biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Tata Bogat, Tata Sarac descarcă romane de dragoste gratis .PDF 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Tata Bogat, Tata Sarac descarcă romane de dragoste gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 59 60 61 ... 66
Mergi la pagina:
mulţi bani, şi nu pentru a plăti facturile.

Ştiu că pare dur, dar, aşa cum spuneam, dacă nu sunteţi duri în forul vostru interior, lumea vă va împinge care încotro. Dacă nu vă plac constrângerile financiare, găsiţi o formulă care să vă convină. Una ar fi reducerea cheltuielilor, depunerea banilor la Bancă, plata impozitelor pe venit înainte de termen, cumpărarea de fonduri mutuale şi perspectiva de a rămâne pentru totdeauna un oarecare. Numai că asta încalcă regula lui „Plăteşte-te pe tine mai întâi”.

Această regulă nu încurajează sacrificiul de sine sau abstinenţa financiară. Nu înseamnă plăteşte-te mai întâi pe tine şi apoi mori de foame. Viaţa e făcută ca să ne bucurăm de ea. Dacă veţi apela la geniul vostru financiar, veţi profita de toate avantajele vieţii, vă veţi îmbogăţi şi vă veţi plăti facturile fără a vă sacrifica stilul de viaţă. Asta este inteligenţa financiară.

 

6. PLĂTIŢI-VĂ BINE BROKERII. Puterea unui sfat bun. Adesea, văd diverşi oameni care pun în faţa casei lor câte o pancartă pe care scrie „Pentru vânzare, adresaţi-vă proprietarului”. Sau văd la televizor tot mai des o mulţime de oameni care susţin că sunt „brokeri cu reducere”.

Tatăl meu cel bogat m-a învăţat să procedez exact invers. El credea că experţii trebuie bine plătiţi şi am aplicat la rândul meu această politică. În prezent, am avocaţi, contabili, agenţi imobiliari şi agenţi de Bursă costisitori. De ce? Pentru că dacă, numai dacă, oamenii sunt experţi, înseamnă că serviciile pe care le prestează merită banii. Cu cât câştigă ei mai mult, cu atât câştig şi eu mai mult.

Trăim în Epoca Informaţională. Informaţia este nepreţuită. Un bun broker trebuie nu numai să vă furnizeze informaţii, ci şi să vă înveţe multe. Am câţiva brokeri dispuşi să facă asta pentru mine. Unii m-au învăţat când aveam puţini bani sau deloc şi încă mai lucrăm şi acum împreună.

Când plătesc un broker, este o nimica toată în comparaţie cu banii pe care îi fac datorită informaţiilor primite de la el. Îmi place când agentul imobiliar sau cel de Bursă câştigă o grămadă de bani, pentru că asta înseamnă de obicei că şi eu câştig o mulţime de bani.

În plus, un bun broker îmi protejează timpul care mi-ar fi necesar să fac aceşti bani - ca atunci când am cumpărat un teren viran pe 9.000 de dolari şi l-am vândut imediat pe 25.000 ca să-mi pot cumpăra mai repede un Porsche. Broker-ul este ochiul şi urechea voastră în raport cu cursul pieţei. Ei sunt acolo zi de zi, deci nu trebuie să fiu şi eu. Prefer să joc golf în acest timp.

De asemenea, cei care vând chiar ei casele probabil că nu pun prea mult preţ pe timpul lor. De ce să vreau să economisesc câţiva dolari când aş putea folosi timpul ăsta ca să fac mai mulţi bani sau ca să-1 petrec în mod plăcut? Ceea ce mi se pare ciudat este că mulţi oameni săraci sau din clasa mijlocie dau bacşişuri mari la restaurant, între 15 şi 20%, chiar când sunt prost serviţi, în schimb nu se îndură să dea între 3 şi 7 procente pentru un broker. Le place să dea bacşişuri care intră în coloana cheltuielilor şi să se scumpească la cei pe care i-ar putea socoti în coloana activelor. Acesta nu este un gest financiar inteligent.

Nu toţi brokerii sunt la fel. Din păcate, mulţi dintre ei sunt doar simpli vânzători. Cel mai rău este în cazul agenţilor imobiliari. Ei vând, dar personal nu au proprietăţi sau au foarte puţine. E o diferenţă enormă între un broker care vinde case şi unul care vinde investiţii. Acelaşi lucru este valabil pentru brokerii care vând acţiuni, obligaţiuni, fonduri mutuale şi asigurări şi îşi spun experţi financiari. Astea sunt basme. Săruţi o mulţime de broscoi până să apară un prinţ. Vorba aceea: „Nu întrebaţi niciodată un vânzător de enciclopedii dacă vă trebuie o informaţie dintr-o enciclopedie.”

Când intervievez un expert plătit pentru a-1 angaja, mai întâi îl întreb ce proprietăţi are sau ce acţiuni şi care este procentul pe care îl plăteşte în impozite. Acelaşi lucru este valabil şi pentru avocatul care se ocupă de plata impozitelor, cât şi pentru contabil. Am o contabilă care îşi vede de afacerea ei. Meseria ei este să ţină socotelile, dar afacerea ei este în domeniul imobiliar. Am avut un contabil care avea o afacere mică, dar nu avea proprietăţi imobiliare. L-am schimbat pentru că nu ne plăcea acelaşi tip de afaceri. Găsiţi-vă un broker care să pună la suflet interesele voastre. Mulţi brokeri îşi vor petrece vremea educându-vă şi astfel pot deveni cel mai bun activ pe care îl veţi întâlni vreodată. Fiţi corecţi şi majoritatea vor fi la rândul lor corecţi. Dacă nu vă gândiţi tot timpul decât cum să-i reduceţi comisioanele, de ce ar mai fi oare interesaţi să rămână în preajma voastră? E o logică elementară.

Aşa cum vă spuneam şi mai înainte, una dintre calităţile administrative o reprezintă felul în care vă descurcaţi cu oamenii. Mulţi nu ştiu decât să dirijeze oamenii pe care-i văd mai inteligenţi şi mai stăpâni pe un domeniu ca pe nişte subordonaţi la muncă. Mulţi manageri medii rămân medii şi nu reuşesc să fie avansaţi pentru că ştiu să se poarte cu subalternii lor, dar nu ştiu să se poarte cu şefii lor. Marele talent este să vă descurcaţi şi să-i plătiţi bine pe cei care sunt mai deştepţi decât voi în anumite domenii specifice. De aceea companiile au un comitet director. Ar trebui şi voi să aveţi. Asta este adevărata inteligenţă financiară.

 

7. FIŢI „DARNIC PRECUM UN INDIAN”. Aceasta este puterea de a obţine ceva din nimic. Când primii colonişti au venit în America, au fost surprinşi de un obicei specific indienilor de aici. Dacă unui colonist îi era frig, indianul îi dădea o pătură. Crezând că este vorba de un dar, colonistul se simţea jignit atunci când indianul i-o cerea înapoi.

Indienii, la rândul lor, se supărau atunci când îşi dădeau seama că indivizii veniţi pe meleagurile lor ar fi vrut să nu le mai dea pătura înapoi. De aici vine

1 ... 59 60 61 ... 66
Mergi la pagina: