În această lume a „coloanei activelor”, pentru a vă îmbogăţi este vital să fiţi darnici ca indienii. Prima întrebare a investitorului sofisticat este: „Cât de repede îmi pot recupera banii?” De asemenea, vrea să ştie cu ce se alege, adică lui ce-i rămâne. De aceea ceea ce se numeşte ROI – „Return Of and On Investment” (profitul la investiţii) - este atât de important.

De exemplu, am găsit un mic apartament la câteva străzi de unde locuiam ce fusese prescris în urma unei ipoteci. Banca dorea 60.000 de dolari şi eu am licitat 50.000, bani pe care i-au acceptat pur şi simplu pentru că am însoţit oferta cu un cec de 50.000 de dolari. Au înţeles că era ceva serios. Mulţi investitori mă vor întreba dacă nu cumva îmi blochez prea mulţi bani în felul acesta. Nu era mai bine să obţin un împrumut? În acest caz, răspunsul meu este nu. Compania mea de investiţii îl foloseşte actualmente ca un apartament de închiriat pentru lunile de iarnă, când în Arizona vin „păsările călătoare” şi chiria este de 2.500 de dolari pe lună, vreme de patru luni pe an. În afara sezonului se închiriază doar cu 1.000 de dolari pe luna. Cam în trei ani, mi-am recuperat banii. Acum deţin acest bun care îmi pompează bani lună de lună.

Acelaşi lucru se poate face şi cu acţiunile. Agentul meu de Bursă mă sună frecvent şi-mi recomandă să mut o sumă importantă de bani într-un anumit lot de acţiuni ale unei companii care urmează să facă o mişcare ce va determina creşterea preţului acţiunilor, cum ar fi, de exemplu, anunţarea unui nou produs. Îmi mut banii acolo o săptămână sau o lună, până îmi cresc acţiunile. Apoi îmi retrag suma iniţială şi nu mă mai interesează fluctuaţiile de pe piaţă, pentru că banii investiţi i-am recuperat şi se pot folosi în alte active. Banii mei intră şi ies şi obţin practic nişte bunuri gratuit.

Adevărul este că uneori am pierdut bani cu acest sistem. Dar întotdeauna nu mă joc decât cu banii pe care îmi pot permite să-i pierd. Pot spune că dintr-o medie de zece investiţii dau lovitura cu două sau trei, cinci sau şase stau pe loc şi pierd doua sau trei. Îmi limitez însă pierderile doar la banii pe care îi deţin în momentul respectiv.

Cei care urăsc riscurile îşi bagă banii în bancă. Pe termen lung, economiile sunt mai bune decât nimic. Dar durează să vă recuperaţi banii şi în majoritatea cazurilor nu obţineţi nimic pe gratis. Pe vremuri te mai alegeai cu ceva, dar acum rareori se mai întâmplă.

În cazul fiecăreia dintre investiţiile mele trebuie să existe un câştig, ceva pe gratis, un apartament, o mică magazie, o bucată de teren, o casă, nişte acţiuni sau nişte birouri pe gratis. Riscurile trebuie să fie limitate sau, în general, să se pornească de la această idee. Există cărţi dedicate exclusiv acestui subiect, pe care nu-1 voi aprofunda aici. Ray Kroc, celebru pentru McDonald's, a vândut francize de hamburgheri nu pentru că i-ar fi plăcut hamburgherii, ci pentru că dorea să obţină gratuit terenurile pe care se aflau aceste francize.

Deci, investitorii inteligenţi trebuie să se concentreze mai mult asupra profitului la investiţii; există nişte active pe care le puteţi obţine gratuit odată ce vă recuperaţi banii. Asta înseamnă inteligenţă financiară.

8. ACTIVELE DUC LA CUMPĂRAREA OBIECTELOR DE LUX. Puterea concentrării. Copilul unui prieten îşi luase prostul obicei de-a spânzura toţi banii pe care-i avea. Când a împlinit 16 ani, evident că şi-a dorit propria maşină. Justificarea era: „Toţi părinţii prietenilor mei le-au luat copiilor câte o maşină.” Copilul a vrut să intre în economiile lui şi să le folosească pentru un avans. Atunci m-a chemat tatăl lui.

„Crezi că ar trebui să-1 las s-o facă? Sau să procedez ca alţi părinţi şi să-i cumpăr eu maşina?”

Eu am răspuns: „Asta ar destinde atmosfera pe termen scurt, dar cu ce se va alege el ca lecţie de viaţă pe termen lung? Oare nu ar trebui să foloseşti această dorinţă a băiatului de a avea propria lui maşină pentru a-1 învăţa ceva?” Dintr-odată s-au aprins luminile şi el s-a grăbit spre casă.

Două luni mai târziu, m-am întâlnit din nou cu prietenul meu. „Şi-a luat băiatul tău maşina cea nouă?”, am întrebat.

„Nu. Dar i-am dat 3.000 de dolari pentru maşină. I-am spus să folosească banii mei în loc să intre în cei de studii.”

„Foarte generos din partea ta”, am spus.

„Nu chiar. Exista un impediment în obţinerea banilor. Ţi-am urmat sfatul şi am profitat de puternica lui dorinţă de a-şi cumpăra maşină spre a-1 învăţa ceva în plus.”

„Şi care era obstacolul?” am întrebat.

„Trebuia să mai jucăm o dată o partidă de CashFlow. Am jucat şi am avut o lungă discuţie despre cum pot fi folosiţi banii în mod înţelept. I-am făcut abonament la Wall Street Journal şi am mai luat câteva cărţi despre Bursă.”

Şi apoi am întrebat: „Care era ideea?”

„I-am spus că-i dau cei 3.000 de dolari, dar cu ăştia nu putea să-şi cumpere direct o maşină. Îi putea folosi ca să achiziţioneze şi să negocieze acţiuni, să-şi găsească propriul agent şi după ce va face 6.000 de dolari din cei 3.000, acei bani îi vor aparţine pentru maşină, iar cei 3.000 vor intra în fondul de studii.”

„Şi care a fost rezultatul?” am întrebat.

„A avut noroc la prima negociere, dar câteva zile mai târziu a pierdut tot ce a câştigat. După care a început să prindă gustul. În prezent, încă mai are o pierdere de 2.000 de dolari, dar interesul este crescând. A citit toate cărţile pe care i le-am cumpărat şi şi-a mai cumpărat şi altele. Devorează Wall Street Journal, caută indicii şi acum se uită la CNBC în loc de MTV. I-au mai rămas doar 1.000 de dolari, dar i-a crescut interesul şi a şi învăţat ceva din asta. El ştie că dacă pierde banii, în următorii doi ani va merge pe jos, fără maşină. Dar nu pare să-i pese. Aproape că nu-1