a pierdut bătălia cu forţa de gravitaţie. Exact cu o clipă înainte ca motorul să se oprească, a schimbat direcţia şi avionul a început să plonjeze răsucindu-se cu botul în jos. Când a ajuns aproape de lac, a tras de manşă şi a început să zboare razant deasupra lui, rezistând cu greu impulsului de a înmuia trenul de aterizare în apă.

9. Avionul execută o răsucire completă în sensul zborului, fără a schimba înălţimea sau direcţia.

O fetiţă cu părul împletit în codiţe a ieşit în fugă dintr-o cabană – singura casă de pe malul de nord al lacului – şi s-a oprit pe un mic debarcader. Ţopăia de colo-colo şi îşi flutura mâinile. Ollie a înconjurat lacul cu avionul uşor înclinat pe o parte şi a dat obişnuitul lui spectacol pentru publicul format dintr-o singură persoană. Fetiţa, pe care o cunoştea doar de sus, din aer, era probabil la şcoala primară. Atrasă de zgomotul puternic al motorului, ieşea deseori din casă pentru a-l urmări. După ce fetiţa s-a aşezat pe debarcader, Ollie s-a năpustit cu avionul spre înalt cu o serie de tonouri, după care a redresat avionul. Apoi s-a dat peste cap, a făcut o inversiune10, un luping interior11 şi o serie de răsuciri.

10. Avionul execută pe spate o jumătate de buclă, se redresează şi îşi continuă zborul în direcţia opusă, la o înălţime mai mică.

11. Avionul execută o buclă în plan vertical, plecând cu botul în jos.

Pentru final, s-a decis să facă o acrobaţie mai puţin folosită, dar mai solicitantă, la limită. Mai întâi un sfert de buclă care a trimis avionul ţâşnind drept în sus cu motorul la maximum. Vântul şuiera. Adrenalina o luase la galop. Avionul a tot urcat până când şi-a pierdut elanul, apoi a rămas o secundă suspendat, înainte de a cădea cu spatele. În timp ce botul biplanului se îndrepta încet spre pământ, a împins manşa înainte şi a trimis avionul în picaj, după care a tras cu putere de ea şi a redresat aparatul la doar câţiva metri de apa lacului, mult prea aproape. Îşi simţea sângele pulsându-i în urechi. Apoi a văzut-o pe fetiţă bătând din palme de pe mal.

În timp ce trecea în mare viteză pe deasupra casei, a scos din jachetă o foaie de hârtie legată de o bucăţică de lemn. A lăsat să cadă pacheţelul care a aterizat uşor pe un petic de iarbă, la câteva zeci de metri de ţărm. Fetiţa a alergat spre el, a desfăcut bucata de sfoară şi a citit biletul.

Îţi mulţumesc pentru că eşti o spectatoare nemaipomenită. Ollie.

Fetiţa a fluturat braţele. Iar el a zburat mai departe.

Ollie a redus viteza şi a zburat în zigzag spre casă, trăgând cât mai mult de timp înainte să se apuce de treburile care îl aşteptau la fermă. Pe măsură ce se apropia de Buxton, pădurea deasă de pini se retrăgea din faţa lanurilor foşnitoare de porumb, a câmpurilor de cartofi şi fâneţelor. Când a zărit ferma părintească, a băgat de seamă că în locul camionetei stătea o maşină strălucitoare, model nou. A trecut în viteză pe deasupra şi a zărit în faţa verandei un bărbat în haine închise la culoare. A cotit spre pistă înclinând avionul şi a aterizat. Ollie a oprit motorul, a ieşit din carlingă şi s-a îndreptat spre casă. Când s-a apropiat, a aruncat o privire mai atentă asupra maşinii, un Plymouth 1939, inconfundabil cu plafonul lui alb şi laturile verzi. Poliţistul din Portland a coborât din verandă cu cascheta în mână, lăsând la vedere creştetul pleşuv şi perciunii cărunţi.

— Oliver Evans? a întrebat el.

Ollie a simţit un ghem în stomac.

— Da.

— A avut loc un accident.

Ollie a rămas cu gura căscată.

— Este vorba de părinţii tăi.

— Sunt bine?

Poliţistul şi-a şters faţa cu o batistă scoasă din buzunar.

— Îmi pare rău.

Ollie a simţit un şoc. S-a îndoit de mijloc de parcă ar fi primit un pumn în stomac.

— Nu se poate, a scâncit el neîncrezător.

L-a năpădit un val de gânduri şi emoţii, simţind cum se învârte pământul cu el. Năucit şi cu picioarele moi, a fost ajutat de poliţist să urce în maşină. După ce au pornit, mirosul stătut de trabuc dinăuntru i-a întors stomacul pe dos.

— Şoferul era băut, a spus poliţistul strângând volanul cu putere. A trecut pe culoarea roşie, a virat brusc şi a intrat pe trotuar, izbindu-i pe părinţii tăi, care tocmai ieşeau din feroneria Casco.

— Trebuie să fie o greşeală, a insistat el.

Capul îi zvâcnea, iar inima îi era răvăşită de furie şi disperare.

Poliţistul a tuşit să-şi dreagă glasul.

— Aş vrea să fie aşa, băiete.

Ollie s-a aşezat cu greu în maşină, înmuiat tot, ca o paiaţă cu sforile tăiate.

Nu se poate aşa ceva! Îi venea să deschidă uşa şi să sară din mers, orice, numai să scape de coşmarul ăsta. Cu ochii plini de lacrimi, şi-a îngropat faţa în mâini. Şi-a muşcat buza şi a simţit un gust metalic.

Douăzeci de minute mai târziu, a ajuns la morga districtului Cumberland. În aer plutea un miros de alcool. Medicul legist, un bărbat slab cu un aer resemnat, care se spăla pe mâini la o chiuvetă, a oprit apa şi l-a condus pe Ollie spre un perete de sertare frigorifice placate cu nichel. Medicul şi-a şters mâinile de halatul de laborator, a desfăcut două încuietori şi a tras trupurile afară.

Inima lui Ollie s-a frânt. A izbucnit în plâns. Un crâmpei de imagine cu tatăl lui culegând margarete, floarea preferată a mamei. Altul, cu imaginea mamei care strecura un bileţel în