pâinea avea acelaşi gust neplăcut, ca de rumeguş. Ca de obicei, lui Bertie nu îi păsa, ba chiar a complimentat-o pentru ceaiul slab, din frunzele opărite de atâtea ori, încât abia mai colorau apa fierbinte. Susan a petrecut seara stând de vorbă cu Bertie despre porumbeii care se întorseseră acasă, un scurt episod luminos în mijlocul zilelor de deznădejde care păreau fără sfârşit. În tot acest timp, inima şi gândurile sale se îndreptau spre Ollie.

În zgâlţâielile tot mai puternice provocate de explozii, Susan a spălat vasele, apoi l-a ajutat pe Bertie să se aşeze în fotoliu, cu genunchii umflaţi urcaţi pe un taburet. Bătrânul a adormit repede. L-a învelit cu o cuvertură, a suflat în lumânare şi s-a dus la culcare, alungându-şi din minte gândul că s-ar putea să nu îl mai vadă niciodată urcând scările.

Şi-a astupat urechile cu vată din flaconul de aspirină al lui Bertie, şi-a ascuns capul sub nenumărate perne, dar tot nu a reuşit să scape de zgomotul bubuiturilor. Bombardamentul nu se mai oprea. Părea că Luftwaffe îşi mărise arsenalul, pentru că momentele de linişte îngrozitoare erau tot mai rare. Circulau zvonuri că asupra Londrei căzuseră într-o singură noapte treizeci de mii de bombe. Propagandă nazistă. Dacă era adevărat, fabricile germane produceau cantităţi uriaşe de armament. Era nevoie de kilometri întregi de bandă rulantă ca să umple atâtea proiectile, fără a mai pune la socoteală că piloţii germani erau antrenaţi să nu arate nici un fel de milă. La urma urmei, ce om ar lansa cu bună ştiinţă bombe asupra femeilor şi copiilor, dacă nu ar fi spălat pe creier? Spera ca britanicii să nu ajungă la asemenea grozăvii, oricât de catastrofală ar fi fost situaţia.

Când Susan s-a răsucit în pat, ghemotocul de vată i-a alunecat din ureche. A scotocit pe sub pernă în căutarea lui, şi atunci a auzit.

Cioc.

S-a ridicat în şezut, şi-a destupat şi cealaltă ureche şi s-a uitat spre fereastră. Perdeaua de camuflaj îi transformase dormitorul într-un abis întunecat, şi se simţea de parcă fusese scufundată într-o călimară. Mâinile au început să-i tremure. A aşteptat. Nimic. Numai ecoul bombelor. Cred că am înnebunit, şi-a zis, lăsându-şi capul la loc pe pernă.

Cioc.

I-a stat inima în loc.

Cioc...cioc...

A azvârlit cuvertura şi a fugit la fereastră.

Cioc...cioc...cioc...

A smucit perdeaua şi s-a uitat afară. Explozia unei bombe a aprins cerul, luminând penajul fluorescent al unui porumbel de neconfundat.

— Ducesa!

Porumbiţa a înclinat capul, apoi a ciocănit din nou în geam.

Cioc...cioc...

Susan s-a repezit să deschidă încuietoarea, rupându-şi două unghii, apoi a deschis fereastra. Încă o explozie pe cer. Iat-o! Ducesa. Aşezată pe pervaz cu capul într-o parte, părea surprinsă că lui Susan i-a luat atât de mult timp să deschidă geamurile.

A luat porumbiţa de pe pervaz şi a strâns-o la piept.

— Ducesa! Unde ai fost?

Porumbiţa uguia încetişor.

— Susan! a strigat Bertie de jos. Te simţi bine, draga mea?

Susan a ieşit în fugă din dormitor, izbindu-se cu umărul de perete. A bâjbâit după balustradă.

— Ducesa! S-a întors acasă!

— Dumnezeule!

S-a repezit pe scară. În timp ce o strângea mai bine în mâini, a simţit tubul de bachelită legat de piciorul ei şi a fost cât pe ce să se împiedice. A pus porumbiţa sub braţ, apoi a coborât ultimele trepte ţinându-se de balustradă. Când a păşit în sufrageria cufundată în întuneric, a auzit câteva trosnete înfundate – oasele bunicului ei, care încerca să se ridice din fotoliu.

Bertie a scăpărat un băţ de chibrit, a aprins lumânarea şi s-a dus şchiopătând la Susan. Încăperea s-a umplut de o lumină învăluitoare.

Ducesa a clipit din ochi.

— Doamne, Dumnezeule! a spus Bertie, frecându-se la ochi. Este chiar Ducesa!

Susan a sărutat porumbiţa pe căpşor.

— Pe unde-ai umblat? a întrebat Bertie şi a mângâiat-o uşor cu un deget.

Susan a ridicat porumbiţa pentru a-i arăta tubul roşu.

— La naiba! a exclamat Bertie, uitându-se la Susan. Are vreun mesaj?

— Nu m-am uitat.

Cu blândeţe, Bertie a prins-o pe Ducesa de picior. A desfăcut cu degetul mare clema de metal. A dus tubul la ureche şi l-a scuturat.

— Este ceva înăuntru? a spus ea şi a mângâiat-o pe Ducesa.

Bertie a dat din cap că da şi a început să scoată căpăcelul.

— Nu se poate, a spus Susan, oprindu-i mâna. N-avem voie.

Bertie s-a uitat la ea.

— Bine, dar este porumbelul tău. Nu face parte din misiune. Soldaţii ne-au luat-o din greşeală, şi pentru asta avem tot dreptul să aruncăm o privire. Draga mea, a spus el uitându-se spre măsuţa de lângă fotoliul său, poţi să-mi aduci ochelarii?

Susan a şovăit puţin, apoi i-a îndeplinit rugămintea.

Bătrânul şi-a pus ochelarii pe nas, a deşurubat căpăcelul tubului şi a lăsat să alunece bileţelul. Cu degete umflate de artrită, a derulat cu grijă peticul de hârtie. S-a uitat în grabă peste el şi ochii i s-au mărit.

— Ce scrie?

Bertie a răsuflat adânc şi i-a dat bileţelul. Susan a aşezat-o mai întâi pe Ducesa pe masă, apoi l-a luat să-l citească. Se aştepta să vadă ceva scris în franceză, sau poate într-o engleză stâlcită. Era însă cu totul altceva.

ALKFQ NPTMI HLCXP QNMVX PUTXI GQZKE HIQAN SYAEF AMVXQ PLWTR OSJWL IWLNF QLKDF SLIEF SOEVC PLEFV AMEFL YELFP JSPFD SKEAF RHBVC WYGHI OPAEF HUVQA URPXY QOSDM OPZQR TWNVI BZITE OPNCT IGBVM WPORL QBVXI OLKSE JGBMV PIXSW TZCOP VQWEM KWLKY YSLEK OPAVE CXPTY FJGLE KPQCX MBKSQ PEOJS TYAWM ZYRTP

Lui Susan i s-a tăiat răsuflarea. Picioarele au început să-i tremure. Când a ridicat ochii de pe bilet, l-a văzut pe Bertie ducându-se anevoie spre dulapul cu cărţi. A scotocit printre rafturi şi a aruncat pe podea carte după carte. Teancul de jos