biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Science Fiction » Apocalipsa descarcă filme- cărți gratis .Pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Apocalipsa descarcă filme- cărți gratis .Pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 54 55 56 ... 478
Mergi la pagina:
de duzină de trabucuri subţiri. Pe la mijlocul culoarului, o femeie cu trăsături obosite şi păr negru şi neîngrijit nu reuşea să se hotărască între două mărci de sos pentru spaghete. În aer plutea un parfum de lemn dulce stătut, soare, tabac şi vechime. Proprietarul era un bărbat pistruiat, într-o cămaşă cenuşie. Purta pe cap şapca firmei, pe care scria SHELL cu litere roşii pe fond alb. Îşi ridică privirea atunci când se trânti uşa cu plasă şi tresări uşor.

Lloyd îşi fixă patul rabatabil al Schmeisserului în umăr şi trase o serie spre tavan. Cele două becuri care atârnau de sus se sparseră, bubuind ca nişte bombe. Tipul în haine de cowboy dădu să se întoarcă spre ei.

― Dacă rămâneţi liniştiţi, nimeni n-o să aibă de suferit! strigă Lloyd.

Poke îl făcu imediat de ruşine, slobozindu-şi arma spre femeia care cerceta sosurile. Biata de ea zbură cât colo.

― Sfinte Sisoe, Poke! ţipă Lloyd. Nu era cazu’ să...

― Am pocherizat-o, bătrâne! urlă Poke. N-o să se mai uite niciodată la Dallas! Hooopa! Hop!

Bărbatul în haine de cowboy îşi continua mişcarea lentă de întoarcere. Îşi ţinea ţigările în mâna stângă. Lumina crudă venind dinspre vitrine şi uşa cu plasă desena steluţe strălucitoare pe lentilele negre ale ochelarilor lui de soare. La brâu avea un pistol calibru 45, pe care şi-l scoase fără grabă, în timp ce Lloyd şi Poke se holbau la femeia moartă. Ochi, trase, iar partea stângă a feţei lui Poke se transformă brusc într-un amestec haotic de sânge, piele şi dinţi.

― M-a împuşcat! urlă Poke, scăpând la pământ Magnumul şi prăvălindu-se înapoi. Mişcările dezordonate ale mâinilor risipiră pe podeaua din lemn pachete de cartofi prăjiţi, pufuleţi şi alune. M-a împuşcat, Lloyd! Păzea! M-a împuşcat! M-a împuşcat!

Lovi uşa de la intrare, o deschise şi căzu cu toată greutatea pe prispa de la intrare, scoţând în cădere uşa dintr-una dintre balamalele ei îmbătrânite.

Năucit, Lloyd începu să tragă mai mult din reflex decât din spirit de autoapărare. Bubuiturile Schmeisserului umplură întreaga încăpere. Conservele zburau în toate direcţiile. Sticlele se spărgeau, într-o revărsare de ketchup, murături şi măsline. Uşa din sticlă a răcitorului pentru Pepsi se făcu ţăndări. Sticlele de răcoritoare explodau ca nişte porumbei din lut ars, la bâlci. Pe podea se adunau cele mai diverse amestecuri de lichide. Tipul în haine de cowboy – rece, calm şi concentrat – apăsă iarăşi pe trăgaci. Lloyd mai degrabă simţi decât auzi glonţul, care-i vâjâi atât de aproape de scăfârlie, încât mai să-i facă o cărare prin păr. Mătură cu Schmeisserul întreaga încăpere, de la stânga la dreapta.

Bărbatul din spatele tejghelei se lăsă la pământ cu atâta iuţeală, încât ai fi putut crede că sub picioare i se căscase o trapă. Un automat pentru gumă de mestecat se dezintegră, iar pacheţelele roşii, albastre şi verzi se rostogoliră peste tot. Borcanele de pe tejghea se năruiră. Într-unul fuseseră ouă murate, într-altul picioare de porc murate. Magazinul se umplu instantaneu de mirosul iute de oţet.

Trei plumbi plecaţi din Schmeisser străpunseră cămaşa kaki a cowboy-ului, iar măruntaiele îi ieşiră prin spate, răspândindu-se peste nişte pungi cu cartofi. Omul căzu la pământ, ţinând încă revolverul într-o mână şi pachetul de Lucky Strike în cealaltă.

Căpiat de teamă, Lloyd continuă să tragă. Pistolul mitralieră i se înfierbântase în mâini. O cutie plină cu sticle goale de sifon se clătină, apoi căzu. O fată sumar îmbrăcată, zâmbind dintr-un calendar, încasă un glonţ în coapsa ei diafană, de culoarea piersicii. Un raft de romane ieftine, fără coperte, se răsturnă, desăvârşind harababura. Magazia armei se goli, iar liniştea ce urmă păru de-a dreptul asurzitoare. Mirosul prafului de puşcă atârna greu în aer.

― Isuse Cristoase, mormăi Lloyd.

Îl cercetă precaut pe cowboy, care nu dădea semne că avea să fie primejdios în viitorul apropiat sau îndepărtat.

― M-a împuşcat! behăi Poke, apărând din nou în magazin, nesigur pe picioare. Împinse cu atâta forţă uşa cu plasă ce-i stătea în cale, încât cedă şi cealaltă balama şi se prăbuşi. M-a împuşcat, Lloyd, păzea!

― I-am făcut de petrecanie, Poke, îl consolă Lloyd, dar Poke nu păru să-l audă.

Arăta infernal. Ochiul drept îi strălucea ca un safir rău prevestitor. Cel stâng nu mai exista. Obrazul stâng îi dispăruse; când vorbea, pe partea aceea i se vedea osul fălcii în mişcare. Nici dinţi nu prea mai avea. Cămaşa îi era îmbibată de sânge. Ce să mai, Poke ajunsese într-un hal fără de hal.

― Porcul ăsta ordinar m-a nenorocit! ţipă Poke. Se aplecă şi culese de pe jos Magnumul .375. Te-nvăţ eu minte să mă mai împuşti, porc nenorocit!

Se apropie de cowboy, hotărât să se răzbune crunt. Puse un picior peste fesele bărbatului prăbuşit, în postura unui vânător care se pozează împreună cu ursul ce-i va împodobi curând peretele biroului, pregătindu-se să-i descarce pistolul în cap. Lloyd rămăsese privindu-l cu gura deschisă şi cu pistolul mitralieră bălăbănindu-i-se în mână, străduindu-se să priceapă cum de se întâmplase tot dezastrul.

În aceeaşi secundă, proprietarul îşi făcu apariţia brusc din spatele tejghelei, ca şi cum ar fi avut un arc montat în fund; ţinea în mâini o puşcă de vânătoare cu două ţevi, iar pe figură i se citea curajul disperării.

― Ha? mai apucă Poke să exclame, ridicându-şi fruntea la timp ca să încaseze loviturile ambelor ţevi. Se scurse la pământ, cu faţa şi mai boţită decât înainte, deşi lucrul acesta nu-l mai interesa câtuşi de puţin.

Lloyd hotărî că sosise timpul să-şi ia tălpăşiţa. Să-i ia naiba de bani. Bani găseşti pe toate drumurile. Era vremea să ia din nou oarece avans faţă de urmăritori. Se învârti în loc şi ieşi din scenă cu paşi mari şi grăbiţi, aproape fără să mai atingă podeaua.

Când ajunsese pe la jumătatea treptelor, o maşină de la Arizona State Police tocmai poposea în parcare. Un poliţist coborî de pe scaunul pasagerului, scoţându-şi pistolul din teacă.

― Rămâi pe loc! Ce se-ntâmplă înăuntru?

― Trei morţi! strigă Lloyd. Mare nenorocire! Individul a fugit pe uşa din spate! Eu unul o şterg de aici!

Se apropie fugind de Continental, ba chiar se şi sui la volan şi tocmai era pe cale să-şi aducă aminte de cheile rămase în buzunarul lui Poke, când poliţistul urlă la el:

― Stai!

1 ... 54 55 56 ... 478
Mergi la pagina: