Cărți «Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein top cărți de citit într-o viață .pdf 📖». Rezumatul cărții:
— Țelul e simplu: totul să fie bine.
Iarăși? Dublura se uită la mine batjocoritor.
În continuare va începe o mică discuție pentru copii pe tema: „Ce e bine, ce e rău?”
— Te rog, fără discuții pentru copii! l-am rugat eu. Să operăm cu aceste noțiuni arbitrare, chiar dacă ele nu sunt prea bine precizate: bine, rău, dorințe, necesități, sănătate, talent, prostie, libertate, dragoste, dor, nostalgie, tristețe, principialitate… Nu pentru că ele ne sunt pe plac, ci, pur și simplu, pentru că altele nu există. Nu există!
— La asta n-am cum să ripostez. Într-adevăr, altele nu există. Dublura oftă: Oh, simt eu că o să fie o muncă a naibii de afurisită!
— Hai să ducem ideea până la capăt. Da, trebuie ca totul să fie bine. Trebuie să fim siguri că toate aplicațiile descoperirii, cărora le dăm drumul în viață, în lume… n-o să dăuneze oamenilor, ci o să le fie numai de folos. Și hai să amânăm până în vremuri mai bune discuțiile pe tema cu ce unități se măsoară folosul. Eu nu știu cu ce unități.
— În krivoșeini, nu se putu reține dublura.
— Dar mai termină odată! Eu știu prea bine că rolul de criminal intelectual de clasă mondială nu mi se potrivește.
— Nici mie. Dar vreau să-ți pun o mică întrebare: Tu ai vreo idee?
— Ce fel de idee?
— Cu privire la metoda pe care trebuie s-o folosim ca „mașina-mamă” să aducă societății omenești numai binele. Îți dai seama, ar fi o metodă fără precedent în istoria științei. Nimic din ce s-a inventat și se inventează acum nu are o asemenea însușire admirabilă. Cu un medicament poți otrăvi. Cu ajutorul curentului electric poți nu numai lumina casele, ci și tortura. Sau poți lansa o rachetă cu focos exploziv. Și așa se întâmplă cu toate…
— N-am deocamdată nici o idee concretă. Știm încă prea puțin. Vom studia „mașina-mamă” și vom căuta această metodă. Ea trebuie să existe. N-are nici o importanță faptul că ea nu are precedent în știință. În fond, nici descoperirea noastră nu are precedent. Pentru că noi vom sintetiza acel sistem care face și bine, și rău, și minuni, și prostii — pe om!
— Se pare că ai dreptate. Așa e, aprobă dublura, după ce se gândi puțin. Noi vom găsi această măreață metodă sau n-o vom găsi, dar fără un asemenea scop nici nu merită să te apuci de treabă. Pentru că, cum-necum, oameni se fac și fără noi…
— Prin urmare, să încheiem ședința așa cum se cuvine, am propus eu. Stabilim sarcinile de muncă? Cum se trece de obicei în contractul economic: noi, subsemnații, Oamenii Pământului, denumiți în cele ce urmează „Beneficiarul”, pe de o parte, și șefii laboratorului noilor sisteme din Institutul de sistemologie, Krivoșein V. V. Și Krivoșein V. V., denumiți mai jos „Executanții”, pe de altă parte, am întocmit prezentul act privind următoarele…
— Ce să ne mai încurcăm cu contractul economic și sarcini tehnice. În definitiv, în cazul de față noi înșine reprezentăm și interesele Beneficiarului. S-o spunem deschis!
El se ridică în picioare, luă de pe șifonier magnetofonul „Astra-2”, îl puse pe masă, și conectă microfonul. Noi, Krivoșein Valentin Vasilievici, în vârstă de treizeci și patru de ani, și dublura mea, venită pe lume cu o săptămână în urmă — doi oameni nesentimentali, destul de ironici în gândire — depunem jurământ…
Privit dinafară, probabil că totul părea exagerat și caraghios. Și nu sunau fanfarele, nu fluturau drapelele, nu încremeneau, aliniați la comanda „drepți”, șiruri de elevi ai școlii militare, nu. Pălea cerul dinaintea zorilor, iar noi stăteam în fața microfonului, numai în chiloți, și curentul care trăgea dinspre balcon ne răcorea picioarele… Dar jurământul nostru a fost serios.
Așa va fi. Altfel — niciodată”.
Capitolul 6
Dacă întorcându-te noaptea acasă, ai băut din greșeală revelatorul, în loc de apă, bea și fixatorul, altfel ar însemna că treaba n-a fost dusă până la capăt.
„În ziua următoare ne-am apucat să construim în laborator camera informațională. Am delimitat și îngrădit în încăpere o platformă de doi metri pe doi, am înconjurat-o cu panouri din material izolant stratificat și am început să tragem acolo toate microfoanele, analizatoarele, obiectivele, toți traductorii care până atunci fuseseră risipiți fotogenic ici-colo pe blocurile „mașinii-mamă”.
Ideea era următoarea: în cameră se introduce obiectul viu, el se zbate înăuntrul ei, paște, se încaieră cu cei de o seamă cu el sau, pur și simplu, se plimbă, înfășurat în traductori, iar informația pentru sinteză se transmite mașinii.
„Obiectele vii” își mănâncă liniștit până în ziua de azi varza timpurie de seră în cuștile de pe coridor. Între mine și dublură interveneau tot timpul neînțelegeri. Cine să-i îngrijească și să facă curățenie după ei? Erau iepuri de casă. I-am obținut de la biologi în schimbul oscilografului cu buclă și a lămpii GI-250. Unul din iepuri (albul Vaska) are pe cap ceva în genul unei coroane de bronz, făcută din electrozi implantați în craniu pentru encefalograme.
În ziua de 7 mai s-a întâmplat un incident, de mică însemnătate, dar neplăcut. De obicei noi doi ne coordonam destul de precis toate treburile, având grijă să nu ne trezim amândoi deodată în fața oamenilor și să nu ne repetăm unul pe altul. Dar blestematul acela de laborator care executa dispozitive experimentale e în stare să scoată pe oricine din fire!
Eu comandasem acolo încă din iarnă un sistem universal de traductori. Am întocmit desenele, schema de montaj, am scos de la magazie toate materialele și piesele necesare. Rămăsese doar să fie asamblate. Și până în prezent nu s-a făcut nimic! Sistemul trebuie montat în cameră, iar el nu exista… Nenorocirea e că în acest laborator are loc o fluctuație cronică a șefilor. Unul predă lucrările, altul preia. Evident, în felul acesta nu se poate lucra. Pe urmă șeful cel nou ia cunoștință
