scoase sticluţa cu pastile de soma. Un gram, stabili ea, n-o să fie de ajuns; necazul ei nu putea fi lecuit cu un singur gram. Dar dacă lua două grame, risca să nu se mai scoale la timp a doua zi dimineaţă. Făcu un compromis şi scutură trei tablete de jumătate de gram în palma stîngă.

 

1. Antoniu şi Cleopatra, I, 3, 35-36, trad. Leon D. Leviţchi, ed. cit., vol. 7, 1988, p. 377.

2. Sălbaticul comite aici o greşeală, atribuindu-i spiriduşului Ariel din Furtuna performanţa lui Puck din Visul unei nopţi de vară.

Capitolul XII

Bernard se văzu silit să strige prin uşa încuiată. Dar Sălbaticul refuză să deschidă.

— Bine, dar toată lumea e adunată şi te aşteaptă!

— Să aştepte! se auzi prin uşă vocea înfundată.

— Ascultă, John, dar ştii şi tu foarte bine (ce greu era să adopţi un ton convingător cînd răcneai cît te ţineau plămînii!), i-am invitat anume să te cunoască!

— Trebuia să mă întrebi întîi pe mine dacă eu vreau să-i cunosc pe ei!

— Bine, John, dar pînă acum ai venit de fiecare dată!

— Tocmai de aceea nu mai vreau să vin acum!

— Măcar aşa, ca să-mi faci mie pe plac, încercă să-l înduplece Bernard cu glas tunător. Nu vrei să vii pentru că te rog eu?

— Nu.

— Vorbeşti serios?

— Da.

Cuprins de disperare, Bernard scînci:

— Şi atunci, eu ce mă fac?

— Să te duci la dracu’! urlă dinăuntru vocea exasperată a lui John.

— Bine, dar astă-seară a venit şi Cantorul-şef al Cantatoriului din Canterbury! insistă din nou Bernard aproape plîngînd.

— Ai yaa tákwa!

Doar în limba zuni putea Sălbaticul să-şi exprime coerent sentimentele în privinţa Cantorului-şef de la Cantatoriu. Şi apoi adăugă şi „Háni!“; şi venindu-i încă un gînd mai spuse (şi cu ce ferocitate batjocoritoare!): — „Sons éso tse-ná“. Şi scuipă pe jos, aşa cum ar fi făcut Popé.

Pînă la urmă Bernard n-avu încotro şi se văzu silit să se retragă umilit, parcă împuţinat trupeşte, şi să informeze adunarea nerăbdătoare a musafirilor că în seara aceea Sălbaticul n-o să-şi facă apariţia. Vestea fu primită cu indignare. Bărbaţii se arătară de-a dreptul furioşi că au fost siliţi prin amăgeli să se poarte politicos cu individul acela insignifiant, care, pe deasupra, mai avea şi o reputaţie dezgustătoare şi, colac peste pupăză, opinii eretice. Cu cît era mai înaltă poziţia pe care o ocupau în ierarhie, cu atît mai profunde le erau resentimentele.

— Auzi, domnule, să-mi joace tocmai mie o asemenea festă! repeta Cantorul-şef. Tocmai mie!

Cît despre femei, acestea erau indignate că s-au lăsat posedate prin şiretlic – posedate de un omuleţ prăpădit, căruia din greşeală i se turnase alcool în eprubetă – de o creatură cu un fizic de Gama-Minus. Era un adevărat scandal şi asta spuseră, cu glas din ce în ce mai tare. Directoarea de la Liceul din Eton folosi vorbe de-a dreptul usturătoare.

Numai Lenina nu spunea nimic. Palidă, cu ochii ei albaştri înceţoşaţi de o melancolie neobişnuită, şedea într-un colţ, ruptă de cei din jur printr-o emoţie pe care ei nu i-o împărtăşeau. Venise la petrecere mînată de un fel de entuziasm ciudat, amestecat cu nerăbdare. „Peste cîteva minute“, îşi spusese în sinea ei, intrînd în cameră, „am să-l văd, am să-i vorbesc, am să-i spun“ (căci luase deja această hotărîre) „că-l plac – mai mult decît pe oricare alt om pe care l-am cunoscut“. Şi atunci, poate că o să-i spună…

Ce-o să-i spună? I se îmbujorară obrajii.

„De ce s-a purtat atît de ciudat deunăzi seara, după filmul senzorial? Da, da, foarte ciudat. Şi totuşi, sînt sigură că mă place. Sînt absolut sigură…“

Tocmai în momentul acela făcuse Bernard anunţul că Sălbaticul nu va participa la petrecere.

Lenina fu deodată cuprinsă de senzaţiile pe care le ai în mod normal la începutul unui Surogat pentru Pasiuni Violente: o senzaţie groaznică, de golire a întregii fiinţe, o spaimă care-ţi taie respiraţia, o greaţă cumplită. Parcă i se oprise şi inima în loc.

„Poate pentru că nu mă place“, îşi spuse în sinea ei. Şi imediat această ipoteză se şi transformă în certitudine: John refuzase să vină pentru că n-o plăcea. N-o plăcea…

— Asta e prea de tot! tocmai îi spunea Directoarea de la Eton Directorului Serviciului de Crematorii şi Recuperare a Fosforului. Şi cînd mă gîndesc că, de fapt…

— Da, se auzi glasul lui Fanny Crowne, în privinţa alcoolului e absolut sigur. O persoană pe care o ştiu eu cunoştea pe cineva care lucra pe atunci la Depozitul de Embrioni. I-a spus prietenei mele şi prietena mea mi-a spus…

— Grav, grav de tot! spuse