depou şi pe clădirea gării. Apoi ocupăm un tren care se afla la peron şi pornim cu el spre Nicolina. În gara Nicolina cineva schimbă macazul şi pătrundem cu tren cu tot în ateliere. Coborâm. În ateliere, nimeni. Pe una din clădiri, steagul roşu. Eu încep să mă caţăr pe nişte trepte de fier prinse în perete luând în gură un steag tricolor. Cu oarecare greutate, pentru că era o înălţime mare, ajung până la acoperiş. Mă ridic deasupra şi mă târăsc până la vârf. Smulg steagul roşu şi în mijlocul uralelor în adevăr de nedescris, care se prelungesc câteva minute, ridic şi leg steagul tricolor. De acolo am vorbit. Dincolo de ziduri, comuniştii se adună mereu în masă compactă şi manifestează ameninţător. O muzică infernală. Înăuntru urale, afară huiduieli şi înjurături. Cobor încet până jos. Pancu dă ordin de plecare. La poartă însă comuniştii masaţi barează ieşirea şi strigă: „Să vină Pancu şi Codreanu!”. Trecem 30 de metri înaintea mulţimii şi pornim spre poartă. La mijloc, Pancu, în dreapta un meseriaş, Mărgărint şi în stânga eu. Toţi trei cu mâinile în buzunare pe revolvere înaintăm fără să vorbim nimic. Cei din poartă ne privesc tăcuţi şi nemişcaţi. Iată-ne la câţiva paşi. Mă aştept la un ţiuit de glonţ pe la ureche. Păşim înainte drepţi şi hotărâţi. Totuşi un moment sufletesc neobişnuit. Suntem la doi paşi. Comuniştii se dau într-o parte şi alta lăsându-ne loc liber. Pe o distanţă de aproape zece metri, trecem într-o tăcere mormântală, prin mijlocul lor. Nu ne uităm nici la dreapta nici la stânga. Nu se aude nimic, nici măcar răsuflarea omenească.

  Din urmă vin ai noştri. Trec şi ei, dar nu se mai păstrează tăcerea. Încep înjurături, ameninţări de ambele părţi. Nici o încăierare. Ne îndreptăm compacţi pe linia ferată spre gara Iaşi. Pe deasupra atelierelor bate vântul în pânza tricolorului biruitor.

  Efectul moral al acestei acţiuni este incomparabil. Iaşiul huieşte. Pe stradă nu se vorbeşte decât de Garda Conştiinţei Naţionale. Un curent de redeşteptare românească pluteşte prin aer. Trenurile duc mai departe, spre cele patru părţi ale ţării, reînvierea.

  Ne dăm seama, că bolşevismul va fi învins, pentru că în faţa lui, la dreapta, la stânga s-a ridicat o barieră de conştiinţă care nu-i va mai permite să se extindă.

  Toate drumurile de înaintare îi sunt închise. De acum va trebui să dea înapoi.

  Nu mult după aceasta a intervenit şi acţiunea întreprinsă de guvernul Generalului Averescu care a tăiat orice perspectivă acestei mişcări.

  SOCIALISMUL NAŢIONAL-CREŞTIN. SINDICATELE NAŢIONALE.

  Garda Conştiinţei Naţionale a fost o organizaţie de luptă, de dărâmare a adversarului.

  De multe ori vorbeam cu Pancu în serile lui 1919, căci necontenit eram împreună şi aproape regulat la masa sa. Şi-i spuneam:

  — Nu-i de-ajuns să învingem comunismul. Trebuie să şi luptăm pentru dreptatea muncitorilor. Au dreptul la pâine şi dreptul la onoare. Trebuie să luptăm în contra partidelor oligarhice, creând organizaţii muncitoreşti naţionale care să-şi poată câştiga dreptatea în cadrul statului, nu în contra statului.

  Nu admitem nimănui ca să caute şi să ridice pe pământul românesc alt steag decât acela al istoriei noastre naţionale. Oricâtă dreptate ar putea avea clasa muncitoare, nu-i admitem ca să se ridice peste şi împotriva hotarelor ţării. Nu va admite nimeni ca pentru pâinea ta să pustieşti şi să dai pe mâna unei naţii străine de bancheri şi cămătari, tot ce a agonisit truda de două ori milenară a unui neam de muncitori şi de viteji. Dreptatea ta, în cadrul dreptăţii neamului. Nu se admite ca pentru dreptatea ta să sfarmi în bucăţi dreptatea istorică a naţiei căreia aparţii.

  Dar nici nu vom admite ca la adăpostul formulelor tricolore, sa se instaleze o clasă oligarhică şi tiranică, pe spatele muncitorilor de toate categoriile şi să-i jupoaie literalmente de piele, fluturând prin văzduh necontenit: Patrie – pe care n-o iubesc – Dumnezeu – în care nu cred, – Biserică – în care nu intră niciodată, – şi Armată – pe care o trimit la război cu braţele goale.

  Acestea sunt realităţi, care nu pot fi embleme pentru escrocherie politică în mâna unor scamatori imorali.

  Am început apoi organizarea muncitorilor în sindicate naţionale şi chiar a unui partid politic: „Socialismul naţional-creştin” (1. Nu auzisem pe acea vreme de Adolf Hitler şi de Naţional-Socialismul german.). Pancu a scris atunci:

  CREZUL SOCIALISMULUI NAŢIONAL-CREŞTIN

  „Cred într-unul şi nedespărţit Stat Român de la Nistru la Tisa, cuprinzătorul tuturor Românilor şi numai al Românilor, iubitor de muncă, cinste şi în frica lui Dumnezeu cu durere de ţară şi neam. Dătătorul de drepturi egale, civile şi politice la bărbaţi şi femei. Protector al familiei, salariind funcţionarii şi muncitorii pe baza numărului de copii şi pe baza muncii depuse, înţelegând cantitatea şi calitatea, şi într-unul Stat sprijinitor al armoniei sociale prin restrângerea numărului de grade; iar pe deasupra salariului socializând fabricile, proprietatea tuturor muncitorilor, şi pământul distribuit tuturor plugarilor.

  Repartizarea beneficiilor între patron (stat sau particular) şi muncitori. Patronul (particular) pe lângă salarierea muncii sale va primi un procent descrescând proporţional cu mărimea capitalului. Şi într-unul Stat asigurător al muncitorilor prin „fondul riscurilor”. Întemeietor de depozite de hrană şi îmbrăcăminte pentru muncitori şi funcţionari care organizaţi în sindicate naţionale vor avea reprezentanţi în comitetele administrative de pe lângă diferite instituţii industriale, agricole şi comerciale.

  Şi într-unul mare şi puternic „părinte al muncitorilor” şi Rege al ţăranilor, „Ferdinand I-iu”, care pentru fericirea României totul a jertfit şi care pentru mântuirea noastră una cu poporul s-a făcut. Care în fruntea oştilor de la Mărăşti şi Mărăşeşti a biruit, şi care din nou cu dragoste şi încredere se uită către ostaşii ce-i datorează credinţă, şi care vor găsi în cazărmi o adevărată şcoală a naţiunii, pe care să o treacă în termenul de un an.

  Într-un tricolor înconjurat cu razele Socialismului Naţional-Creştin, simbol de armonie între fraţii şi surorile României Mari.

  Într-una Sfântă Biserică Creştină cu Preoţi trăind din Evanghelie şi care să se jertfească apostoleşte pentru luminarea