— Sinucidere? Ce sînt în stare să facă indienii împotriva celor paisprezece puşti ale noastre?

— Multe pot face! Doar îi vedeţi aici, sus. Majoritatea vor cădea, desigur, dar ne-am alege şi noi cu cîteva săgeţi şi cuţite în piept. Şi dacă-i alungăm, vor aduce altă ceată şi va porni din nou măcelul. Lăsaţi-mă pe mine! Vorbesc eu!

Se întoarse către şeful indienilor:

— Vorbele fratelui nostru ne miră foarte. Cum de vă trece prin gînd că s-ar afla aici un apaş?

— Ştim! Răspunse scurt comanşul.

— Atunci ştiţi mai mult decît ştim noi.

— Vrei să zici că ne înşelăm? Minţi!

— I-ar tu, dacă mai spui o dată cuvîntul acesta, o plăteşti cu viaţa! Nu îngădui să fiu făcut de mincinos. Uite cum te pîndesc armele noastre! Un semn al meu şi de fiecare puşcă ar cădea un comanş.

— În schimb, ceilalţi v-ar trimite pe urmele celor ucişi. Colo, afară, sînt încă mulţi războinici de-ai noştri, mai mulţi decît de zece ori zece ori cinci. Vor sări şi vor dărîma casa.

— Nici măcar zidul n-au să-l treacă! Acum ştim totul şi sîntem pregătiţi. Îi vom saluta cu gloanţe de n-o să rămînă unul viu.

— Fratele meu alb e bun de gură. Dar de ce vorbeşte dînsul? E cumva stăpînul casei? Ia să-mi spui cum te cheamă şi cum de grăieşti astfel cu un şef al comanşilor?

Old Death dădu din mînă cu dispreţ.

— Şi cine-i, mă rog, şeful ăsta al comanşilor? E cumva un războinic vestit, sau face parte din sfatul înţelepţilor? Nu văd să poarte pană de vultur sau de cerb, nici vreun alt semn al rangului. În schimb, eu sînt o căpetenie a feţelor palide. Mă întreb, din ce trib veţi fi fiind, dacă nici măcar nu mă cunoaşteţi! Eu sînt Coşa-pehve şi am fumat pipa păcii cu Oyo-coltsa, căpetenia voastră. Nu mai departe decît ieri am stat de vorbă cu fiul său, cu Avat-vila şi am înnoptat în tabăra lui. Va să zică e limpede că sînt prietenul vostru, al comanşilor. Dar dacă mă faceţi de mincinos, răspund cu arma.

Un murmur străbătu rîndurile indienilor. Şeful se întoarse spre ei şi le vorbi în şoaptă. Felul cum îl priveau pe Old Death vădea că nu mele lui făcuse impresie.

După o scurtă deliberare, şeful se adresă din nou bătrînului westman:

— Războinicii comanşilor ştiu că Bătrîna moarte este prieten cu Biberul alb, dar vorbele tale nu sînt vorbe de prieten. De ce tăinuieşti că în casa asta se ascunde un apaş?

— N-am ce tăinui. Vă spun cinstit că nu e nimeni.

— Noi însă am aflat că Inda-nişo e aici. Ne-a spus-o chiar o faţă palidă, care ne-a cerut ocrotire.

— Cum se numeşte acea faţă palidă?

— Are un nume pe care gura comanşilor nu-l prea poate rosti, ceva ca Ta-hi-ha-no.

— Nu cumva Gavilano?

— Da, da, aşa-i spune.

— În cazul acesta, aţi făcut o mare greşeală. Eu îl cunosc pe Gavilano. E un ticălos fără pereche şi pe limbă nu are decît minciuni. Războinicii comanşilor se vor căi că l-au luat sub scutul lor.

— Fratele meu se înşală. Faţa palidă ne-a spus adevărul. Noi ştim că Winnetou l-a adus încoace pe Inda-nişo şi că a fugit apoi peste Avat-hono, adică Rio Grande. Dar o să-l găsim, o să-l prindem şi o să-l legăm la stîlpul caznelor. Mai ştim că Inda-nişo e rănit la braţ şi la picior. Ştim chiar şi locul unde stă ascuns.

— Dacă-i aşa, atunci spune-mi şi mie locul.

— Cobori de aici pe două scări, în casă, pînă dai de o trecătoare îngustă, lungă, cu o mulţime de uşi pe amîndouă părţile. Deschizi ultima uşă pe stînga şi acolo zace Inda-nişo. N-are putere nici să se dea jos din pat.

— Faţa palidă te-a minţit. În locul acela n-ai să găseşti nici un apaş.

— Atunci lasă-ne să coborîm şi să vedem cine spune adevărul: tu sau faţa aceea palidă.

— Asta n-am s-o îngădui, fireşte. Casa e deschisă numai pentru oamenii care vin aici cu voia stăpînului, nu şi pentru cei care năvălesc cu duşmănie" asupra ei.

— Cuvintele tale dau de înţeles că apaşul se află totuşi aici. Biberul alb ne-a poruncit să i-l aducem şi vom împlini porunca.

— Te înşeli şi acum. Dacă nu te las să intri, n-o fac pentru că apaşul ar fi aici, ci pentru că pretenţia ta mă jigneşte. Cînd Old Death vă spune că aţi fost minţiţi, trebuie să-l credeţi. Dar dacă vreţi, totuşi, să intraţi cu de-a sila, mă rog, n-aveţi decît! Încercaţi! Nouă ne ajunge un singur om ca să apărăm intrarea! Stînd jos, pe scară, omul nostru poate împuşca pe oricine ar îndrăzni să coboare. V-aţi urcat aici, sus, ca nişte vrăjmaşi. De aceea nu vă dau drumul. Întoarceţi-vă jos, la poartă şi rugaţi prieteneşte să vă deschidem. Atunci vă vom primi şi noi ca prieteni!

— Bătrîna moarte ştie să dea sfaturi foarte bune, dar care nu se potrivesc pentru noi. Dacă n-ai nimic pe cuget, lasă-ne să intrăm. Dacă nu, atunci stăm aici şi trimitem un om să aducă întreaga oaste a comanşilor. Veţi fi nevoiţi să ne lăsaţi înăuntru.

— Nicidecum! O mie de comanşi de-ar veni, tot numai cîte unul poate să treacă, iar noi îi vom ucide pe rînd. De altfel, nici trimisul tău n-o să facă vreo ispravă; cum se depărtează de zid şi iese în bătaia puştii mele, îl şi culc la pămînt. Eu vă sînt prieten, dar pentru că aţi venit cu gînduri de vrăjmăşie, n-am să vă cruţ defel. În tot timpul discuţiei, puştile noastre erau îndreptate asupra indienilor. Deşi izbutiseră să escaladeze zidul şi să se caţăre pînă pe platformă, aceştia se aflau totuşi în dezavantaj faţă de noi — lucru de care îşi dădea seama şeful. De aceea începu iarăşi consultaţiile cu ai lui. Ce-i drept, nici poziţia noastră nu era de invidiat. Old Death se scarpină după ureche şi zise:

— Încurcată treabă, zău aşa! Prudenţa ne cere să nu-i tratăm cu ostilitate. Dar dacă-i aduc şi pe ceilalţi împotriva noastră, atunci o păţim! Da, da, ar fi bine să-l ascundem pe apaş, pentru ca dumnealor