Lloyd rămase pe loc. După ce văzuse cu ochii lui păţania lui Poke, nu-i trebui prea mult să aleagă calea pe care s-o urmeze.

― Sfinte Sisoe, mormăi el jalnic.

Un al doilea poliţist îi puse un revolver imens la tâmplă, în vreme ce primul îi punea cătuşele.

― Treci în maşină, îngeraşule.

Bărbatul cu şapcă SHELL ieşise în pridvor, cu puşca în mână.

― L-a împuşcat pe Bill Markson! ţipă el cu o voce curioasă, foarte ascuţită. Ălălalt a omorât-o pă doamna Storm! Iadul pă pământ! Eu l-am lichidat p-ălălalt! E ţapăn ca scândura! V-aş ruga să va daţi puţin într-o parte, băieţi, ca să-i fac şi ăstuia de petrecanie!

― Stai calm, bunicule, îl sfătui unul dintre poliţişti. Distracţia s-a terminat.

― Îl dobor pă loc! ţipă moşul. Îl bag sub pământ!

Apoi se aplecă înainte, ca un majordom englez care face o plecăciune, şi începu să dea la boboci.

― Am să vă rog să mă scăpaţi de individul ăla, da? îi rugă Lloyd. Cred că e nebun.

― Am un mesaj pentru tine, îngeraş, îi zise poliţistul care se legase primul de el.

Ţeava revolverului acestuia descrise un arc generos, sclipi în soare, apoi se abătu asupra capului lui Lloyd Henreid, care nu se mai trezi decât la spitalul închisorii din Apache County, după căderea serii.

Starkey rămăsese înaintea monitorului numărul 2, urmărindu-l cu atenţie pe tehnicianul categoria a doua Frank D. Bruce. Ultima oară când îl văzuse, Bruce zăcea prăbuşit, cu faţa într-un bol de supă Chunky Sirloin. Între timp nu survenise nicio schimbare, cu excepţia faptului că i se confirmase identificarea. Situaţia era normală, adică într-un hal fără de hal.

Gânditor, cu mâinile împreunate la spate, ca un general care-şi trece în revistă trupele – aşa cum făcea generalul Black Jack Pershing, idolul copilăriei lui —, Starkey se deplasă până în dreptul monitorului 4, unde situaţia se îmbunătăţise. Doctorul Emmanuel Ezwick stătea în continuare inert, întins pe podea, în schimb centrifuga se oprise. Ieri seara, la ora 19.40, aparatul începuse să emită fuioare subţiri de fum. La 19.55, microfoanele din laboratorul lui Ezwick transmiseseră un zgomot ritmat, vâj-vâj-vâj, care coborî treptat la tonuri mai grave, mai pline şi mai satisfăcătoare, cron-cron-cron. La ora 21.07 centrifuga scosese cel din urmă geamăt mecanic, apoi palele se rotiseră tot mai încet, înainte de a se opri definitiv. Nu cumva Newton era cel care afirmase că undeva, dincolo de cea mai îndepărtată stea, s-ar putea să existe un corp în nemişcare absolută? Newton avusese dreptate din toate punctele de vedere, cu excepţia distanţei, se gândi Starkey. Nu trebuia să te duci chiar atât de departe. Project Blue se afla în stare de încremenire absolută. Starkey era foarte bucuros. Centrifuga constituise ultima iluzie a vieţii, iar el chiar îl pusese pe Steffens (acesta se uitase la el de parcă ar fi înnebunit, fapt pe care, da, Starkey nici nu-l scotea neapărat din calcul) să-i pună computerului următoarea problemă: cât se estima că avea să mai funcţioneze centrifuga? Răspunsul, obţinut în exact 6,6 secunde, fusese următorul: +/-3 ANI DAR O DEFECŢIUNE POATE SĂ APARĂ ÎN URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI. DOAR 0,009% REPREZINTĂ ZONE DE POSIBILE DEREGLĂRI, DIN CARE LAGĂRELE 38%, MOTORUL PRINCIPAL 16%, TOATE CELELALTE 54%. Un computer foarte deştept. Starkey îi sugerase lui Steffens să-l întrebe din nou, după arderea centrifugei lui Ezwick. Computerul intrase în legătură cu banca de date a sistemelor mecanice şi confirmase că, într-adevăr, lagărele centrifugei se arseseră.

Nu trebuie să uit, îi trecu lui Starkey prin minte în momentul în care telefonul începuse să facă apeluri urgente în spatele lui. Zgomotul pe care-l fac lagărele înainte de a ceda definitiv este cron-cron-cron.

Se duse la aparat şi apăsă pe butonul prin care se stabilea legătura.

― Da, Len.

― Billy, am un apel urgent din partea uneia dintre echipele noastre, care acţionează într-un oraş numit Sipe Springs, Texas. La aproape şase sute de kilometri de Arnette. Susţin că trebuie să stea de vorbă cu tine; e vorba de o decizie de comandă.

― Despre ce e vorba, Len? se interesă el calm.

Luase peste şaisprezece pastile de calmant în ultimele zece ore şi se simţea bine, în general. Sistemul lui nu scotea încă niciun cron.

― Presa.

― O, Doamne. Dă-mi legătura.

Se auzi un val de paraziţi, în spatele căruia se ghicea o voce pronunţând ceva ininteligibil.

― Stai o secundă, spuse Len.

Paraziţii începură să se risipească.

― Lion, Team Lion, mă auzi, Blue Base? Mă auzi? Unu... doi... trei... patru... aici Team Lion...

― Recepţionez, Team Lion, spuse Starkey. Aici Blue Base One.

― Chestiunea se încadrează în codul Flowerpot din Cartea Situaţiilor Neprevăzute, pronunţă vocea aceea care suna a tinichea. Repet, Flowerpot.

― Ştiu prea bine ce înseamnă afurisita de Flowerpot, îl repezi Starkey. Care-i situaţia?

Vocea aceea venind tocmai de la Sipe Springs turui fără oprire timp de aproape cinci minute. Situaţia în sine era lipsită de importanţă, se gândi Starkey, având în vedere că fusese anunţat de computer cu două zile în urmă că situaţiile de acest gen aveau să apară înainte de sfârşitul lui iunie (într-o formă sau alta). Probabilitate 88%. Amănuntele specifice nu contau. Dacă există doi craci şi prohab, înseamnă că e o pereche de pantaloni. Culoarea nu mai contează.

Un medic din Sipe Springs avusese câteva intuiţii foarte bune, iar doi reporteri de la un cotidian din Houston făcuseră legătura dintre întâmplările din Sipe Springs şi cele petrecute la Arnette, Verona, Commerce City şi într-un oraş numit Polliston, din Kansas. Acestea erau oraşele unde situaţia se înrăutăţise atât de tare şi în timp atât de scurt, încât fusese trimisă armata pentru a organiza carantina. Computerul mai poseda o listă cu alte oraşe din zece state unde începuseră să apară urme ale epidemiei de Blue.

Situaţia de la Sipe Springs nu prezenta importanţă, din cauză că nu era unică. Şansa de unicitate o avuseseră la Arnette – mai mult sau mai puţin – şi o rataseră. Faptul important era că „situaţia” era pe cale să fie tipărită nu numai pe hârtia subţire şi galbenă folosită de armată; sau aşa avea să se întâmple, în orice caz, dacă Starkey nu lua măsuri. Nu se hotărâse încă dacă să facă sau nu acest lucru. Dar în momentul în care