sunt separate printr-o cortină de fier (ori de ceață). În cazul României, pretinsa stângă pesedistă este de fapt o corporație incoerentă ideologic, dispusă mereu la salturi mortale dictate de interese oligarhic-baronocratice, ca și de un leninism rezidual (iată-l chiar în acest moment pe Ion Iliescu revenind la timona partidului pe care l-a inventat). Să nu uităm, PSD-ul a fost partidul care s-a opus cel mai înverșunat, poate doar cu excepția PRM, decomunizării.

Într-o carte care urmează să apară la Editura Curtea Veche, în excelenta traducere a Ioanei Ilie, Colosul răsturnat: Stânga la răscruce, Bernard-Henri Lévy examinează pe larg și cu acuratețe registrul de iluzii autodistructive ale stângii occidentale contemporane. Între altele, îmbrățișarea tematicii resentimentare a antiamericanismului, antieuropenismului, antiglobalismului, anticapitalismului (fixație mai veche, însă revigorată) și, mai nou, a antisemitismului (îndeosebi sub camuflajul antisionismului). Stânga de azi tinde să devină deschis iudeofobă. Ca și naționaliștii socialiști din Viena tânărului Hitler (vezi Brigitte Hamann, Hitler’s Vienna: A Dictator’s Apprenticeship, Oxford University Press, 1999). Bernard-Henri Lévy este citat într-un informativ articol de Steve Erlanger în New York Times, intitulat „Europe’s Socialists Suffering Even in Bad Times“ (28 septembrie 2009). În același articol sunt incluse opiniile unor specialiști pe tema dinamicii politice a Europei de Vest, între care Michel Winock, Giovanni Sartori și Tony Judt. Recomand această analiză din prestigiosul ziar american ca sursă bibliografică pentru cei care urmăresc cu atenție fenomenul destrămării vechilor paradigme politico-intelectuale.

În opinia mea, actualul declin al stângii nu poate fi despărțit de momentul 1989, când regimuri de sorginte marxistă s-au prăbușit fără glorie. În volumul pe care l-am coordonat despre revoluțiile din 1989 (Revoluțiile din 1989. Între trecut și viitor, Polirom, Iași, 1999), poate fi citit un remarcabil studiu al profesorului Daniel Chirot despre colapsul leninismului și deruta istorică a stângii (inclusiv a celei antiautoritare). Actualele invocări (patetice) ale unei tradiții în fond anacronice (a se vedea declarațiile neoleninistului Slavoj Žižek, ale maoistului Alain Badiou cu a sa „hypothèse communiste“ și ale neoluxemburgistului G.M. Tamás) nu fac decât să probeze deficitul de imaginație politică și intelectuală al acestei familii de gânditori radicali. 

La extrema stângă, așadar, au loc replieri, se fac eforturi de reconstrucție doctrinară, se nasc alianțe dintre cele mai stranii, dar, cel puțin acum, ele par mai degrabă reluări dezolante ale unor scenarii desuete decât expresia unei noi viziuni. Die Linke în Germania (dominată de foștii militanți ai PSUG din Germania de Est și de „dezertori“ din SPD) a câștigat ceva teren, dar rămâne un partid marginal. Despre Partidul Socialist Francez, Lévy, care a votat pentru Ségolène Royal la ultimele alegeri prezidențiale, afirmă direct: „Este de-acum mort. Nimeni, ori aproape nimeni nu îndrăznește să o spună. Dar toată lumea, ori aproape toată lumea, o știe.“ Ceea ce implică un număr de provocări tot mai presante pentru partidele de centru-dreapta care nu se pot mulțumi pur și simplu cu avantajele rezultate din eșecul adversarilor lor de idei. Este nevoie de regândirea cadrelor conservatorismului liberal în raport cu aventura istorică a globalizării, cu dificultățile menținerii sistemului de welfare, cu problemele generate de imigrare, cu necesitatea continuării Războiului din Afganistan și lupta împotriva flagelului terorist.

„Socialismul în Europa nu pare să mai aibă un viitor“, spune Tony Judt. Ceea ce creează de fapt un nou spațiu cultural, politic și ideologic, cu noi tensiuni, noi dileme, noi rătăciri și noi posibile radicalisme colectiviste. Mitul postistoriei s-a dovedit precar și efemer. Cum spuneam, dacă stânga democratică trăiește un puternic recul, există întotdeauna forțe neonihiliste care se pregătesc de o nouă ofensivă. Tocmai de aceea este important să reținem lecțiile revoluțiilor din 1989, înainte de toate cele legate de construcția unor comunități democratice bazate pe libertate, proprietate privată, piața liberă, respect pentru valorile spiritului, decență, toleranță și civilitate.

Note

20. Articol publicat în revista 22 din data de 6 octombrie 2009.

Sugestii de lectură:21

Cangeopol, Liviu; Petrescu, Dan, Ce ar mai fi de spus: convorbiri libere într-o țară ocupată, prefață de Vladimir Tismăneanu, Minerva, București, 1990.

Cesereanu, Ruxandra, Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții, Polirom, Iași, 2004.

Codrescu, Andrei, Gaura din steag. Povestea unei reveniri și a unei revoluții, trad. rom. de Ioana Avădani, Curtea Veche, București, 2008.

Dahrendorf, Ralf, După 1989, trad. rom. de Mona Antohi, Humanitas, București, 2001.

Dahrendorf, Ralf, Reflecții asupra revoluției din Europa, trad. rom. de Marina Sandu, Humanitas, București, 1993.

Garton Ash, Timothy, Foloasele prigoanei: eseuri despre destinul Europei Centrale și de Est. Lanterna magică: martor la revoluția din ’89 la Varșovia, Budapesta, Berlin și Praga, trad. rom. de Catrinel Pleșu, Editura Fundației Culturale, București, 1997.

Garton Ash, Timothy,Istoria prezentului, trad. rom. de Cătălin Constantinescu, Polirom, Iași, 2002.