a tot crescut până când Bertie a ajuns la un exemplar din Rob Roy de Sir Walter Scott. În spatele lui, înghesuită, era o cărticică legată în piele. A scos-o şi s-a întors cu ea la masă.

Susan a luat cărticica şi a şters praful de pe copia cărţii de coduri a tatălui său. S-a uitat la bilet. Coduri amestecate. Parcă avea din nou opt ani, gata să descifreze unul din mesajele jucăuşe ale lui Bertie, care o făceau să răscolească toată casa în căutarea unei caramele.

Dar acum nu era vorba de nici un joc. Şi nu mai era copil. În afară de ea şi de Bertie, o singură persoană mai văzuse cartea de coduri. În sufletul ei simţea că se întâmplase ceva îngrozitor.

S-au aşezat la masa din bucătărie. Ducesa ciugulea dintr-o coajă de pâine. Când a terminat, şi-a înmuiat ciocul într-o ceaşcă plină cu apă.

Susan s-a cutremurat când a deschis cărticica. Bertie s-a aplecat peste umărul ei.

— Linişteşte-te, draga mea.

Susan a frunzărit paginile şi a început să mâzgălească ceva pe o foaie de hârtie. Nici n-a terminat bine prima propoziţie, că s-a oprit pentru a citi încă o dată cuvintele. Inima îi bătea în piept ca un ciocan. Creionul i-a căzut din mână.

— Ce s-a întâmplat? a întrebat Bertie.

— Este de la el.

— De la cine?

— Ollie.

Bertie s-a prins de tăblia mesei.

— Pe toţi sfinţii!

Susan a luat creionul şi l-a pus pe hârtie. Vârful s-a rupt. A scris mai departe cu vârful bont, ca să nu mai piardă vremea cu ascuţitul. Pe măsură ce descifra codurile, sentimentul ei de uşurare s-a transformat în disperare. Când a terminat tot mesajul, mâinile îi tremurau.

— Nu se poate, a spus ea.

— Ce spune? a întrebat Bertie.

Susan a închis cartea de coduri. Câteva secunde şi-a adunat curajul, apoi i-a citit bunicului mesajul:

Susan,

Ducesa a fost luată.

Susan s-a uitat la porumbiţa care se plimba pe masă. A simţit mâna bunicului pe umăr. Şi-a şters lacrimile şi a continuat.

Încercat să o aduc, dar aeroportul atacat. Avionul decolat cu noi. Misiune îndeplinită. Avion doborât în Franţa.

Mâinile îi tremurau. A înghiţit în sec, pregătindu-se să citească şi restul mesajului.

Mitraliorul şi copilotul ucişi. Boar şi cu mine ne ascundem. Wehrmacht peste tot. Luftwaffe are aeroport în apropiere. Trimit informaţii când găsesc alt porumbel.

Ollie

P.S. Porumbeii tăi au fost curajoşi. Păcat că nu am fost cu tine când s-au întors.

O lacrimă caldă s-a rostogolit pe obrajii lui Susan. A lăsat-o să curgă.

— Este în viaţă, draga mea.

Ducesa a venit legănându-se la Susan.

— O să scape de acolo? a întrebat ea, suspinând, şi a mângâiat porumbiţa.

— La naiba! Dacă a reuşit să ajungă în Franţa, tot aşa o să se întoarcă.

Bertie s-a ridicat în picioare şi s-a uitat afară pe după un colţ al perdelei.

— Avioanele germane au plecat. Du-te la hulubării şi scoate nişte hârtie din cuştile pregătite.

Susan s-a uitat mirată la el.

— Repede, până nu se trezesc soldaţii.

Susan şi-a pus paltonul, de sub care se vedeau poalele cămăşii de noapte, şi şi-a tras cizmele de cauciuc în picioare. S-a strecurat în prima hulubărie şi a luat bucata de hârtie dintr-o cuşcă nefolosită. Întoarsă în casă, l-a găsit pe Bertie scotocind în dulap după o ascuţitoare.

Susan i-a înmânat hârtia. Bertie a pus-o pe masă şi a început să ascută creionul, împrăştiind pe masă bucăţele de lemn şi de mină.

— Ce-ai de gând să faci?

— Să rescriu mesajul, a spus el, suflând praful de mină.

— Dar trebuie să predăm mesajul la RAF, a spus Susan.

Bertie s-a oprit.

— Să-i ia naiba! Nişte neisprăviţi. Cum să câştigăm războiul cu atâta prostie? Dacă n-o luau pe Ducesa în avion, Ollie ar fi acum cu noi.

Cuvintele lui Bertie au atins un punct sensibil. A copleşit-o sentimentul de vinovăţie.

— Trebuia s-o fi ţinut cu mine.

— N-a fost vina ta, a spus el, luându-i mâna. Militarii noştri îşi vor primi informaţiile. Dar nu trebuie să vadă cuvintele scrise doar pentru tine.

Susan s-a uitat cum Bertie rescria atent mesajul, mult mai scurt decât cel descifrat, pe care l-a încheiat semnând „Locotenent-aviator Clyde Boar, RAF“.

— Bunicule!

Bertie a lăsat creionul pe masă.

— Oliver de Maine al nostru a avut destule necazuri cu cei din RAF. Dacă se află că a zburat clandestin, la întoarcere o să dea de belea. Şi se va întoarce, draga mea, a spus el şi i-a cuprins mâinile într-ale sale.

Susan i-a strâns uşor degetele.

— Crede-mă, a adăugat el.

— Aşa să fie.

Bertie a rulat bileţelul, l-a vârât în tub şi a înşurubat căpăcelul.

— Şi acum să-i trezim pe soldaţi.

Susan l-a urmat pe Bertie afară şi cât pe ce să dea peste el când s-a oprit brusc.

— Doamne, păzeşte! a exclamat el.

Cuvintele lui au înfiorat-o. S-a uitat în direcţia Londrei. În pâcla cenuşie a zorilor, incendiile dădeau impresia unui soare monstruos răsărit peste oraş.

Îi părea rău că ridicase privirea, aşa că a lăsat capul în jos şi l-a ajutat pe Bertie să coboare treptele verandei. Era ceasul când lumea îşi arăta faţa cea mai urâtă. După valurile de sirene, alarme şi explozii, liniştea care se lăsase brusc o tulbura. Năucite de bombardament, până şi păsările amuţiseră, uitând să mai ciripească. L-a strâns de braţ pe bunic şi a grăbit pasul.

Când s-au apropiat de cort, unul dintre soldaţi a ieşit afară încheindu-şi fermoarul jachetei.

— Avem ceva pentru voi, a spus Bertie.

Soldatul a suflat în mâini, apoi şi le-a frecat.

Bertie i-a înmânat tubul.

— Unul dintre porumbei s-a întors la noi acasă.

Soldatul s-a uitat la incendiile din Londra, apoi s-a