— Aşadar dumneavoastră sunteţi cel care prinde pisicile de pe terenul viran şi le omoară.

  — Exact. Sunt vestitul Johnnie Walker, ucigaşul de pisici.

  — Nakata nu prea înţelege, aşa că vă poate întreba ceva?

  — Desigur, desigur, spuse Johnnie Walker, ridicând paharul cu whisky în aer. Poţi să mă întrebi orice şi am să-ţi răspund la fiecare întrebare în parte. Ca să nu mai pierdem timpul, îndrăznesc să ţi-o iau înainte, imaginându-mi că în Prunul rând vrei să ştii de ce le-am omorât şi de ce le colecţionez capetele.

  Aveţi dreptate. Asta ar vrea Nakata să ştie.

  Johnnie Walker a pus paharul pe birou şi l-a privit pe Nakata drept în ochi.

  Este un secret foarte important, pe care nu îl dezvălui ttcui, dar fiind vorba de dumneata, domnule Nakata, astăzi sa fac o excepţie. Nu ai voie să te apuci să-l spui altora -

  Şi probabil că nu te-ar crede nimeni dacă le-ai spune aşa ceva.

  La aceste cuvinte, Johnnie Walker a chicotit pe înfundate.

  — Aşadar, eu nu tai capul pisicilor doar ca să mă distrez.

  Nu am o inimă atât de bolnavă, încât să le omor de plăcere.

  Şi nici nu am timp de distracţii. Să ştii că adunatul şi omorâtul pisicilor e o treabă care cere timp şi efort. Eu le ucid ca să le strâng sufletele, pe care le folosesc la confecţionarea unui fluier special. Apoi cânt din fluier şi adun suflete şi mai mari, din care fac un fluier şi mai mare.

  Într-un final voi face un fluier de proporţii cosmice. Dar de început, încep cu pisicile. Trebuie să le adun sufletele.

  Acesta este punctul de plecare. Lucrurile au rânduiala lor.

  Urmarea fidelă a ordinii este un semn de respect. Aşa se procedează când ai de-a face cu sufletele. Că doar nu sunt ananaşi sau pepeni, nu?

  — Nu, a răspuns Nakata, neînţelegând, de fapt, nimic.

  Ce fluier? Flaut? Obişnuit sau drept? Şi cum sună?

  Cum arată sufletul unei pisici? Erau probleme care depăşeau puterea sa de înţelegere. Tot ce ştia el era că trebuia să o găsească pe Goma şi să o înapoieze familiei Koizumi.

  — In fine, dumneata o vrei pe Goma, spuse Johnnie Walker, citindu-i parcă gândurile.

  — Întocmai. Nakata ar vrea să o ducă pe Goma înapoi acasă.

  — Aceasta este misiunea dumitale. Noi toţi trăim urmându-ne misiunea proprie. Este normal. Apropo, ai auzit vreodată cum sună un fluier făcut din suflete de pisici?

  — Nu.

  — Da, fireşte. Nu este ceva audibil.

  — Este un fluier care nu se aude?

  — Exact. Desigur, eu îl aud, altfel nu ar avea nici un sens. Însă oamenii de rând nu îl percep. Nici nu îşi dau seama când îl aud. Şi chiar dacă l-au auzit vreodată, nu îşi mai amintesc. Este un fluier straniu. Însă dumneata s-ar putea să-l auzi. Dacă aş avea unul aici, am putea încerca, dar, din păcate, nu am, spuse Johnnie Walker, apoi ridică dintr-odată un deget în aer. Sincer să fiu, tocmai aveam de gând să iau pisicile pe care le-am adunat şi să le tai gâtulA venit vremea recoltei. Am prins de pe terenul viran tot ce era de prins şi e momentul să merg mai departe. Pisica pe care o cauţi, Goma, se numără printre ele. Evident, dacă îi tai capul, nu vei mai putea să o duci înapoi la familia Koizumi, nu?

  — Da, aveţi dreptate, răspunse Nakata.

  Nu putea să-i ducă doamnei Koizumi doar capul pisicii.

  Dacă ar fi văzut aşa ceva, fetiţele ei nu s-ar mai fi atins niciodată de mâncare.

  — Eu vreau să-i tai capul lui Goma. Dumneata vrei să nu i-l tai. Misiunile noastre, interesele noastre se lovesc cap în cap. E un lucru des întâlnit. Prin urmare, vom negocia.

  Dacă dumneata faci ceva pentru mine, ţi-o dau pe Goma teafără şi nevătămată.

  Nakata şi-a dus mâna la cap şi şi-a trecut palma prin părul încărunţit. Făcea asta atunci când se gândea serios la ceva.

  — Este vorba de ceva ce stă în putinţa mea?

  — Credeam că am lămurit mai devreme problema asta, spuse Johnnie Walker cu un zâmbet crispat.

  — Aşa este, spuse Nakata, amintindu-şi. Aveţi dreptate, am lămurit mai devreme această problemă. Îmi cer scuze.

  — Nu-i nimic. Şi acum să trec direct la obiect: ce vreau să faci e să mă omori. Să-mi iei viaţa.

  Nakata l-a privit pe Johnnie Walker un timp îndelungat, cu mâna încă pe creştetul capului.

  — Vreţi ca Nakata să vă omoare?

  — Întocmai. Sincer să fiu, am obosit să mai trăiesc. Am trăit mult, atât de mult, că nici nu mai ştiu câţi ani am. Nu niai vreau să trăiesc. Sunt sătul şi de ucis pisici şi, atâta yreme cât sunt în viaţă, trebuie să le omor. Trebuie să le strâng sufletele. Trebuie să urmez ordinea, de la unu la zece, iar când ajung la zece, mă întorc din nou la unu. E un lucru care se repetă la nesfârşit. Sunt sătul, am obosit. Nu bucur pe nimeni cu ceea ce fac. Nu mă respectă nimeni Pentru asta. Dar regula e regulă, nu pot să spun dintr-odată „gata, renunţ” şi să mă opresc. Pe de altă parte, nu pot nici să mă omor. Asta este altă regulă. Nu mă pot sinucide.

  Există foarte multe reguli la mijloc. Dacă vreau să mor, singura soluţie e să pun pe cineva să mă omoare. De-asta vreau să mă ucizi. Vreau să te umpli de frică şi de ură şi să mă omori. În primul rând trebuie să-ţi fie teamă de mine.

  Apoi să mă urăşti, iar în final să mă ucizi.

  — De ce să facă Nakata asta? Nakata nu