mai apropiate, cu cine locuia ori se învecina, cu cine schimba informații ori e-mailuri sau cu cine vorbea des la telefon. Cu cine colabora la locul de muncă și care erau membrii familiei extinse.

Toate acestea ea trebuia să le desprindă din datele existente. Avea acces la evidența populației, deci putea afla persoanele care locuiau la adresa respectivă, precum și vecinii. Putea accesa toate informațiile și comunicațiile electronice memorate, precum și tabelul tuturor convorbirilor telefonice. A fost foarte uimită să afle că toate informațiile și comunicațiile electronice expediate ori primite vreodată erau stocate în arhive, chiar și acelea șterse de pe aparatul personal. Și că fiecare convorbire telefonică era înregistrată cu data, ora, durata și numărul interlocutorului. Înspăimântător!

În aceste prime săptămâni a aflat și multe alte lucruri, pe care nici nu le-ar fi bănuit cumva. De exemplu că orice telefon mobil putea fi localizat cu exactitate. Aceasta nu fusese o măsură de supraveghere în sine, ci o simplă necesitate tehnică, pentru că sistemul trebuia să știe unde se afla o persoană, pentru a ajunge la ea. De aceea fiecare telefon era anunțat la cel mai apropiat turn-radio imediat ce era pus în funcțiune. Când se forma numărul cuiva, computerul care avea sarcina efectuării legăturii căuta turnul-radio prin care era accesibil respectivul și dirija apelul spre acesta. Mai întâi computerul transmitea turnului-radio, apoi aparatul suna.

Exista desigur și o măsură de supraveghere, prin păstrarea tuturor acestor date în imensele depozite ale NSA, pentru a se putea stabili în privința oricărui posesor de telefon – practic oricine avea un telefon – unde se afla și când.

Helene a mai aflat și că telefoanele puteau fi ascultate oricând. NSA avea un departament special, care făcea ascultări la solicitarea poliției ori a Gestapoului. Posesorul telefonului nu sesiza acest lucru. Telefonul putea fi ascultat chiar și când era închis! Dacă cineva era suspect, toate convorbirile erau înregistrate. Înregistrările nu se ștergeau și puteau fi oricând reascultate. Exista chiar și un proiect de ascultare a convorbirilor telefonice cu un computer special construit, care să semnaleze folosirea cuvintelor-cheie, dar nu se știa cât de avansat era proiectul.

Toate aceste posibilități permiteau construirea rapidă a unui cerc de relații, dar după ce Helene înțelese principiul, munca începu să îi pară plictisitoare. Chiar era necesar ca toate acestea să fie făcute de mână? Se gândi o vreme, apoi începu să însăileze un alt program, care automatiza acest proces. Folosi lista cu cei care cândva îl defăimaseră pe Führer (mai exact nu cu numele respectivilor, ci cu codul lor numeric după care erau identificabili în tot Reichul; codurile numerice erau unice), ca introducere într-un program ce căuta automat legăturile, când era cazul, și le verifica afirmațiile făcute în Forumul german. Ea compara frecvența cuvintelor utilizate de aceste persoane cu o frecvență generală și în acest fel obținea o listă a altor termeni de căutare, care în mediul celui urmărit erau utilizați semnificativ mai des decât în mod normal. Ca urmare a acestui lucru, puteau identifica persoane problematice, care erau mult prea atente pentru a se manifesta în forum explicit ofensator la adresa Führerului.

Ulterior Helene prezentă șefei ei un teanc gros de hârtii.

— Eu v-am spus că hârtia este raționalizată, mormăi Frau Völkers imediat. Nu era necesar să tipăriți listele cu nume. Este suficient că le avem în computere.

— Acestea nu sunt liste cu nume, ripostă Helene. Este doar opisul listelor cu nume pe care le-am stabilit. Și o propunere de optimizare a listei cu noțiunile de căutare.

— Doar un opis cu listele nominale?

Frau Völkers făcu ochii mari în timp ce frunzărea paginile. Reacția fu atât de puternică și de neașteptată, încât Helenei i se făcu frică. Săvârșise oare o greșeală scriind un program ce depășea sarcina primită? Ori femeia aceasta mirosise în ea o rivală?

La această variantă Helene nu se gândise nicio clipă, dar acum, când sesiza uimirea șefei ei, o cuprinse teama că exagerase cu programarea.

Între timp Frau Völkers ajunsese cu lectura programului la locul în care Helene extrăsese cuvinte-cheie suplimentare. Ochii i se măriră și mai mult, iar respirația îi deveni precipitată.

— Noi… noi am discutat în ultima clasă de liceu o problemă asemănătoare, zise Helene agitată. Așa mi-a venit ideea să o folosesc.

— Ah, da? spuse Frau Völkers, fără a ridica privirea de pe program. Care era problema aceea?

— Ăă…

Nu îi trecea nimic prin minte. Pentru că ceea ce tocmai spusese nu era adevărat. Fusese ideea ei să procedeze astfel.

Din fericire, șefa nu insistă asupra răspunsului. Lăsă pe birou programul printat și zise:

— Este bunicel. Păcat doar de hârtie. Aici nu tipărim programele, țineți minte.

După care își aranjă gulerul bluzei și continuă:

— Desigur că totul a fost doar un test. Cred că v-ați dat seama. Voiam să aflăm dacă sunteți dintre cele care pur și simplu urmează automat indicațiile ori dintre cele care mai și gândesc. După cum se vede, ați trecut testul.

— Mulțumesc.

La școală se obișnuia să se tipărească programele noi, pentru ca profesoara să poată face pe ele observațiile ei și mai ales să pună nota.

— Eu mă străduiesc să servesc Reichul, adăugă Helene.

— Un punct de vedere lăudabil, spuse șefa ei și pentru o fracțiune de secundă schiță un zâmbet. Apoi puse palma pe teancul cu hârtii și zise: Pe acesta am să îl prezint mai sus. Dumneavoastră puteți servi Reichul, familiarizându-vă cu structura tabelelor conforme cu protocoalele poliției politice. Stabiliți cine din listele dumneavoastră apare acolo, chiar de ar fi vorba despre nimicuri.

— Da, răspunse Helene supusă.

Studierea temeinică a protocoalelor politice a fost preocuparea ei în următoarele săptămâni. Cea care gândise această structură a tabelelor trebuie să fi fost o sadică ori o nebună. Era o construcție inimaginabil de complicată, plină de relații întortocheate, de trimiteri la trimiteri la alte trimiteri. În plus, identificatorii erau extrem de asemănători între ei. Când își aruncă privirea pe programele care accesau aceste structuri constată că de zece ani nu le mai modificase nimeni: așa că nu era de mirare că cea mai mică modificare necesita modificări