Onoare, repetă el. Iar toate astea-ţi cereau să rămâi la Winterfell, acolo unde te-a lăsat Mâna. Nu, doamna mea, ceva s-a întâmplat. Această călătorie bruscă a ta dezvăluie o anumită chestiune urgentă. Te implor, lasă-mă să te ajut. Prietenii buni şi vechi nu ar trebui să ezite să se bazeze unul pe celălalt. Se auzi o bătaie uşoară în uşă. Intră, strigă Degeţel.

Bărbatul care intră era durduliu, parfumat, pudrat şi chel ca un ou. Pună o vestă ţesută cu fir de aur, peste o robă de mătase purpurie, iar în picioare avea papuci cu vârful ascuţit, din catifea moale.

– Lady Stark, zise el, luându-i mâna în ambele palme, să vă văd din nou, după atâţia ani, este o mare bucurie. Pielea sa era moale şi umedă, iar respiraţia îi mirosea a liliac. Oh, bietele dumneavoastră mânuţe! V-aţi ars, cumva, scumpă doamnă? Degetele vă sunt atât de delicate...Bunul nostru Maester Pycelle prepară o pomadă minunată, să vă trimit un borcan?

Catelyn îşi trase degetele din strânsoarea sa.

– Vă mulţumesc, domnul meu, dar Maester Luwin mi-a oblojit deja rănile.

Varys dădu repede din cap.

– M-a mâhnit să aud despre fiul dumneavoastră. E atât de mic! Zeii sunt cruzi.

– Oh, cu asta sunt de acord, Lord Varys, zise ea. Titlul nu era decât o formă de curtoazie, pentru că era membru al consiliului; Varys nu era stăpân peste nici un domeniu în afară de plasa lui de păianjen, stăpân peste nimic altceva decât zvonuri.

Eunucul îşi întinse palmele moi.

– Sper că suntem de acord şi în alte privinţe, scumpă doamnă. Am o mare preţuire pentru soţul dumneavoastră, noua noastră Mână, şi ştiu că amândoi îl iubim pe Regele Robert.

– Da, fu ea obligată să spună. Desigur.

– Niciodată nu a existat un rege mai iubit decât Robert al nostru, ciripi Degeţel. Zâmbea cu viclenie. Cel puţin aşa aude Lord Varys.

– Bună doamnă, zise Varys cu mare solicitudine, există oameni în Oraşele Libere care au puteri vindecătoare uluitoare. Spuneţi doar un cuvânt şi vi-l trimit pe unul dintre ei pentru dumneavoastră şi pentru scumpul Bran.

– Maester Luwin face tot ceea ce poate fi făcut pentru Bran, îi spuse ea. Nu avea de gând să discute despre fiul ei, nu aici, nu cu aceşti oameni. În Degeţel avea doar un dram de încredere, iar în Varys, deloc. Nu-i va lăsa să-i citească durerea. Lord Baelish mi-a spus că trebuie sa vă mulţumesc pentru că m-aţi adus aici.

Varys chicoti ca o fetiţă.

– Oh, da. Presupun că eu sunt vinovatul. Nădăjduiesc că o să mă iertaţi, blândă domniţă. Se aşeză pe un scaun şi-şi împreună mâinile. Mă întreb dacă v-am putea deranja cu rugămintea de a ne arăta şi nouă pumnalul?

Catelyn Stark se uită la eunuc fără să-i vină să creadă. Era un păianjen, se gândi ea alarmată, un vrăjitor, sau chiar mai rău. Cunoştea lucruri pe care nimeni nu le-ar fi putut şti, afară doar dacă nu cumva...

– Ce i-aţi făcut lui Ser Rodrik? întrebă ea.

Degeţel fu luat pe nepregătite.

– Mă simt ca un cavaler care se duce la luptă fără lance. Despre ce pumnal este vorba? Cine-i Ser Rodrik?

– Ser Rodrik Cassel este maestrul armurier de la Winterfell, îl informă Varys. Vă asigur, Lady Stark, că nu i s-a întâmplat nimic bunului cavaler. Ne-a căutat aici pe la începutul amiezii. A vizitat, împreună cu Ser Aron Santagar, armureria şi au discutat despre un anume pumnal. Cam pe la apus, au plecat din castel împreună şi s-au dus la magherniţa aceea îngrozitoare unde aţi tras dumneavoastră. Sunt tot acolo, bând în sala de mese şi aşteptând să vă întoarceţi. Ser Rodrik a fost foarte nefericit să vadă că aţi plecat.

– Cum de ştiţi toate acestea?

– Din ciripitul păsărelelor, zise Varys zâmbind. Eu ştiu tot, scumpă doamnă. Aceasta este natura slujbei mele. Dădu apoi din umeri. Aveţi pumnalul la dumneavoastră, nu-i aşa?

Catelyn îl trase de sub mantie şi-l azvârli pe masă, în faţa lui.

– Iată. Poate că păsărelele dumneavoastră vă vor ciripi şi numele celui căruia îi aparţine.

Varys ridică pumnalul cu o grijă exagerată şi-şi trecu un deget peste tăiş. Ţâşni sângele şi el scoase un ţipăt lăsând pumnalul să cadă înapoi pe masă.

– Aveţi grijă, îi spuse Catelyn, este ascuţit.

– Nimic nu-şi poate păstra ascuţişul mai bine decât oţelul Valyrian, zise Degeţel pe când Varys îşi sugea degetul însângerat, aruncându-i lui Catelyn o privire dojenitoare şi morocănoasă.

Degeţel strânse uşor pumnalul în pumn, încercându-i mânerul. Îl aruncă în sus şi îl prinse din nou cu cealaltă mână.

– Ce echilibru minunat! Vrei să-l găseşti pe proprietarul lui, acesta-i singurul motiv pentru care ai venit? Nu ai nevoie de Ser Aron pentru asta, doamna mea. Ar fi trebuit să vii direct la mine.

– Şi dacă aş fi făcut-o, zise ea, ce mi-ai fi spus?

– Ţi-aş fi spus că există un singur pumnal ca ăsta la Debarcaderul Regelui. Apucă lama între degetul mare şi arătător, aduse pumnalul peste umăr şi-l aruncă în aer cu o zvâcnire exersată a încheieturii. Cuţitul se înfipse în uşă şi se împlântă adânc în lemnul de stejar, vibrând. Este al meu.

– Al tău?

Nu avea nici un sens. Petyr nu fusese niciodată la Winterfell.

– A fost al meu până la turnirul de onomastica Prinţului Jeffrey, zise el traversând încăperea pentru a scoate pumnalul din uşă. L-am susţinut pe Ser Jaime la turnir, împreună cu jumătate din curte. Rânjetul şmecheros al lui Petyr îl făcea să pară din nou doar un băiat. Când Loras Tyrell l-a azvârlit de pe cal, mulţi dintre noi am devenit ceva mai săraci. Ser Jaime a pierdut o sută de dragoni din aur, regina un colier de smaralde, iar eu propriul meu pumnal. Înălţimea Sa şi-a recuperat colierul, însă câştigătorul a păstrat restul.

– Cine? întrebă Catelyn, cu gura uscată de frică.

– Pezevenghiul, spuse Degeţel, în vreme ce Lord Varys o privea atent. Tyrion Lannister.

 

JON

 

Întreaga curte răsuna de cântecul săbiilor.

Sub lâna neagră, pielea întărită şi zalele de fier, transpiraţia luneca rece pe pieptul lui Jon, când se repezi la atac. Grenn se trase înapoi, apărându-se cu stângăcie. Când îşi ridică sabia, Jon trecu pe sub