Alte fibrișoare se împletesc în funiile albe ale nervilor, se îndreaptă spre coloana vertebrală, spre măduva spinării și mai departe, prin gât, până sub craniu. Prin intermediul lor, de acolo pleacă semnalele-comenzi, ca mușchii să se contracte, să se accelereze bătăile inimii și glandele să secrete saliva! La cantina studențească urmărea mișcarea fiecărei îmbucături de mâncare, în drumul ei spre stomac, se silea să-și închipuie și să sesizeze cum este frământată hrana în acea cavitate întunecoasă de către mușchii stomacului, descompusă de acidul clorhidric și de fermenți, cum este absorbită de pereții intestinelor. Și din această cauză uneori ședea câte două ore în fața șnițelului care se răcise de mult.

Își aducea aminte… Nouă zecimi din descoperirea lui se datorau faptului că își aducea aminte și că a înțeles cum s-au petrecut lucrurile.

„Mașina-mamă” nu avea nici un motiv să înceapă cu embrionul. Ea dispunea de suficient material ca să „asambleze” un om matur. De asta se îngrijise Krivoșein cel original. Inițial, în amestecul biologic nedefinit din rezervor se aflau doar curenți „rătăcitori” și potențialuri „plutitoare” ale unor circuite dinafară. Apoi au apărut fibrele și celulele nervoase străvezii, ca o continuare a circuitelor electronice ale mașinii. Căutarea echilibrului informațional continua. Rețeaua de nervi devenea tot mai complexă și mai voluminoasă. În cadrul ei, straturile de celule nervoase s-au transformat în scoarță. În felul acesta a luat naștere creierul său și, începând din acel moment, el a existat.

Inițial creierul lui a fost și el o continuare a schemei mașinii. Dar el recepționa deja impulsurile informației din exterior, selecta și combina variantele, căuta cum să materializeze informația în mediul biologic — cu alte cuvinte, se asambla pe sine! În rezervor se întinsese — deocamdată încă la întâmplare — o rețea de nervi; în jurul lor au început să apară țesuturile mușchilor, vasele, oasele, organele interne — în acea stare aproape lichidă, când toate sub acțiunea impulsurilor nervoase se pot dizolva, amesteca, își pot modifica structura… Nu, n-a fost o asamblare rațională a corpului, după un plan anume, după cum nici n-a existat un asemenea plan. Jocul de-a cuburile continua, continua și sortarea numeroaselor variante și alegerea dintre ele a acelei variante unice, care să reflecte exact informația despre Krivoșein. Dar acum — așa cum mașina electronică cântărește fiecare variantă a soluționării problemei cu ajutorul unor semnale electrice duble, tot așa mașina-creier a apreciat sinteza corpului pe baza aritmeticii duble a senzațiilor: „da” — plăcut, „nu” — dureros. Combinațiile nereușite de celule, amplasarea proastă a organelor se reflectă în creier printr-o durere ascuțită sau surdă, cele reușite și corecte, printr-o senzație plăcută, de satisfacție.

Iar amintirea căutării, amintirea senzațiilor corpului care se năștea a rămas în el.

Viața creează oameni care se deosebesc prea puțin prin însușirile organismului, dar sunt neobișnuit de diferiți în ceea ce privește psihicul lor, caracterul, cunoștințele, delicatețea sau duritatea sufletească. „Mașina-mamă” a procedat invers. Aspirantul era identic cu Krivoșein ca psihic și ca intelect, lucru de altfel pe deplin explicabil. În definitiv, aceste însușiri ale omului se formează în viață prin aceeași metodă a cercetării informației întâmplătoare și selectării informației raționale arbitrare. Mașina a repetat, pur și simplu, această căutare. Din punct de vedere biologic ei doi se deosebeau unul de altul ca o carte de manuscrisele ei. Conținutul final este același, dar în ciorne rămâne înregistrat, datorită corectărilor, adăugirilor, ștersăturilor și modificărilor tot drumul de căutare și selectare a cuvintelor.

De fapt, nici această comparație nu este perfectă. Aspirantul se încruntă. Ciornele cărților apar înaintea cărților, și nu invers! Și chiar dacă ai pune la dispoziția unui grafolog toate variantele, în ciornă, ale romanului „Război și pace”, parcă asta va face din el un geniu? Fără îndoială că, din asta, o să învețe câte ceva, dar… Eh, nu! E mai bine fără comparații!

Omul își amintește ceea ce știe clar în două împrejurări: atunci când trebuie să-și amintească — e vorba de aducerea aminte cu un anumit scop, finalizată — și atunci când întâlnește ceva ce se aseamănă oricât de vag cu înregistrările din memoria sa. Cărțuliile de biologie au și fost acea aluzie care a alarmat memoria sa. Dar dificultatea a constat în faptul că el ținea minte nu cuvintele și nici măcar imaginile, ci senzațiile. El nici acum nu poate să transpună totul în cuvinte și, probabil, nici nu va putea vreodată…

De fapt, nu acesta e lucrul cel mai important. Important e faptul că o asemenea informație există. Pentru că, e clar, aceste „cunoștințe prin senzații” au generat în el o idee rațională precisă, aceea de a-și dirija propriul metabolism.

…Prima oară asta i s-a întâmplat în seara zilei de 28 ianuarie, la cămin. A fost exact ca la câinii lui Pavlov. O secreție artificială de salivă. Numai că, spre deosebire de câini, el nu se gândise la mâncare (tocmai luase masa, compusă din parizer și iaurt), ci la reglarea nervoasă a glandelor salivare. Din obișnuință se străduia să-și imagineze și să perceapă tot drumul semnalelor nervoase de la receptorii gustativi ai limbii, prin creier, la glandele salivare. Și deodată a simțit că gura i se umple de salivă!

Fără să-și dea încă bine seama cum s-au petrecut lucrurile, el și-a încordat gândirea și a protestat plin de teamă: „NU!” Și gura i s-a uscat instantaneu!

În seara aceea a repetat mintal comenzile „Salivă”! și „Nu!” până când a simțit că-l apucă un cârcel…

Toată săptămâna următoare a stat în camera sa. Noroc că era vacanță și nu trebuia să se ducă la cursuri sau la laborator. Și alte organe se supuneau comenzilor exprimate prin imagini mintale! La început reușea să dirijeze aceste procese doar într-un mod grosolan. Din ochi îi curgeau șiroaie de lacrimi, transpirația ba acoperea toată pielea, ba se usca dintr-odată, inima când se potolea într-o lâncezeală de semileșin, când o pornea ca turbată, cu o sută patruzeci de bătăi pe minut. O stare intermediară nu exista. Iar atunci când a poruncit, pentru prima oară stomacului să oprească secretarea acidului clorhidric, abia a mai avut timp să ajungă la toaletă,