— Master, încercaţi să fiţi mai deştept ca mine! Vi se citeşte pe faţă că aţi putea s-o păţiţi.

— Zău? Cum aşa?

— Sînteţi prea delicat, prea subţire; mirosiţi a parfum. Un indian, privindu-vă frizura, s-ar prăbuşi de spaimă. Costumul, fără o pată, fără un fir de praf pe el. Aşa, daţi-o naibii, n-o să găsiţi norocul în Vest!

— Nu am intenţia să-l caut numaidecît acolo.

— Fiţi atunci amabil şi povestiţi-mi cîte ceva despre condiţia dumneavoastră socială, profesie, ocupaţie.

— Am studii.

I-am răspuns cu oarecare mîndrie. Dar el îmi zîmbi alene — pe figura lui suptă zîmbetul părea mai curînd un rînjet sfidător — şi clătină din cap:

— Studii! Vai şi amar! Vă închipuiţi, probabil, că sînteţi grozav? Aflaţi că tocmai oamenii de soiul dumneavoastră sînt cei mai neajutoraţi cînd e vorba să-şi caute norocul. Aveţi vreo slujbă?

— Da, la New York.

— Ce fel?

Avea un mod al lui de a întreba; parcă te obliga la răspuns. Totuşi, de astă dată nu-i puteam spune adevărul.

— Sînt angajat la un bancher şi am venit încoace în interes de serviciu.

— Bancher? Asta-i altă poveste. Înseamnă că drumul e mult mai neted decît credeam. Ţineţi-vă de slujbă, sir Nu orice om cu studii se bucură de un angajament la băncile americane. Şi încă la New York! În cazul acesta, vă bucuraţi de multă încredere, mai ales că sînteţi încă foarte tînăr. Cînd trimiţi pe cineva de la New York spre sud, nu alegi pe un oareşicare, ci pe un om care prezintă toată siguranţa. Îmi pare bine că m-am înşelat în presupunerea mea! Va să zică, aveţi de rezolvat o chestiune financiară?

— Cam aşa ceva.

— Hm!

Mă cîntări iarăşi din ochi şi, cu zîmbetu-i ştiut, continuă:

— Şi totuşi, cred că aş putea să ghicesc adevăratul scop al prezenţei dumneavoastră aici.

— Mă îndoiesc.

— Fie! Vă dau însă un sfat. Cînd nu vreţi să se observe că vă aflaţi aici în căutarea cuiva, atunci stăpîniţi-vă bine ochii. I-aţi măsurat cu atîta interes pe clienţii localului şi i-aţi cercetat prin geam pe trecători, încît nu încape îndoială că urmăriţi pe cineva. Am ghicit?

— Da, master. Vreau să întîlnesc o persoană căreia nu-i ştiu adresa.

— Întrebaţi pe la hoteluri.

— N-am obţinut nimic; chiar şi osteneala poliţiei a fost zadarnică.

Din nou se instala pe chipul lui acel zîmbet pe care-l voia amabil. Îmi dădu un bobîrnac, amuzîndu-se:

— Master, sînteţi totuşi un greenhorn, un greenhorn desăvîrşit.

Nu mi-o luaţi în nume de rău, dar ăsta-i adevărul.

Atunci îmi dădui, fireşte, seama că vorbisem prea mult. Ceea ce dînsul se grăbi să-mi confirme:

— Sînteţi aici într-o chestiune care seamănă oarecum cu o afacere financiară. După cum spuneaţi, omul în cauză e căutat şi de poliţie. Dumneavoastră înşivă cutreieraţi străzile şi localurile ca să-l depistaţi... Nu mi-ar spune lumea Old Death dacă nu aş şti cu cine am onoarea...

— Ei, cu cine, sir!

— Cu un detectiv, cu un poliţist particular însărcinat să rezolve o chestiune mai mult de familie decît una penală.

Omul acesta era, într-adevăr, un psiholog îndrăcit. Să mă fi dat bătut recunoscîndu-mi identitatea? Nu. Aşadar, am negat categoric:

— Preţuiesc, sir, agerimea dumneavoastră, dar în cazul de faţă aţi dat greş.

— N-aş crede!

— Cu siguranţă!

— Well! Vă priveşte dacă-mi spuneţi sau nu adevărul. Nu pot şi nici n-am de gînd să vă silesc. Dar dacă doriţi să nu vi se citească intenţiile, fiţi, vă rog, mai puţin străveziu. E vorba de bani. Şi iată că misiunea îi e încredinţată unui greenhorn; se procedează deci cu discreţie; aşadar, omul căutat este un prieten intim sau chiar rudă cu păgubitul. Ceva necurat e în orice caz la mijloc, altminteri poliţia nu v-ar fi făgăduit asistenţă. Probabil că respectivul a căzut în mrejele unui escroc care îl exploatează. Da, da, nu vă uitaţi aşa la mine, sir Vă miră fantezia mea? Păi, un westman iscusit reconstituie din două urme de paşi drumul de aici pînă-n Canada şi rareori greşeşte.

— Ce să spun, master, dispuneţi de o imaginaţie formidabilă!

— Pshaw! Din partea mea, tăgăduiţi totul. N-am nimic de pierdut.

Cunosc oraşul destul de bine şi v-aş fi un sfetnic bun. Dacă socotiţi însă că, procedînd după cum vă taie capul, veţi ajunge mai repede la ţintă, mă rog, foarte frumos; dar nu ştiu, zău, dacă e şi util.

Se ridică de pe scaun şi scoase din buzunar o pungă veche de piele ca să-şi achite consumaţia. Mi-am zis că-l voi fi jignit cu neîncrederea mea şi am încercat să şterg efectul:

— Sînt lucruri pe care nu e bine să le spui şi altora, cu atît mai puţin unui necunoscut. Totuşi, departe de mine intenţia de a vă indispune. Cred că...

— Ai-ai! Mă întrerupse el aruncînd o monedă pe masă. Nici vorbă de indispoziţie. Nu mă simt deloc jignit. Dar aveam cele mai bune gînduri pentru că, să zic aşa, un ce al persoanei dumneavoastră mi-a stîrnit interesul.

— Poate să ne revedem.

— Cam greu. Chiar astăzi plec în Texas şi de acolo în Mexic. Nu cred că plimbarea dumneavoastră să se desfăşoare pe aceeaşi rută, aşa că... farewell, sir! Rămas-bun! Şi la o adică, mă rog, amintiţi-vă că v-am făcut greenhorn. Din partea lui Old Death puteţi s-o acceptaţi cu tot calmul. N-am spus-o ca să vă insult şi, dacă nu greşesc, unui novice îi şade foarte bine să nu se încreadă în propriile-i calităţi.

Luă din cuier pălăria cu boruri largi, îşi aruncă în spinare harnaşamentul şi, apucînd flinta, dădu să plece. Dar nu făcu nici trei paşi, că se întoarse grăbit.

— Să nu vă fie cu supărare, sir! îmi şopti. Am şi eu studii şi îmi amintesc, ca să zic aşa, cu mare haz, ce dobitoc înfumurat am fost pe vremuri. Good bye!

De data aceasta părăsi într-adevăr localul. Îl urmării cu privirea pînă ce făptura-i deşirată, amuzîndu-i pe trecători, se pierdu în mulţime. Mă sileam să-i port pică, dar, în ciuda străduinţei, nu izbuteam. Înfăţişarea lui deşteptase în mine un fel de compasiune; Rostea vorbe dure, în schimb, glasul îi era blînd şi