Acum ne simţiam oliacă mai bine, căci macar, dacă intrai în casă, puteai să te aşezi pe un scaun, să mănînci o bucăţică de pîne la masă. Din partia asta s-a făcut oliacă mai bine, dară eu tot aviam o durere în suflet, căci noi aici avem poame de tot feliu, legume proaspete erau în grădină, dar de cîte ori puniam în gură o poamă sau o legumă, parcă o înghiţiam cu nod. Mă gîndiam că noi am scăpat la fructe şi la legume proaspete la care le-am dus dorul şi am avut lipsă de ele, dară Vasile pentru ajutorul nostru trebuie să mai sufere între ţînţari şi pe valurile apelor.

A mai trecut vara anului 1961, s-a închis sezonul de pescuit pe ape şi pe la începutul anului 1962 au venit şi Vasile la noi. Dar nu l-au slobozit cu totul din lucru, căci aviau nivoie de aşa lucrători, ci i-au dat drumul numai aşa ca în «otpusc». S-a bucurat Vasile că ni-a găsit în casa noastră. Pentru iarnă am prigătit cîte oliacă de toate, şi fructe şi legume, şi am petrecut iarna împreună. Ne-am mai înjghebat cîte una şi alta, ce mai trebuia pe lîngă casă, căci totul era răsîpit. Douăzeci de ani casa a fost fără stăpîn, cine a trăit în casă a căutat numai să se folosiască de gradină şi să dărîme ce a fost pe lîngă casă. Primăvara s-a dus Vasile înapoi la «sever», căci a fost chemat de organizaţia la care a lucrat şi a mai lucrat sezonul de vară, cît au fost apele deschise. Dacă au îngheţat apele, a fost nevoit să mai steie pînă ce au scos toate vasele cu care au lucrat pe apă. Li-a scos pe mal, căci de altfel ghiaţa le strîngia şi le sfărma, şi a doilea toate trebuiau reparate şi prigătite pentru altă vară. Aşa că după ce s-a gătit de scos tot «caravanul» pe mal, pe la începutul anului 1963 s-a întors Vasile iarăşi la noi. Am petrecut iarna împreună.

Cînd s-a făcut primăvara nu l-am mai lăsat pe Vasile să miargă la «sever». Au trimis de acolo scrisori şi mai multe telegrame să miargă numaidecît, că se deschide lucru pe apă, căci el a venit tot aşia ca în «otpusc», nu au vrut să-i deie drumul cu tătu. El li-a răspuns că nu mai merge, să-i trimită documentele lui. L-au mai speriat că l-or da în judecată, că a lasat lucru fără voia lor, dar pînă la sfîrşit i-au trimis documentele. Şi aşia s-a despărţit Vasile de «sever».

A mai muncit încă doi ani în urma noastră pentru ajutorul familiei, aşa că a lucrat douăzeci de ani la «sever». Cînd l-au luat de acasă era copil, avia 14 ani, şi cînd s-a întors era bărbat în toată vârsta, avia 34 de ani. Iacă unde şi-a petrecut floaria tinereţii.

Dacă nu s-a mai dus la «sever», primăvara a cumpărat vro 60 de holtovani, de pomişori, şi a complectat grădina înapoi cu pomi, căci pe care i-a fost puşi de tatăl lor, erau distruşi în cea mai mare parte. Care au mai rămas, erau dărîmaţi, neîngrijiţi şi aduceau puţin folos. De aceia Vasile a zis să punem mai întăi pomi în pămînt să se prindă, să criască. A mers singur şi i-a cumpărat, i-a adus acasă, a săpat gropi toată grădina şi i-a aşezat aşia, că ori şi din care parte te-ai uita, îi vedeai în rînd drept. De bună siamă că am mai ajutat cu toţii la cărat apă, gunoi prin gropi, dară cheltuiala şi cea mai mare parte de muncă a fost a lui Vasile. Aşia e caracterul lui, el nu a pus preţ niciodată pe munca lui sau pe cheltuiala lui. El a fost pentru familie, lui nu i-a părut rău de toată munca lui că a revărsat-o pentru familie ca să o poată aşeza pe locul unde s-a născut şi să aibă oliacă de începătură de o viaţă nouă, să aibă cu ce să mîngîia după atîtia greutăţi petrecute. Caracterul lui a fost şi este ca să poată face bine şi ajuta pe altul. El a fost foarte mulţămit atunci cînd a putut să mîngîie pe unul pe care îl vedia amărît, să ajute unde era greu. Cînd era copil şi primea trei sute grame de pîine, vedea că eu primiam şiapte sute de grame, dar o împărţiam cu ei şi mai mult le dam lor decît mîncam eu, atunci el şi-a căutat de lucru, după puteria lui, numai să primiască măcar pîne mai multă. Cît ni-a ţinut în Sibiria s-a apucat să pască un cîrd de viţei. Era destul de greu să mergi cu ei prin pădure, să mai împrăştiau, nu-i putia găsi, erau şi mulţi lupi, şi eu aviam destul grijia lui. Aşa că a lăsat viţeii şi mai spre toamnă, cînd a început săpatul barabulii, a mers la strîns barabule. Aici era mai bine, strîngia toată ziua şi cînd venia siara acasă mai punia săracu în sîn, în buzunar, trei patru barabuli cum putia, căci nu era voie. Le aducia acasă, le ferbiam sau le codam hrincuţă pe plită, mîncam toţi împreună şi eram foarte mulţumiţi. După un an, ni-a dus la «sever» şi acolo era mult mai greu, dar el nu s-a lăsat de lucru, cu toate că nu-l scotia cu de-a sila la lucru, căci era pria tînăr. Dară îl scotia foamia şi s-a apucat iar de lucru. A pus un poloboc pc două roate şi cu un cal cara apă pe unde trebuia, la «stalou»{39} şi pe la alte organizaţii, căci fîntîni acolo nu erau, toată lumea lua apă numai din rîu. Iarna a intrat într-un atelier, unde să făciau poloboace pentru peşte. A învăţat să facă şi poloboace şi cîştiga binişor după vîrsta lui.

A trecut prin multe greutăţi, dar tot timpul a fost cu curaj şi nădejde în viitor. Cu toate că era copil,