– Tatăl meu ne lasă să bem doar o singură cupă şi asta numai la ospeţe, se confesa ea prinţului.

– Logodnica mea poate bea cât vin pofteşte, zise Joffrey reumplându-i cupa.

După ce mâncară, merseră mai încet. Jeffrey cântă pentru ea, pe când călăreau, vocea sa răsunând înaltă şi dulce şi pură. Sansa era puţin ameţită din cauza vinului.

– N-ar trebui să ne întoarcem? întrebă ea.

– Curând, zise Jeffrey. Câmpul de bătălie este chiar în faţa noastră, acolo unde râul face un cot. Ştii, acolo l-a ucis tatăl meu pe Rhaegar Targaryen. I-a zdrobit pieptul, l-a sfărâmat prin armură. Jeffrey răsuci o ghioagă imaginară, ca să-i arate. După aceea, unchiul meu, Jaime, l-a ucis pe bătrânul Aerys, iar tatăl meu a ajuns rege. Ce se aude?

Sansa auzi şi ea sunetul plutind prin pădure, un soi de clămpănit de lemn, snac snac snac.

– Nu ştiu, zise ea. Totuşi, asta o făcea să se simtă încordată. Jeffrey, hai înapoi.

– Vreau să văd ce este. Jeffrey îşi întoarse calul spre direcţia de unde se auzeau sunetele, iar Sansa nu avu de ales decât să-l urmeze.

Sunetele crescură în intensitate şi deveniră mai clare, clămpănitul lemnului pe lemn, iar pe măsură ce se apropiau auziră şi o respiraţie grea, iar apoi un mormăit.

– E cineva acolo, zise Sansa neliniştită. Se trezi gândindu-se la Lady, dorindu-şi ca lupul străvechi să fi fost cu ea.

– Eşti în siguranţă cu mine. Jeffrey trase din teacă sabia Colţul Leului. Sunetul oţelului frecându-se pe piele o făcu să tremure. Pe aici, spuse el, deschizând drumul printr-un pâlc de copaci.

Dincolo de desiş, într-o poiană care domina râul, dădură peste un băiat şi o fată care se jucau de-a cavalerii. Săbiile lor erau nişte beţe din lemn, cozi de mătură, după aspect, şi se repezeau unul asupra celuilalt printre ierburi şi se loveau cu patimă. Băiatul era cu câţiva ani mai mare, mai înalt şi mult mai puternic, şi insista cu atacul. Fata, o creatură sfrijită îmbrăcată în piei murdare, se eschiva şi reuşea să ridice coada de mătură în calea majorităţii loviturilor băiatului. Când încercă să-l atingă, el pară lovitura, dându-i băţul la o parte, şi o lovi puternic peste degete. Ea ţipă şi scăpă arma.

Prinţul Jeffrey începu să râdă. Băiatul privi în jur cu ochii holbaţi, uluit, şi scăpă băţul în iarbă. Fata îi privi duşmănoasă, sugându-şi încheieturile degetelor pentru a mai reduce durerea, dar Sansa era oripilată.

– Arya? strigă ea neîncrezătoare.

– Plecaţi, ţipă Arya la ei, cu lacrimi de furie în ochi. Ce faceţi aici? Lăsaţi-ne în pace. Jeffrey privi de la Arya la Sansa şi înapoi.

– E sora ta? Ea dădu din cap înroşindu-se. Jeffrey îl cercetă pe băiat, o arătare dizgraţioasă, cu o faţă aspră şi pistruiată şi păr des, roşcat. Iar tu cine eşti, băiete? îl întrebă el pe un ton poruncitor, care ignora faptul că acesta era cu ani mai mare decât el.

– Mycah, murmură băiatul. Îl recunoscuse pe prinţ şi-şi feri ochii. Stăp'ne...

– E băiatul măcelarului, zise Sansa.

– E prietenul meu, făcu Arya pe un ton tăios. Lăsaţi-l în pace.

– Un băiat de măcelar care vrea să fie cavaler, nu-i aşa? Jeffrey descăleca, ţinând sabia în mână. Ia-ţi sabia, băiat de măcelar, zise el cu o sclipire de amuzament în ochi. Ia să vedem cât eşti de bun.

Mycah rămase acolo, îngheţat de frică. Jeffrey se duse spre el.

– Haide, ia-o de jos. Sau te lupţi numai cu fetiţele?

– Ea m-a rugat, stăp'ne, zise Mycah. M-a rugat.

Sansa nu avu decât să privească spre Arya şi să-i vadă roşeaţa de pe faţă ca să ştie că băiatul spunea adevărul, însă Jeffrey nu era dispus să asculte. Vinul îl făcuse să-şi iasă din minţi.

– N-ai de gând să-ţi ridici sabia? Mycah scutură din cap.

– E numai un băţ, stă'pne. Nu este o sabie, e doar un băţ.

– Atunci eşti doar băiatul măcelarului şi nu un cavaler. Jeffrey ridică sabia Colţul Leului şi-i puse vârful pe obrazul băiatului, sub ochi, pe când acesta stătea tremurând. O loveai pe sora doamnei mele, ştii asta?

Un bob strălucitor de sânge apăru acolo unde sabia pătrundea în carnea lui “Mycah şi o dâră roşie coborî încet pe obrazul băiatului.

– Opreşte-te! ţipă Arya şi înşfacă băţul ei căzut.

Sansei îi era teamă.

– Arya, nu te amesteca.

– N-am să-l rănesc prea... tare, îi spuse Jeffrey Aryei, fără să-şi ia nici o clipă ochii de la băiatul măcelarului.

Arya se repezi la el. Sansa coborî de pe iapă, însă prea încet. Arya lovi cu ambele mâini. Se auzi un trosnet puternic când lemnul se rupse de ceafa prinţului şi apoi totul se petrecu dintr-odată, sub ochii înspăimântaţi ai Sansei. Jeffrey se clătină şi se răsuci, urlând blesteme. Mycah fugi spre copaci, cât de repede îl ţineau picioarele. Arya răsuci din nou băţul spre prinţ, însă de data asta Jeffrey pară lovitura cu Colţul Leului şi-i zbură băţul rupt din mâini. Ceafa lui sângera toată, iar în ochi prinţul avea văpăi. Sansa ţipa:

– Nu, nu, opriţi-vă amândoi, stricaţi totul!

Însă nu asculta nimeni. Arya dezgropa o piatră şi o aruncă spre capul lui Jeffrey. În loc de asta, îi nimeri calul, iar animalul o luă la galop pe urmele lui Mycah.

– Opriţi, nu, opriţi-vă! strigă Sansa.

Jeffrey se repezi la Arya cu sabia, urlând obscenităţi, cuvinte îngrozitoare, murdare. Arya ţâşni înapoi, înspăimântată acum, însă Jeffrey se luă după ea, gonind-o spre pădure, lipind-o de un copac. Sansa nu mai ştia ce să facă. Privea neajutorată, aproape oarbă din cauza lacrimilor.

Apoi ceva ca o ceaţă cenuşie ţâşni din spatele ei şi, brusc, Nymeria îşi făcu apariţia, cu fălcile închizându-se în jurul braţului lui Jeffrey. Oţelul îi căzu dintre degete, iar lupul îl doborî la pământ şi se rostogoliră amândoi în iarbă, lupul mârâind şi atacându-l în timp ce prinţul ţipa de durere.

– Ia-l de aici! urlă el. Ia-l de aici! Vocea Aryei plesni ca un bici:

– Nymeria!

Lupul sălbatic îi dădu drumul lui Jeffrey şi se duse lângă ea. Prinţul zăcea în iarbă, smiorcăindu-se, legănându-şi braţul