Decuplă propulsiile şi lansă două jumătăţi de tonă de radon.

Radonul are o perioadă scurtă de înjumătăţire şi de aceea trebuie păstrat în stază. Generatorul se găsea în exteriorul învelişului bombei şi era parţial construit din fier moale. Câmpul colector al inamicului îl făcu ferfeniţă. Peste un minut, radonul se contractă şi se petrecură lucruri incredibile: fuzionă în elemente transuraniene, apoi fisionă imediat.

Contracţia explodă. Câmpul colector scânteie ca un gigantic brad de Crăciun căzut pradă nebuniei. Nava Pak se transformă într-un punct alb-orbitor, micşorându-se.

Ultimul cercetaş Pak rămăsese mult în urmă.

Revenirea la normal decurse lent. Elroy trebui să-şi repete întruna că nu fusese ceva real, ci doar o simulare. Tresări violent când capul lui Brennan apăru prin twing.

— Ce idee aiurită a mai fost şi asta, se răsti la el să se alimenteze din evacuarea mea?

— Ştiam c-o să mă întrebi, zise Brennan. O să-ţi explic în detaliu, dar mai întâi să discutăm despre luptă.

— Dă-o dracu' de luptă!

— Te-ai descurcat bine. N-a mai rămas mare lucru din arsenal, dar asta-i în regulă dacă nu te mai întâlneşti cu alţi cercetaşi. Nu ai rezervă de combustibil ca să te înscrii pe orbită în jurul lui Wunderland — ai consumat prea mult. Poţi însă abandona Protectorul, ca să asolizezi cu cargobotul.

— Drăguţ! Foarte liniştitor! Acum, răspunde-mi cum este posibil ca un cercetaş Pak să folosească jetul meu de evacuare ca sursă de alimentare?

— Configuraţia respectivă este perfect posibilă. De fapt, este una pe care voi începe s-o caut, fiindcă este uşor de găsit. Îţi pot explica mai bine cu ajutorul unor diagrame.

* * *

Până ajunseră în cabina Olandezului Zburător, Elroy se calmase. De asemenea, începuse să tremure. Trei zile petrecute în fotoliul de comandă a Protectorului îl epuizaseră fizic şi nervos.

Brennan îl privi gânditor.

— Vrei să amân explicaţiile?

— Nu.

— Bine, atunci voi fi cât mai scurt cu putinţă. Să vedem ce face câmpul tău colector. El preia hidrogenul interstelar întâlnit în cale, pe o rază de aproape cinci mii de kilometri. Îl acumulează prin intermediul câmpurilor magnetice şi-l compactează cu forţă, suficient timp, astfel încât să producă fuziune. Rezultă heliul, plus rămăşiţe de hidrogen şi nişte produse de fuziune.

— Exact.

— Jetul de evacuare este fierbinte şi destul de îngust. În cele din urmă, se va disipa, pierzându-se în spaţiu, ca orice jet propulsor de torpilă. Să presupunem însă că o navă te-ar urmări, aici.

Brennan apelă pe ecran o serie de imagini: două nave micuţe, urmărindu-se la o distanţă de o sută cincizeci de kilometri. Înaintea navei din faţă, deplie un con larg, al cărui vârf se găsea puţin în spatele ei. O formă aciculară, cu nava în vârf — câmpul protector al navei — aducea hidrogenul colectat într-un spaţiu inelar, limitat.

— Practic, tu colectezi combustibilul pentru Pakul urmăritor. Câmpul lui colector are diametrul de numai o sută cincizeci de kilometri — Brennan trasă un al doilea con, mult mai îngust — şi-i oferă un control mai delicat asupra curgerii combustibilului său. Este deja fierbinte şi dens. Arde mai bine, într-o fuziune de ordin mai ridicat. Jetul de evacuare va fi mai bogat în beriliu. Este doar una dintre acţiunile pe care acei ultimi reprezentanţi ai neamului Pak le-ar fi încercat. Nava din faţă ar fi fost practic doar căuşul colector — fără combustibil la bord, fără motoare auxiliare, fără încărcătură. Evident, ea trebuia remorcată până atingea viteza de colectare. Nava din spate este mai grea, dar capătă o acceleraţie superioară.

— Crezi că asta a pornit spre noi?

— Poate. Există şi alte variante. Două nave independente, menţinute laolaltă de un generator gravitaţional. Ele se pot separa într-o clipă. Sau ar fi posibil ca nava din faţă să fie cea adevărată, a doua fiind doar un arzător secundar al produselor de evacuare. Indiferent de soluţia aleasă, le pot găsi. Vor produce frecvenţe ale beriliului, strălucind ca o firmă de neon pe cer. Nu trebuie decât să construiesc detectorul.

— Ai nevoie de ajutor?

— Eventual. Acum, du-te şi culcă-te! Peste vreo lună, vom încerca altă simulare.

Elroy se opri în pragul uşii.

— Abia atunci?

— O facem numai ca să te ţin în priză. Eşti pregătit şi nu mai ai ce îmbunătăţi. Fii însă ceva mai atent cu proiectorul electromagnetic. După ce o să te scoli, o să-ţi arăt ce i-au făcut cercetaşii Pak.

— Adică ce i-ai făcut tu.

— Ce i-ar fi făcut ei. Du-te si culcă-te!

* * *

Brennan rămase trei zile în atelierul mecanic, unde poate că dormea, dar în tot cazul nu mânca. Indiferent ce anume ar fi făcut acolo, din interior răzbăteau permanent zgomote şi o vibraţie zumzăitoare se simţea prin stânca Olandezului Zburător.

Elroy citi două romane vechi stocate în calculator. Pluti prin grotele şi coridoarele de rocă, simţindu-se apăsat de senzaţia de a se găsi în subteran. Exersă până la epuizare în sala de gimnastică. Imponderabilitatea îi afectase într-o oarecare măsură tonusul muscular. Trebuia să facă ceva în această privinţă.

Accesă informaţiile despre Wunderland şi află cam ceea ce se aşteptase. Atracţia gravitaţională: 61% din cea terestră. Populaţia: 1.024.000. Suprafaţa colonizată: 7.700.000 km2. Principala aşezare: München, populaţia: 800. Adio, viaţă metropolitană! Deşi, gândindu-se mai bine, probabil că, până ajungea acolo, München avea să i se pară ca New York-ul.

În a patra zi, zgomotele din atelier încetară. Pătrunzând înăuntru, tânărul îl găsi pe Brennan aparent adormit. Se întoarse să plece, când fostul centuran deschise ochii şi începu să vorbească:

— Depinzi prea mult de virajele acelea lente şi prelungi. Pentru a evita armele Pak, trebuie să-ţi variezi acceleraţia, trebuie să măreşti şi să micşorezi întruna raza câmpului colector. Atunci când ei trag cu o armă de genul unei pulsaţii laser, măreşte raza. Dacă nu îngustezi prea mult jetul de plasmă, nu poţi fi distrus.

Elroy nu era derutat. Se obişnuise cu stilul lui Brennan de a relua subiecte abandonate poate cu zile în urmă. De aceea, intră în joc.

— Ultima navă, spuse el,