biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Radu Paraschivescu descarcă carți de dragoste online gratis PDf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Radu Paraschivescu descarcă carți de dragoste online gratis PDf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 5 6 7 ... 44
Mergi la pagina:
al telefonului e însoţit de o înviorătoare ofertă muzicală. Mai simplu spus, tonurile de apel sunt începuturi de manea, aşa cum se cuvine să aibă orice nesimţit care se respectă. Respectivele apeluri au enorma calitate că se aud dintr-un capăt în celălalt al autobuzului, astfel încât replierea din calea şuvoiului de sunete văicăreţe devine imposibilă. Relativa linişte din autobuz se destramă de îndată ce se aud primele măsuri din Aş da zile de la mine sau Of, viaţa mea. Sigur, dacă remarci că în jurul tău femeile sunt mai numeroase decât bărbaţii, le poţi răsfăţa cu deja celebra producţie centrată în jurul unei observaţii demne de conferinţele internaţionale despre sănătatea reproducerii: „Pe la spate, pe la spate, / C-aşa vreau fetele toate”. Oricum, nu e înţelept să omiţi niciuna dintre cele peste douăzeci de variante de apel. Şi chiar dacă nu toţi pasagerii din autobuz au aflat de Nicolae Guţă, Vali Vijelie, Florin Salam sau Dan Bursuc, li se oferă gratuit prilejul unei salutare puneri în temă.

  Acum, în ce te priveşte, ţi-ai făcut datoria. Mai urmează doar mica doză de feedback, necesară pentru orice demers novator. Ca să vezi cum interiorizează colegii de transport această experienţă de o indicibilă prospeţime, uită-te înjur cu un aer mândru, de erou civilizator. Afişează o satisfacţie ţanţoşă, de om care ştie perfect ce anume le place (sau ar trebui să le placă) vecinilor. Pipăie-ţi şapca trasă pe cap şi asigură-te că are cozorocul la spate, aşa cum cere alfabetul nesimţirii vestimentare. Iar dacă vezi cumva vreun nemernic neconvertit la religia lălăielii unsuroase şi a tremurului buricoid, priveşte-l în ochi, molfăie zdravăn guma din gură până faci un balonaş care explodează sec şi – pour la bonne bouche – scoate un râgâit concluziv, de canibal care tocmai s-a ospătat cu o coapsă de misionar. O să constaţi că mesajul astfel subliniat rămâne pe vecie în mintea receptorului.

  Să spunem două vorbe şi despre nesimţiţii care acţionează în mici falange organizate fără cusur. Ne aflăm, fireşte, tot în autobuz, dar la o oră târzie, când lumea a cam ajuns acasă, iar scaunele ocupate sunt mai puţine decât cele libere. Acesta e momentul de graţie al unui cvartet, cvintet sau sextet de inşi despre care ştii din clipa când se suie în autobuz că sunt – vorba unui promo TV – „antrenaţi pentru spectacol”. Toţi arborează un soi de lehamite densă, rodul unei premature dezabuzări. Sunt îmbrăcaţi cu nişte pantaloni lălâi, cu turul la o jumătate de metru mai jos decât ar fi normal, au nelipsitele şepci pe scăfârlii, iar unul dintre ei duce în scobitura braţului un casetofon argintiu pe care-l priveşte tandru şi posesiv, ca pe un bebeluş ridicat din cărucior pentru a fi instalat în pătuţ. Numai că bebeluşul are baterii şi funcţionează la capacitatea maximă a difuzoarelor. Cei patru, cinci sau şase nesimţiţi nu s-ar auzi nici dacă ar sta strânşi unul în altul, darămite răsfiraţi pretutindeni în vehicul.

  Nu am făcut întâmplător această ultimă observaţie. Lăbărţarea incontinentă este un alt reflex al nesimţitului, mai ales dacă acesta acţionează în grup / celulă / ceată. Doi ipochimeni se prăvălesc pe scaunele din faţă, alţi doi iau în stăpânire mijlocul, iar restul până la şase ocupă zona din spate. Previzibil, casetofonul e plasat în zona mediană, pentru ca răspândirea lăturilor cântate să se facă fără discriminări în rândul călătorilor (de data asta puţini) prinşi în ambuscadă. Mai mult, într-o asemenea demonstraţie de forţă nesimţitorie, parcă e păcat să stai pe scaun ca pasagerii obişnuiţi. Locul trebuie ocupat cu mişcări viforoase, ca nu cumva să-ţi faci de ruşine îndrituirile. Aşadar, nu te aşeza pur şi simplu. Trânteşte-te năprasnic în scaun. Pe urmă tolăneşte-te lenevos, întinzându-ţi picioarele cât poţi de mult, chiar dacă în felul ăsta îl tamponezi sau îl cotonogeşti pe imprudentul aşezat pe scaunul din faţă.

  Imediat după ce-ai obţinut acest amplasament inconfundabil, pune-te pe un tropăit agresiv, care să-ţi evoce recentul plonjon în universul lui Sorin Copilul de Aur, căruia te abandonaseşi înainte să te sui în autobuz. Şi nu pierde din vedere că picioarele nu sunt singurele care contează în acest memento sacadat şi agasant pentru cei din jur. Foloseşte-ţi şi mâinile cu aceeaşi forţă generoasă. Izbeşte ritmat cu palma în scaunul din faţă sau în bara de susţinere cea mai apropiată. Iar dacă ai întâmplător o monedă la îndemână, n-o lăsa să zacă neexploatată pe fundul buzunarului. Păstrează ritmul bătând cu ea în geam, până când pasagerul cel mai puţin rezistent se întoarce şi-ţi atrage atenţia că-l deranjezi. Dacă se întâmplă aşa ceva, nu te emoţiona inutil. Pasagerul e singur, pe când tu stai sub ocrotirea unei găşti care abia aşteaptă să-ţi sară în ajutor. În condiţiile astea, tratează-l cum ştii mai bine: râzându-i în nas şi invitându-l să-şi vadă de-ale lui. În cazul în care totuşi omul nu se astâmpără, ai dreptul – dacă nu cumva chiar datoria – să iei atitudine într-un mod ceva mai plastic. De pildă, printr-o flatulenţă percutantă şi ofensivă, de natură să-i procure nemulţumitului răsfăţul suplimentar al izului de iahnie prelucrată digestiv şi de hidrogen sulfurat. Inutil de spus, artificiul se cere însoţit de râsete guturale, bătăi cu palmele peste coapse şi eventual ridicarea degetului mijlociu.

  Îţi înţeleg jubilaţia, nesimţitule, şi ştiu că e greu să treci peste euforia momentului. Dar nu uita că ai urcat în autobuz alături de alţi campioni ai cherestelei groase şi că se cuvine să profiţi de prezenţa lor. E de neiertat să ocupi faţa, centrul şi spatele unui mijloc de transport în comun fără să angajezi discuţii hăulite, presărate cu măscări şi purtate cu vehemenţa vocală a majurilor ieşiţi la instrucţie. Nesimţiţii născuţi, nu făcuţi, stau la câţiva metri unii de alţii şi înving distanţa prin surplus decibelic. Întrebarea răcnită din spate trebuie să şuiere fioros pe la urechile pasagerilor nevinovaţi şi să vibreze în aerul stătut din autobuz, înainte să ajungă la destinaţie. Răspunsul urmează obligatoriu acelaşi traseu, corodând nervul acustico-vestibular al celor câţiva martori la dialog. Se ştie, nesimţitul nu vorbeşte

1 ... 5 6 7 ... 44
Mergi la pagina: