşteaptă să vă îmbogăţiţi. Îndoielile îi fac pe oameni să rămână săraci. Aşa cum spuneam, teoretic, ieşirea din cursa şobolanului se face simplu. Nu trebuie prea multă şcoală, dar îndoielile acestea îi paralizează pe cei mai mulţi.

Tatăl cel bogat spunea: „Scepticii nu câştigă niciodată.” „Îndoielile necontrolate şi temerile duc la scepticism. Scepticii critică şi învingătorii analizează” era o altă idee pe care îi plăcea să o repete. Tatăl cel bogat explica faptul că analiza îţi deschide ochii, iar veşnicele comentarii negative te orbesc. Analiza le permite învingătorilor să constate cât de orbi sunt criticii şi să discearnă ocaziile pe care toţi ceilalţi le ratează. Cheia oricărui succes este să descoperi ceea ce alţii nu observă.

Proprietăţile imobiliare sunt o formă serioasă de investiţie pentru oricine îşi doreşte o independenţă sau o libertate financiară. Este o unealtă unică de investiţie. Şi totuşi de câte ori