ca toată munca aceasta să se risipească. Am auzit vorbindu-se despre d-voastră și v-am citit unele lucrări, mai ales cele referitoare la India și filozofia indiană. Nu pot spune că le-am înțeles pe de-a-ntregul, dar am înțeles un lucru: că mă pot adresa cu încredere d-voastră…

Am încercat să mărturisesc că sînt măgulit etc., dar d-na Zerlendi continuă pe același ton:

— Sînt foarte mulți ani de cînd în casa aceasta nu intră aproape nimeni. Doar cîțiva prieteni, care nu au pregătirea specială pe care și-o dobîndise soțul meu. Așa că biroul și biblioteca lui au rămas, din 1910, neschimbate. Am lipsit și eu multă vreme din țară, iar de cînd m-am întors m-am ferit să amintesc prea insistent de numele soțului meu. Colegii lui, medici, îl socoteau pe vremea aceea maniac. Biblioteca pe care am să v-o arăt acum n-a văzut-o, dintre cei care ar fi putut-o judeca, decît o singură persoană: Bucura Dumbravă. I-am scris, cum v-am scris și d-voastră, că am o bogată colecție orientală, și a venit, dar după cîteva lungi amînări. Cred că a interesat-o foarte mult. Îmi spunea că a găsit aici cărți pe care le ceruse cîndva de la British Museum. Dar n-a avut timp să o cerceteze pe-ndelete. Și-a însemnat cîte ceva și a făgăduit să revină după întoarcerea sa din India. După cum știți, poate, se ducea la un congres teozof în India. Dar n-a mai apucat să pună piciorul pe pămîntul românesc. La Port Said a murit…

Nu știu dacă d-na Zerlendi dădea vreun tîlc secret acestei morți în pragul reîntoarcerii. A tăcut iarăși, privindu-mă cu o deosebită atenție. Simțeam că trebuie să spun și eu ceva, și i-am spus că misterul este atît de activ în mintea noastră, încît nici măcar nu e nevoie să-l căutăm atît de departe, la Adyar sau la Port Said, bunăoară. D-na Zerlendi nu mi-a răspuns. S-a ridicat din fotoliu și m-a invitat s-o întovărășesc în bibliotecă. Traversînd salonul, am întrebat-o dacă soțul ei fusese cîndva în India.

— Greu de spus, șopti ea șovăitoare, încercînd totuși să zîmbească.

[1] Treizeci și cinci de ani în Orient (engl.) (n. r.)

Capitolul II

Am văzut multe biblioteci de oameni bogați și cărturari, dar nici una nu mi-a furat inima ca aceea din strada S. Cînd s-a deschis ușa masivă de stejar, am rămas înmărmurit în prag. Era una din acele odăi uriașe, care se întîlnesc rar chiar și în cele mai bogate case din veacul trecut. Ferestre mari dădeau spre grădina din spatele casei. Perdelele fuseseră trase puțin înaintea noastră, și lumina clară a amurgului de toamnă făcea și mai solemnă atmosfera acestei săli cu tavanul înalt, tapisată în cea mai bună parte cu cărți. O galerie de lemn înconjura o mare parte din bibliotecă. Erau, poate, treizeci de mii de volume, majoritatea legate în piele, din cele mai diverse ramuri ale culturii: medicină, istorie, religie, călătorii, ocultism, indianistică.

D-na Zerlendi m-a îndreptat direct către rafturile în care fuseseră adunate exclusiv cărțile în legătură cu India. Rareori am întîlnit într-o colecție particulară cărți atît de prețioase și într-un număr atît de mare. Numai tîrziu, după ce am petrecut o după-amiază întreagă în fața rafturilor acelora fără număr, mi-am dat seama cu adevărat ce comori se adăposteau acolo. Erau sute de volume de călătorii în India, de la Marco Polo și Tavernier, pînă la Pierre Loti și Jaccolliot. Se vedea bine că d-rul Zerlendi aduna orice fel de carte ce se tipărea asupra Indiei, căci numai așa îmi explic prezența și a anumitor scriitori farsori cum era, de pildă, Louis Jaccolliot. Erau apoi colecțiile întregi din Journal Asiatique și Journal of the Royal Asiatic Society de la Londra, ca să nu mai menționez actele atîtor academii, sute de memorii savante asupra limbilor, literaturilor și religiilor din India. Tot ce se publicase de seamă în secolul trecut în domeniul indianismului se afla acolo, de la marele dicționar petersburghez pînă la edițiile de texte sanscrite apărute la Calcutta sau Benares. Marea mea surpriză au fost volumele de texte sanscrite.

— A început să studieze limba sanscrită în 1901, lămuri d-na Zerlendi mirarea mea, și a învățat-o temeinic, atît cît se poate învăța departe de centrele vii ale limbii…

Într-adevăr, se aflau acolo nu numai cărți elementare, sau texte pe care le cumpără un amator, ci cărți pe care nu și le putea comanda decît un om care a pătruns temeinic secretele limbii sanscrite. Am întîlnit, bunăoară, comentarii dificile ca Siddhānta Kaumudī, care dovedeau interesul pentru nuanțele gramaticii sanscrite; sau enormul tratat al lui Medhaditi asupra Legilor lui Mānu; sau acele subcomentarii spinoase la textele vedantine, care se tipăresc în presele din Allahabad și Benares; sau numeroase cărți asupra ritualurilor indiene. Îndeosebi m-a izbit prezența volumelor de medicină indiană și a tratatelor de mistică și ascetism. Știam, din limitata mea experiență, cît de profunde și de dificile sînt asemenea texte, care nu se pot înțelege fără un comentariu laborios, și adesea sînt numai pe jumătate înțelese dacă nu sînt explicate oral, de un învățător.

Întorsei uluit privirile către d-na Zerlendi. Intrasem în bibliotecă emoționat, bănuind că am să întîlnesc o bogată arhivă asupra vieții și operei doctorului Honigberger, și descopeream o bibliotecă de savant indianist, care, prin imensitatea și varietatea ei, ar fi făcut gelos pe un Roth, Jacobi sau Sylvain Lévi.

— A ajuns aici plecînd de la Honigberger, mă lămuri d-na Zerlendi, înțelegîndu-mi gîndurile și arătîndu-mi un alt colț al bibliotecii, unde curînd aveam să întîmpin cărțile și documentele în legătură cu doctorul sas.

— Dar cînd a avut timp să adune atîtea cărți, și cum de le-a cercetat pe toate? exclamai eu, la fel de uluit.

— O bună parte le-a moștenit din familie, cărțile de istorie îndeosebi, adăugă ea. Restul le-a cumpărat singur, mai ales în ultimii opt ani. A vîndut cîteva moșii…

Rosti ultimele cuvinte zîmbind, dar fără nici cea mai mică