pomenesc de afacerile imobiliare ca vehicul ideal, aud adesea: „Nu vreau să repar closete.” Asta este ceea ce numeşte Peter Lynch „zgomotul de fond”. Aşa ar spune şi tatăl meu cel bogat că vorbeşte un sceptic. E, de fapt, persoana care critică şi nu analizează. Persoana care lasă îndoielile şi temerile să îi întunece mintea în loc să-i deschidă ochii.

Aşadar, când cineva spune: „Nu vreau să repar closete” îmi vine imediat să replic, spunând: „Ce te face să crezi că eu aş dori aşa ceva?” Asta înseamnă că toaleta este mai importantă decât ceea ce-şi doresc de fapt. Tocmai am vorbit despre eliberarea din cursa şobolanului şi oamenii continuă să se concentreze pe toalete. Aceasta este gândirea şablon pe care continuă s-o aibă majoritatea celor săraci. Ei critică în loc să analizeze.

„Aceste «nu vreau» deţin cheia reuşitei tale”, ar spune tatăl cel bogat.

Cum nici eu nu vreau să repar closete, m-am străduit să găsesc un administrator care să se ocupe de asta. Pentru că am găsit pe cineva foarte priceput care să se ocupe de case şi blocuri, circuitul financiar a crescut. Ceea ce este şi mai important e faptul că acest bun administrator mi-a permis să cumpăr mult mai multe proprietăţi imobiliare atâta vreme cât nu trebuia să repar eu closete. Un bun administrator este cheia reuşitei în afacerile imobiliare. Pentru mine, el e chiar mai important decât proprietăţile imobiliare rentabile. Un bun administrator află mai multe de pe piaţa de proprietăţi imobiliare şi mai repede chiar decât agenţii specializaţi, ceea ce face ca proprietăţilor respective să le crească valoarea.

Asta înţelegea tatăl cel bogat prin „Aceste «nu vreau» deţin cheia reuşitei tale.” Pentru că nu vreau nici eu să repar toalete, m-am gândit cum să investesc în proprietăţi imobiliare şi cum să ies din cursa şobolanului. Cei care continuă să spună „Nu vreau să repar closete” adesea nu-şi dau seama de importanţa investiţiilor. Aceste toalete par să conteze chiar mai mult decât libertatea lor.

Legat de piaţa de acţiuni, deseori îi aud pe unii spunând: „Nu vreau să pierd bani.” De ce or fi crezând ei că eu sau că altcineva ar vrea să piardă bani? Ei nu reuşesc să facă bani pentru că aleg să nu piardă bani. În loc să analizeze, ei refuză un alt important vehicul în investiţii - piaţa de acţiuni.

În decembrie 1996, treceam cu un prieten pe lângă benzinăria din cartier. El s-a uitat şi a văzut că a crescut din nou preţul benzinei. Prietenul meu îşi face griji din orice, adică este un fel de „Puişor laş”. Pentru el nu există decât drobul de sare care uneori chiar îi cade în cap.

Până am ajuns acasă, mi-a explicat în ce hal o să crească preţul benzinei în următorii câţiva ani. Ştia tot felul de statistici de care eu nu mai auzisem, deşi personal deţin un număr considerabil de acţiuni în companiile petroliere. Primind această informaţie, imediat am căutat şi am găsit o nouă companie petrolieră subevaluată, care era pe cale să descopere noi zăcăminte. Brokerul meu era foarte încântat de această nouă companie şi a cumpărat 15.000 de acţiuni la 65 de cenţi bucata.

În februarie 1997, împreună cu prietenul meu, am trecut pe lângă aceeaşi benzinărie şi într-adevăr preţul crescuse cu aproape 15%. Din nou „Puişorul cel laş” şi-a făcut griji şi s-a plâns de mama focului. Eu am zâmbit, pentru că în ianuarie 1997 acea companie mică de petrol descoperise un nou zăcământ şi cele 15.000 de acţiuni au ajuns la 3 dolari bucata faţă de momentul în care el mi-a dat prima informaţie. Preţul benzinei va continua să crească dacă se adevereşte ceea ce spune prietenul meu.

În loc să analizeze, aceşti mici speriaţi îşi blochează mintea. Dacă majoritatea oamenilor ar înţelege cum funcţionează investiţiile pe piaţa de acţiuni şi ce înseamnă un „stop”, mult mai mulţi ar investi ca să câştige şi nu ca să nu piardă. „Stop” este o simplă comandă pe calculator, prin care îţi sunt vândute automat acţiunile în momentul în care preţul scade abrupt, ajutând la reducerea pierderilor şi la creşterea la maximum a unor câştiguri. Aceasta este o extraordinară unealtă pentru cei care se tem să nu piardă.

Astfel, de câte ori îi aud pe cei care se concentrează asupra lui „nu vreau” în loc să îi intereseze ce anume vor, ştiu că acest „zgomot de fond” din mintea lor trebuie să fie unul tare puternic. „Puişorul cel laş” e depăşit de situaţie şi a început să piuie. „Pică cerul şi se strică toaletele.” Astfel, evită ceea ce „nu vor”, dar plătesc enorm pentru asta. S-ar putea chiar să nu obţină niciodată în viaţă ceea ce vor.

Tatăl cel bogat m-a învăţat să-i privesc altfel pe „Puişorii cei laşi”. „Procedează precum colonelul Sanders.” La 66 de ani, el a dat faliment şi a început să trăiască din Asigurările Sociale. Evident, banii nu-i ajungeau. A bătut toată ţara vânzându-şi reţeta de pui fript. A fost refuzat de 1009 inşi înainte să spună cineva „da”. Şi a continuat, devenind multimilionar la o vârstă la care cei mai mulţi se retrag din afacere. „Era un om curajos şi tenace”, spunea tatăl cel bogat despre Harlan Sanders, întemeietorul reţelei KFC.

Aşadar, atunci când aveţi dubii şi vă este puţin frică, procedaţi precum col. Sanders cu puişorii lui: frigeţi-i.

 

Motivul nr. 3. Lenea. Oamenii ocupaţi sunt adesea cei mai leneşi. Cu toţii am auzit poveşti despre un om de afaceri care munceşte din greu ca să câştige bani. El munceşte serios ca să asigure traiul nevestei şi al copiilor. Petrece multe ore la birou şi munceşte şi acasă în week-end-uri. Dar într-o bună zi se trezeşte singur în casă. Nevasta îl părăseşte şi ia şi copiii. El ştia că nevasta avea probleme. Dar în loc să se străduiască să îndrepte relaţia dintre ei, a continuat să stea cu nemiluita la slujbă. Demoralizat, el începe să nu mai muncească bine şi îşi pierde slujba.

Am întâlnit adesea oameni care sunt prea ocupaţi ca să aibă grijă de averea lor. Aşa cum unii oameni sunt prea ocupaţi ca să se