— Mulţumesc. Ipoteza mea este că ei intenţionează să depăşească primul val de nave refugiate cam la distanţa la care telescoapele Pak nu sunt îndeajuns de precise pentru a examina mai departe regiunea interstelară. De acolo, vor conduce flota. Mai eşti plictisit?

— Nu, deşi cred că visezi cu ochii deschişi. E posibil ca ei să nu fi construit niciodată aceste nave ipotetice. E posibil să fi fost prinşi chiar de ceea ce i-a determinat să fugă din nucleul galactic.

— Ce naiba, s-ar fi putut să prindă deja al treilea val şi să fi ajuns la al doilea. Sau poate că navele cercetaşilor au fost distruse. Sau — asta pentru cazul în care n-ai înţeles ideea finală — poate că vor sosi dintr-o clipă în alta.

— Nu le-ai găsit?

— Cum? Cercetând un cer întreg? N-ar sosi dintr-o singură direcţie, ci ar converge asupra Soarelui din direcţii aleatorii. În locul lor, aşa aş proceda. Nu uita ce anume se aşteaptă să găsească: o planetă de Protectori Pak conducând o civilizaţie veche de două sute de ani. Este un interval suficient pentru a popula o lume virgină, începând cu o populaţie de… Treizeci de milioane de Prăsitori de toate vârstele i-ar fi adus lui Phssthpok cam trei milioane de Protectori recent modificaţi. Cercetaşii n-ar intenţiona să trădeze poziţia flotei lor.

— Mda.

— Aş putea face ceva, dar va dura câteva zile până-mi voi construi aparatele necesare. Mai întâi, doresc să mă asigur că tu poţi lupta cu nava asta. Să revenim în cabina de comandă…

* * *

Un câmp magnetic direcţionat va agita plasma interstelară, pe măsură ce aceasta este călăuzită într-un statoreactor Bussard. Ca armă, câmpul poate fi făcut să dirijeze fluxul de plasmă spre o ţintă. Ochitorul va trebui să varieze loviturile, altfel pilotul inamic ar putea compensa efectul armei. Variaţiile densităţii locale a hidrogenului l-ar afecta. Dacă plasma este suficient de densă local, inamicul n-ar putea nici măcar să-şi decupleze propulsia fără să fie carbonizat. O parte a scopului câmpurilor colectoare este să protejeze nava de particulele razelor gama pe care le arde drept combustibil.

— Dacă poţi, loveşte-l în vecinătatea unei stele, zise Brennan. Şi nu-l lăsa să-ţi facă acelaşi lucru.

Laserul constituia o moarte mai sigură, dacă lovea o navă. Însă, la începutul unei bătălii, o navă duşmană s-ar fi găsit la cel puţin câteva secunde-lumină depărtare. Ar fi fost o ţintă mică şi greu de lovit, cu imaginea întârziată secunde sau chiar minute. Aripile de aproape două mii de kilometri ale câmpului colector al statoreactorului ar fi fost mai lesne de nimerit.

Torpilele telecomandate erau multe şi variate. Unele erau simple bombe cu fuziune. Altele emiteau rafale de plasmă incandescentă prin câmpul statoreactorului, sau vapori de carbon pentru a produce variaţii bruşte ale vitezei de ardere, sau o jumătate de tonă de radon presurizat într-un câmp de stază. Moarte mai simplă, ori mai complicată. Altele erau simple momeli, baloane argintate.

Elroy învăţă.

Trecuseră aproape trei luni de la distrugerea lui Kobold şi tânărul era în plină luptă. În ultima vreme, ajunsese să îndrăgească aceste bătălii simulate, dar cea actuală nu-i plăcea deloc. Brennan azvârlea totul asupra lui. Cercetaşii Pak folosiseră o acceleraţie de 3 g până ce trecuseră prin spatele său, apoi bum! 6 g şi se apropiau. O parte a torpilelor lui greşiseră ţintele; cercetaşii le afectau cumva sistemul de ghidare. Îi ocoleau laserul cu atâta uşurinţă încât îl decuplase. Trăseseră ei cu laserul, nu numai asupra navei sale, ci şi în câmpul dinapoia lui, unde atomii de hidrogen se întâlneau şi fuzionau, astfel că Protectorul se zgudui şi tânărul îşi făcu griji în privinţa lagărelor generatorului. Îl împroşcară cu bombe având viteze incredibile — probabil lansate printr-un accelerator liniar. Elroy trebui să le ocolească prin curbe lente, aleatorii. Protectorul nu era o navă tocmai manevrabilă.

Stătuse trei zile în modulul de comandă, mâncând acolo şi folosind pilule energizante. Jucând jocul lui Brennan. Era însă furios de moarte.

În interiorul navelor pe care le putea discerne doar prin intermediul instrumentelor, el îşi imagina chipuri dure, ca al lui Brennan.

Doi cercetaşi se apropiau din spatele său şi, în cele din urmă, îl lovi pe unul cu câmpul magnetic direcţionat şi-i privi câmpul colector înflorind într-o flacără şi disipându-se.

Atunci îşi dădu seama că erau două perechi de câte două nave. Lua-l-ar dracu' oricum pe Brennan! Lovise nava din frunte, însă cea din spate continua să se afle acolo… şi încetinea. Pierderea conducătoarei îi redusese viteza. Elroy se concentră asupra celei de-a doua echipe, care se apropia.

Încercă să cotească. Două nave cuplate între ele ar fi trebuit să fie mai puţin manevrabile decât una… şi peste o oră ştiu că avusese dreptate. Virase doar o fracţiune dintr-un minut de arc, însă ele viraseră şi mai puţin. Putea continua genul acela de manevre şi simultan să-şi schimbe orientarea faţă de ele.

Testă câteva arme asupra navei solitare, rămasă în spatele lui.

Apoi, jumătate din pupitrul de comandă al arsenalului se înroşi şi fu nevoit să ghicească ce anume îi explodase în modulul posterior. Probabil că idiotul de proiector — încercase să străpungă câmpul colector al inamicului. Fu aproape sigur că nava lui nu păţise nimic şi mai riscă presupunerea că explozia îi avariase laserul, care altfel i-ar fi putut fi de folos. Lansă o salvă de torpile din partea calei opusă exploziei. Nava conducătoare a celei de-a doua perechi se transformă într-un glob de foc şi pieri.

Rămăseseră numai două nave-secunzii din fiecare pereche-care aveau o acceleraţie mai mică decât a lui. Şovăi puţin, apoi decise. Continuă să se ferească de proiectile şi de raze laser.

Cercetaşii rămaseră în urmă. Îi privi micşorându-se… apoi unul încetă să se mai micşoreze… şi înţelese că acela reuşise, cine-ştie-cum, să-şi crească viteza şi-i venea din spate cu o acceleraţie de 8 g.

Primul imbold al tânărului fu să strige:

— Brennan! Ce-ncerci să faci?!

N-ar fi fost prima dată când strigase. De data aceasta, se abţinu s-o facă. Ghicise răspunsul: a doua navă folosea drept combustibil chiar jetul