Există oare vreo diferenţă între ucidere şi crimă?

  Statul te-ar putea face să crezi că omorul comis pentru un scop pur politic este perfect scuzabil.

  De fapt, statul are nevoie ca tu să-l crezi pe cuvânt, pentru ca el să existe ca putere.

  Religiile te-ar putea face să crezi că omorul comis cu scopul de a răspândi şi a menţine cunoaşterea şi adeziunea la adevărul lor special este perfect scuzabil. De fapt, religiile îţi pretind să le crezi pe cuvânt, pentru ca ele să poată exista ca putere.

  Societatea te-ar putea face să crezi că omorul comis cu scopul de a-i pedepsi pe cei care comit anumite infracţiuni (care între timp s-au schimbat de-a lungul anilor) este perfect scuzabil. De fapt, societatea trebuie să te facă să o crezi pe cuvânt pentru ca ea să poată exista ca putere.

  Crezi că aceste poziţii sunt corecte? Ai crezut pe alţii pe cuvânt? Ce spune Sinele tău?

  Nu există „corect” sau „greşit” în aceste privinţe.

  Prin deciziile tale, tu îi faci portretul lui Cine Eşti.

  Într-adevăr, prin deciziile lor, statele şi naţiunile voastre au realizat deja astfel de portrete.

  Prin deciziile lor, religiile voastre au construit imagini durabile, de neşters. Prin deciziile lor, societăţile voastre şi-au făcut autoportretul.

  Eşti mulţumit de aceste tablouri? Sunt acestea impresiile pe care vreţi să le faceţi? Îl reprezintă aceste portrete pe Cine Sunteţi?

  Fiţi atenţi la aceste întrebări. S-ar putea să vă oblige să gândiţi.

  Gânditul e o muncă grea. Să dai judecăţi de valoare este un lucru dificil. Acestea te plasează în cadrul creaţiei pure pentru că de atât de multe ori trebuie să spui: „nu ştiu, pur şi simplu, nu ştiu”. Şi totuşi, trebuie să decideţi şi, astfel, va trebui să alegeţi.

  Va trebui să faceţi o alegere arbitrară.

  O astfel de alegere – o decizie care nu provine din nici o cunoaştere anterioară – se numeşte creaţie pură. Şi individul este conştient, profund conştient că Sinele se creează prin luarea unor astfel de decizii.

  Majoritatea dintre voi nu sunteţi interesaţi de o astfel de activitate importantă, majoritatea dintre voi aţi lăsa mai degrabă pe alţii să o facă. Şi, astfel, majoritatea dintre voi nu sunteţi creaţi de voi înşivă, ci creaţi de către obişnuinţă – creaţi de alţii.

  Iar atunci când alţii v-au spus cum ar trebui să simţiţi şi acest lucru este în directă contradicţie cu modul în care voi simţiţi – trăiţi experienţa unui profund conflict interior. Ceva adânc în interiorul vostru vă spune că ceea ce v-au spus ceilalţi nu este Cine Sunteţi. Ce să faceţi? Încotro s-o apucaţi?

  Primul loc unde vă duceţi este la oamenii bisericii voastre – cei care vă pun pe voi în prim plan. Vă duceţi la preoţi, la rabini, la pastori, la învăţători şi ei vă spun să nu vă mai ascultaţi Sinele. Ba chiar mai rău, ei vor încerca să vă înspăimânte, ca să vă îndepărteze de aceste lucruri; să vă îndepărteze de ceea ce deja ştiţi în mod intuitiv.

  Ei vă vor spune despre diavol, despre Satana, despre demoni şi spirite rele, despre iad şi osândă veşnică şi orice lucru înspăimântător la care ei se pot gândi, ca să vă facă pe voi să înţelegeţi că ceea ce ştiaţi şi simţeaţi în mod intuitiv era greşit şi că singurul loc unde veţi găsi mângâiere este în gândul lor, ideea lor, teologia lor, definiţiile lor despre corect şi greşit şi conceptul lor despre Cine Sunteţi.

  Atrăgător în acest caz este faptul că tot ceea ce aveţi de făcut pentru a obţine aprobarea pe loc este să fiţi de acord. Fiţi de acord şi aveţi aprobare pe loc. Unii chiar vor cânta şi vor striga şi vor dansa şi-şi vor flutura mâinile, aclamând Aleluia!

  E greu să rezişti. Ce de aprobări, ce de bucurie că ai văzut lumina; că ai fost salvat!

  Aprobările şi demonstraţiile însoţesc rareori deciziile interioare. Sărbătoririle rareori înconjoară alegerea de a-ţi urma adevărul personal. De fapt, este exact invers. Nu numai că ceilalţi nu te sărbătoresc ci, de fapt, te batjocoresc. Ce? Îndrăzneşti să gândeşti singur? Decizi de unul singur? Iţi aplici propriile tale unităţi de măsură, propriile tale judecăţi, propriile tale valori? Drept cine te crezi?

  Şi, într-adevăr, exact aceasta este întrebarea la care tu răspunzi acum.

  Dar această lucrare trebuie făcută foarte mult de unul singur, foarte mult fără nici o recompensă, fără aprobarea altora, practic pe neştiute.

  Aşa că ai pus o întrebare foarte bună. De ce să mergi înainte? De ce ai porni pe un astfel de drum? Ce ai de câştigat dacă te angajezi într-o astfel de călătorie? Care este stimulentul? Care este motivul?

  Motivul este ridicol de simplu.

  NU ESTE NIMIC ALTCEVA DE FĂCUT.

  Ce vrei să spui?

  Vreau să spun că ăsta este singurul joc de jucat Nu este nimic altceva de făcut. De fapt, nu este nimic altceva ce ai putea tu să faci. Urmează să faci ceea ce faci tot restul vieţii tale – exact aşa cum faci de când te-ai născut. Singura problemă e dacă vei face acest lucru în mod conştient sau inconştient.

  Vezi tu, nu poţi să renunţi la această călătorie. Te-ai angajat în ea dinainte de a te naşte. Naşterea ta este un simplu semn că această călătorie a început.

  Prin urmare, întrebarea nu este: de ce să mă angajez pe un astfel de drum? Deja te-ai angajat. Ai făcut-o, o dată cu prima bătaie a inimii. Întrebarea este: vreau să merg pe această cărare în mod conştient, sau inconştient? Îmi dau seama ce fac, sau nu? Este o cauză a experienţei mele, sau un efect al ei?

  Asta, pentru că ţi-ai trăit cea mai mare parte din viaţă ca efect al experienţelor tale. Acum eşti invitat să fii cauza lor.