Cărți «E. L. James descarcă PDf 📖». Rezumatul cărții:
Dacă Supusa consimte la:
Bondage cu frânghie
Bondage cu cătuşe din piele
Bondage cu cătuşe de mâini/cătuşe de picioare
Bondage cu bandă adezivă
Bondage cu alte mijloace
Dacă Supusa consimte să fie imobilizată cu:
Mâinile legate în faţă
Gleznele legate
Coatele legate
Mâinile legate la spate
Genunchii legaţi
Încheieturile legate de glezne
Legarea de obiecte fixe, piese de mobilier etc.
Legare de bara de întindere
Suspendare
Consimte Supusa să fie legată la ochi?
Consimte Supusa să fie legată la gură cu un căluş?
Câtă durere este dispusă Supusa să suporte?
Pe o scară în care 1 înseamnă plăcere intensă şi 5 disconfort maxim:
Consimte Supusa să accepte următoarele forme de suferinţă/pedepsire/disciplină:
Bătaie cu palma la şezut
Biciuire
Bătaie cu padela
Bătaie cu bastonul
Muşcături
Cleme de sfârcuri
Cleme genitale
Gheaţă
Ceară fierbinte
Alte tipuri/metode de provocare a suferinţei?
Fir-ar să fie! Nu pot nici măcar să mă conving să mă uit la lista de alimente. Înghit cu greutate, am gura uscată şi continui să citesc.
Simt că-mi vâjâie capul. Cum naiba să fiu eu de acord cu toate astea? Şi se pare că e spre beneficiul meu să-mi explorez senzualitatea, limitele – în siguranţă – mă laşi?! pufnesc eu mânioasă. Să-l slujesc şi să mă supun în toate privinţele. În toate privinţele, zici? Clatin din cap – nu-mi vine să cred. De fapt, nu se folosesc şi în jurămintele matrimoniale cuvintele astea… supunere etc.? Asta mă dă pe spate. Se mai spune aşa la căsătorie? Doar trei luni – de aia au fost atât de multe? Nu le ţine mai mult? Sau în trei luni se satură şi pleacă? În fiecare weekend? Asta e prea mult. N-am să mai apuc s-o văd niciodată pe Kate sau ce prieteni mi-oi face la noul meu loc de muncă, dacă obţin aşa ceva. Poate că ar trebui să rezerv un weekend pe lună pentru mine. Poate când îmi vine ciclul – asta sună… pragmatic. El e stăpânul meu! Şi-o să fiu tratată după bunul lui plac! Ce naiba!
Ideea de a fi biciuită mă face să mă cutremur. Bătaia cu palma la şezut probabil că n-ar fi chiar aşa rea; totuşi, umilitoare. Şi să stau legată? Păi, mi-a legat mâinile deja. A fost… ei bine, a fost excitant, foarte excitant, aşa că poate n-ar fi aşa de rău. N-o să mă împrumute altui Dominator – păi, bineînţeles că n-o s-o facă. Ar fi totalmente inacceptabil. De ce îmi pierd timpul gândindu-mă la aşa ceva?
Nu am voie să-l privesc în ochi. Cât de ciudată e chestia asta? E singurul mod prin care am şi eu o şansă să văd ce gândeşte. De fapt, pe cine păcălesc? Niciodată nu ştiu ce gândeşte, dar îmi place să mă uit în ochii lui. Are nişte ochi frumoşi – captivanţi, inteligenţi, profunzi şi întunecaţi, întunecaţi de secrete de dominator. Îmi amintesc privirea lui arzătoare şi îmi lipesc coapsele, tulburată.
Şi nu pot să-l ating. Mă rog, aici n-ar fi nici o surpriză. Şi regulile astea caraghioase… Nu, nu, nu pot să fac asta. Îmi prind capul în mâini. Aşa nu se poate să ai o relaţie. Trebuie să dorm. Sunt doborâtă. Toate giumbuşlucurile fizice în care am fost angajată în ultimele douăzeci şi patru de ore au fost, sincer vorbind, epuizante. Şi mentale… of, Doamne, prea multe lucruri pe capul meu. Cum ar spune José, un adevărat futai psihic. Probabil că dimineaţa chestia asta n-o să mai sune ca o glumă proastă.
Mă mobilizez şi mă schimb la repezeală. Poate c-ar trebui să împrumut de la Kate pijamaua din flanel roz. Vreau să mă simt cuprinsă de ceva plăcut şi liniştitor. Mă duc în baie în tricou şi şortul de dormit şi mă spăl pe dinţi.
Mă holbez la imaginea mea din oglindă. Doar nu te gândeşti serios la aşa ceva… Vocea interioară pare judicioasă şi raţională, parcă nu e ea. Zeiţa mea intimă ţopăie de zor, bătând din palme ca un copilaş de cinci ani. Te rog, hai să facem asta… altfel, o să rămânem singure cu o mulţime de pisici şi romanele tale clasice drept companie.
E singurul bărbat de care m-am simţit vreodată atrasă – şi uite-l că vine cu un contract cretin, un bici şi o grămadă de reguli. Ei bine, măcar în weekendul ăsta am făcut cum am vrut eu. Zeiţa mea intimă se opreşte din ţopăială şi zâmbeşte senin. Oh, da… articulează ea, dând din cap către mine cu infatuare. Roşesc când îmi amintesc de mâinile şi gura lui pe trupul meu, corpul lui înăuntrul meu. Închizând ochii, simt adânc familiara şi delicioasa contracţie a muşchilor. Vreau să fac asta iar şi iar. Poate că dacă semnez doar pentru sex… oare o să fie de acord? Bănuiesc că nu.
Sunt eu o supusă? Poate că aşa am lăsat impresia. Poate că l-am ftlcut să creadă asta la interviu. Sunt timidă, de acord… dar supusă? E drept, o las pe Kate să se poarte mai autoritar cu mine, dar e acelaşi lucru? Şi limitele alea acceptabile, Dumnezeule! Mintea mea se sperie, dar mă liniştesc amintindu-mi că acelea constituie subiect de negociere.
Mă întorc în dormitorul meu. Sunt prea multe lucruri la care să mă gândesc. Am nevoie de un cap limpede – o abordare proaspătă, matinală a problemei. Pun documentele scandaloase la loc în rucsac. Mâine… mâine e o altă zi. Mă sui în pat, sting lumina şi rămân cu ochii în tavan. Of, îmi doresc să nu-l fi cunoscut niciodată. Zeiţa mea intimă clatină din cap către mine. Ea şi cu mine ştim că e o minciună. Niciodată nu m-am simţit mai vie