articolelor de biologie el a simțit deodată acel contact cu adevărul, pe care până atunci îl trăise doar citind operele unor mari scriitori care, pătrunzând în miezul frământărilor și faptelor unor oameni imaginari, te ajută să începi să înțelegi câte ceva despre tine însuți. Pe atunci el nu-și dădea seama de ce i-au mers, cum se spune, drept la inimă, cunoștințele de fiziologie. Dar l-a pus serios pe gânduri faptul că Krivoșein cel original a rămas cu totul indiferent de ele. Cum se poate? Ei doi sunt identici, prin urmare și aceste lucruri trebuie să le perceapă identic… însemna că el, Krivoșein cel artificial, e altfel?

Asta a fost prima sa aluzie.

„… După ce a întârziat de două ori de la lucru — a stat cu cartea în mână până-n zori și apoi nu s-a putut trezi la timp — nu m-am putut stăpâni și i-am spus:

— Mai bine te-ai interesa de mineralogie, să zicem, dacă vrei atât de mult să devii „diferit”, sau de economia producției! Cel puțin ai dormi normal.

Discuția avea loc în laborator, unde dublura apăruse pe la orele unu, la amiază, umflat de somn și nebărbierit. Eu mă bărbierisem dimineața. O astfel de nepotrivire era suficientă ca să-i pună în gardă pe cunoscuții noștri din institut.

El m-a privit mirat și cam de sus.

— Spune-mi ce fel de lichid e acesta? și mi-a arătat rezervorul. Care e compoziția lui?

— Organică, dar de ce?

— Cam vag. Dar pentru ce a utilizat „mașina-mamă” amoniac și acid fosforic? Îți aduci aminte? Ea bătea formulele și cantitatea, iar tu alergai ca blestemat prin magazine și le procurai toate astea. Pentru ce le procurai? Nu știi? Să-ți explic eu. Mașina sintetiza din ele compușii care constituie sursele de energie musculară. Ai înțeles?

— Am înțeles. Dar benzina marca „Galoșul”? Dar sulfocianura de calciu? Dar încă trei sute de diferiți reactivi, de ce avea mașina nevoie de ei?

— Deocamdată nu știu, trebuie să studiez biochimia…

— Hm… Am să-ți explic de ce am procurat aceste substanțe scârboase. Eu îndeplineam cerințele logice ale experimentului, regulile jocului — și atât. Nu știam nimic despre acest superfosfat al tău. Iar mașina nu știa, cu siguranță, că formulele pe care ea ni le furniza codificat poartă denumiri atât de complicate, pentru că natura nu constă din denumiri, ci din substanțe cu o anumită structură. Și cu toate acestea ea cerea amoniac, acid fosforic, zahăr, și nu vodcă sau stricnină. Și-a dat ea însăși seama, fără manuale, că vodca e otravă. De fapt, și pe tine te-a creat nu după manuale și nici după o enciclopedie medicală, ci după natură…

— Nu știu de ce te înverșunezi atât împotriva biologiei. Ea se ocupă de ceea ce ne trebuie nouă, adică de cunoștințe despre viață, despre om. Uite, de pildă… El dorea foarte mult să mă convingă, asta se vedea după stăruința lui, tu știi că reflexele condiționate se formează doar atunci când excitantul condiționat îl precede pe cel necondiționat? Cauza precede efectul, înțelegi? În sistemul nervos cauzalitatea lumii este înscrisă mai complet decât în manualele de filosofie! Și în biologie se utilizează termeni mai exacți decât în viața de toate zilele. De pildă, cum se scrie în romane? „Datorită groazei inconștiente, pupilele i se dilatară și inima începu să-i bată mai repede”. De fapt nu e nimic inconștient: a reacționat marele simpatic! Iată, poftim… El răsfoia grăbit biblia sa verde. „… Sub influența impulsurilor care vin prin nervii simpatici, se petrec următoarele: a) lărgirea pupilei datorită contracției mușchiului radial al irisului, b) creșterea frecvenței și intensității contracțiilor inimii”… Eh, asta e mai aproape de subiect, ce zici?

— E mai aproape, fără îndoială. Dar cu cât? Nu-ți trece prin cap că dacă biologii ar fi obținut succese serioase în domeniul lor, atunci ei, și nu noi, ar fi sintetizat pe om?

— Dar pe baza cunoștințelor biologilor noi vom putea să-l analizăm pe om.

— Să-l analizăm! Mi-am adus aminte de „Striptease streptocidic cu freamăt de”… Mi-am amintit de frământările mele aproape de pragul nebuniei, de focul care l-am aprins cu benzile perforate, și m-am pornit: Haide! Să lăsăm baltă lucrul, să tocim toate manualele și nomenclaturile, să ne însușim o mulțime de termeni, să obținem titluri științifice și să chelim, iar după treizeci de ani să ne întoarcem la munca noastră ca să lipim etichete! Asta este creotinfosfat, iar ăsta gluten… Sute de milioane de denumiri. Am încercat o dată să analizez apariția ta pe lume, mie mi-ajunge. Calea analitică o să ne ducă naiba știe unde.

Într-un cuvânt, n-am ajuns la nici o înțelegere. Era pentru prima dată când fiecare din noi a rămas la părerea lui. Eu nici până azi n-am înțeles de ce el, inginer sistematician, sistemolog, electronist… în sfârșit, la fel cu mine, a cotit-o spre biologie? Noi dispuneam de o instalație experimentală, cum nu se găsește în nici un laborator de biologie și trebuia să facem experiențe, să sistematizăm rezultatele și observațiile, să stabilim legi generale, chiar așa, generale, informaționale! (în comparație cu ele, cele biologice reprezintă un pas înapoi.) Numai așa poți învăța să dirijezi cum trebuie „mașina-mamă”, pentru că ea este, înainte de toate, o mașină informațională.

Discuțiile au continuat și în zilele următoare. Ne înfierbântam, ne înverșunam unul împotriva celuilalt. Fiecare aducea argumente și dovezi în favoarea sa.

— Tehnica nu trebuie să copieze natura, ci s-o completeze. Noi intenționăm să-i dublăm pe oamenii buni. Dar dacă unul din acești oameni e infirm? Dacă și-a pierdut brațul pe front? Sau are o sănătate șubredă? Nu uita că, de obicei, valoarea unui om începe să fie cunoscută abia la vârsta maturității sau, de cele mai multe ori, la o vârstă înaintată, când sănătatea e șubrezită, iar psihicul e și el obosit… Și atunci cum să le reproducem toate astea?

— Nu. Trebuie găsită metoda corectării defectelor la dubluri, încât ele să iasă sănătoase, bine făcute, frumoase…

— Păi vezi?

— Ce să văd?

— Să vezi că, pentru a corecta dublurile, e necesară o informație biologică despre alcătuirea armonioasă a corpului, despre o înfățișare reușită. Biologică!

— Asta